La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Acţiunile filantropice organizate de parohii continuă
La nivelul eparhiilor din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei continuă implementarea programelor social-filantropice pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile: bătrâni, orfani, nevoiaşi, izolaţi la domiciliu. Parohiile aduc în această perioadă premergătoare praznicului Învierii Domnului, pe lângă ajutoarele materiale, şi bucurie sufletească celor vizitaţi, prin prezenţa preoţilor şi a voluntarilor care au distribuit alimente şi produse de strictă necesitate.
În cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor continuă eforturile pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Mai multe parohii din Capitală au distribuit alimente şi echipamente de protecţie persoanelor vârstnice asistate social, precum şi celor care sunt implicate în combaterea şi prevenirea extinderii epidemiei de COVID-19.
Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din cadrul Protoieriei Sector 2 Capitală a oferit ajutoare în valoare de 17.955 de lei, constând în alimente, produse igienico-sanitare şi echipamente de protecţie, ne-a transmis părintele Bogdan-Aurel Teleanu.
Prin contribuţia mai multor filantropi din parohie, Departamentul „Ateneul Sfântului Pantelimon” a oferit combinezoane, măști, viziere și mănuşi de protecţie „Voluntarilor Sfântului Pantelimon” şi alimente persoanelor asistate în cadrul Centrului pentru persoane adulte cu handicap Fundeni, precum şi copiilor şi tinerilor de la Asociația „Mia’s Children”. Aceeaşi asociaţie a fost sprijinită şi cu suma de 5.000 de lei pentru plata utilităţilor. Până în prezent, contribuţia totală a `Ateneului Sfântului Pantelimon~ pentru sprijinirea celor afectaţi de pandemia de COVID-19 se ridică la valoarea de aproximativ 26.000 de lei.
Parohia „Sfânta Fecioară Maria”-Dristor din Protoieria Sector 3 Capitală a oferit, prin grija preoţilor slujitori şi a unor credincioşi, 50 de pachete cu alimente, distribuite de voluntari persoanelor în vârstă sau bolnave. De asemenea, parohia bucureşteană a oferit 1.000 de măşti de protecţie pentru Brigada Rutieră Bucureşti, pe care părintele coslujitor Ioan Gheorghe Ţeugea le-a distribuit poliţiştilor la sediul din strada Logofătul Udrişte.
Continuând o mai veche tradiţie, Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din cadrul aceleiaşi protoierii bucureştene a oferit, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, 40 de pachete cu alimente, în valoare de 2.500 de lei, persoanelor vârstnice şi celor cu posibilităţi materiale reduse. Având în vedere faptul că tradiţionala vizită canonică din Postul Mare nu a mai fost posibilă în acest an, prezenţa preoţilor la casele nevoiaşilor a fost un motiv în plus de bucurie, aceştia îmbărbătându-i şi îndemnându-i să îşi pună nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu.
Arhiepiscopia Târgoviştei
Arhiepiscopia Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, a dăruit două lămpi UV, dezinfectanți și măști de protecţie Centrului de transfuzie sanguină Dâmbovița. De asemenea, parohiile Dealu Mare, Doicești, Iedera și Măgura, din Protoieria Pucioasa, au oferit produse igienico-sanitare Centrului „Floarea Speranței” din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, se arată pe site-ul arhiepiscopiatargovistei.ro.
Eparhia a desfășurat, în ultima perioadă, prin preoții de la parohii, acțiuni de ajutorare a persoanelor aflate în nevoie. Astfel, au fost oferite bătrânilor și unor persoane bolnave sau aflate în dificultate alimente de primă necesitate, produse igienico-sanitare sau li s-au plătit unele servicii medicale și facturi.
În cadrul acestor misiuni social-filantropice au fost implicați: 258 de preoți și de voluntari, care au ajutat 1.242 de persoane, valoarea totală a acțiunilor fiind de 92.000 de lei.
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Sub coordonarea Sectorului social, filantropic şi de misiune, au continuat acţiunile de ajutorare a persoanelor aflate în categorii de risc din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Astfel, Schitul „Sfântul Pantelimon” de pe Transfăgărăşan, prin părintele Ioan Danci, a oferit pachete cu alimente neperisabile mai multor familii nevoiaşe din localitățile Oești, Arefu, Tutana, Micești, Stroiești, Mioveni și alte comunități, se arată pe site-ul eparhiaargesului.ro.
De asemenea, persoanele defavorizate asistate în cadrul Centrului social „Speranţa” din Piteşti au primit hrană caldă prin strădania preoților slujitori de la parohia Buna Vestire din Pitești, iar preoții din Parohia Mavrodolu, Protoieria Pitești, şi din Parohia Fundeni, Protoieria Câmpulung Muscel, au dăruit pachete cu alimente neperisabile şi produse de strictă necesitate mai multor familii defavorizate.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
Şi la nivelul protopopiatelor din Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat în ritm susţinut activităţile social-filantropice pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial. În Protoieria Nicoreşti, mai multe familii din localităţile Nicorești, Tecucel, Ghidigeni, Țepu de Jos şi Priponești au primit din partea parohiilor alimente şi produse de igienă de strictă necesitate. Parohia Fântâni a dăruit măști de protecție, mănuși și dezinfectant la Spitalul de Pediatrie din Tecuci. Valoarea totală a ajutoarelor oferite în Protopopiatul Nicorești în această lună este de 6.255 de lei. În cadrul Protopopiatului Covurlui, aproximativ 100 de persoane din parohiile Cudalbi 4, Nămoloasa Sat, Independenţa şi Lungoci au primit hrană caldă, alimente neperisabile şi produse igienico-sanitare, suma totală a ajutoarelor acordate de aceste parohii ridicându-se la 1.600 de lei.