Campania „Un ghiozdan plin de speranță”, organizată de Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Gherla, se desfăşoară şi în acest an şi are ca scop sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile, în vederea începerii anului școlar în condiţii cât mai bune. „Ne dorim să pregătim și să oferim ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru peste 100 de copii din comunitatea noastră. Un ghiozdan dăruit cu dragoste poate însemna pentru un copil mai mult decât un obiect. Poate fi un semn că este prețuit, că cineva se gândește la el și că nu este singur în drumul său. De aceea, vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să transformați un gest de generozitate într-un motiv de bucurie pentru un copil”, a menţionat Trifan Simina Ionela, asistentă socială în cadrul Serviciului de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla.
Bilanț al acțiunilor social-filantropice în Episcopia Caransebeșului
Numărul solicitărilor de sprijin, până la praznicul Învierii Domnului, în Episcopia Caransebeșului, a fost de 1.302, dintre care 30 redirecționate către alte instituții, 1.050 rezolvate la nivelul unităților de cult, iar 222 rezolvate în parteneriate cu alte instituții și ONG-uri din județul Caraș-Severin, se arată pe site-ul episcopiacaransebesului.ro.
Contravaloarea ajutoarelor acordate este de 119.738 de lei, din care s-au distribuit 55.775 de lei pentru hrană caldă, 26.734 de lei pentru pachete alimentare, 100 de lei pentru apă îmbuteliată, 4.640 de lei pentru cumpărături de primă necesitate, 1.230 de lei pentru plată facturi, 9.680 de lei pentru spațiile de cazare oferite în scopul carantinei, 1.391 de lei pentru servicii medicale, 200 de lei pentru transportul la serviciile medicale, 17.088 de lei pentru aparatura medicală donată spitalelor și 2.900 de lei pentru donații de produse igienico-sanitare.
Resursele materiale folosite, însă, nu ar însemna nimic fără parohiile și voluntarii implicați. Numărul de parohii în care lumina Învierii s-a răspândit deja prin fapte bune este de 84, iar numărul oamenilor implicați în acțiunile filantropice, atât angajați, cât și voluntari, este 267.



.jpg)