La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Faptele milosteniei, sub ocrotirea Sfintei Treimi
La Parohia „Sfânta Treime”, prima biserică ortodoxă din Cluj-Napoca, ridicată în anul 1795, funcţionează, începând din acest an, două proiecte sociale: Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”, care oferă găzduire, în regim gratuit, pentru 12 persoane, însoțitori ai bolnavilor internați în spitalele clujene.
Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a fost timp de 136 de ani singurul locaș ortodox din oraş. Aici a fost instalat în anul 1811 Episcopul Vasile Moga, iar la 1 decembrie 1918, din acest loc a plecat spre Alba Iulia delegația clujenilor care a votat Marea Unire. În anul 1921, în această biserică a fost instalat Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar timp de 12 ani biserica a avut statutul de Catedrală Episcopală. În prezent, comunitatea parohială este îndrumată de părintele Cristian Baciu, care îndeplineşte şi funcţia de consilier administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Parohia „Sfânta Treime” s-a remarcat de-a lungul timpului prin mai multe activităţi filantropice, precum asigurarea hranei la domiciliu pentru mai mulţi vârstnici cu probleme de sănătate şi singuri sau asigurarea hranei, într-una din zilele săptămânii, pentru beneficiarii unui centru social al municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, comunitatea parohială este una activă, în cadrul bisericii având loc numeroase activităţi cu copii sau activităţi culturale la care sunt invitate personalităţi ale vieţii academice clujene.
Recent, Parohia „Sfânta Treime” a inaugurat două proiecte sociale: Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”. Aici primesc găzduire 12 persoane care însoțesc bolnavii internați în spitalele din oraș. Acest proiect s-a realizat prin implicarea credincioșilor, dar şi a comunităţii oamenilor de afaceri clujeni, precum Fundația „Transilvania Leaders” din Cluj-Napoca, a Clubului Oamenilor de Afaceri, a companiilor Darian DRS și ICPIAF, precum și a altor sponsori și donatori.
La evenimentul de lansare a proiectelor, care a avut loc în data de 1 iulie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit centrul parohial care găzduieşte cele două proiecte. Cu acest prilej, pr. Cristian Baciu a arătat că proiectele sociale ale parohiei au fost susţinute „prin ajutorul primit din partea mitropoliei noastre, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, un merit deosebit având şi consilierul economic Sorin Câlea. În al doilea rând, este vorba despre implicarea comunităţii parohiale, a Consiliului și Comitetului parohial, a binefăcătorilor și donatorilor care au sprijinit proiectele. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea comunităţii oamenilor de afaceri din Cluj. (...) Au fost foarte mulţi sponsori şi binefăcători care au ajutat la momentul potrivit”.
La evenimentul de inaugurare a celor două proiecte au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, precum prefectul județului Cluj, ing. Ioan Aurel Cherecheș, şi directorul Direcției de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Aurel Mocan, care au apreciat activitatea socială a parohiei, felicitându-i pe cei implicaţi în derularea proiectelor importante pentru întreaga comunitate.
Clădirea care găzduieşte cele două proiecte este un imobil parohial, renovat recent, cu o suprafaţă de 240 de metri pătraţi, în cadrul căruia parterul este destinat funcţionării cantinei sociale, iar la etaj şi într-o cameră de la parter funcţionează centrul de găzduire, cu 12 locuri. Este o construcţie cu dotări moderne, cu încălzire în pardoseală, obiecte sanitare noi, instalaţii noi, după cum a precizat pr. Cristian Baciu.
O biserică pentru clujeni
Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca este situată chiar în centrul oraşului şi este parte importantă a istoriei acestuia, fapt certificat chiar de numele străzii pe care se află: str. Bisericii Ortodoxe, numărul 10. „Biserica noastră este monument istoric, prima biserică ortodoxă din Cluj, construită în anul 1795. La data respectivă, un rol decisiv în construcţia bisericii l-au avut negustorii macedoromâni care locuiau în Cluj-Napoca. Astfel, considerăm că misiunea Bisericii nu se rezumă doar la oficierea sfintelor slujbe şi la programul duhovnicesc, care, bineînţeles, trebuie să fie primordial şi în centrul misiunii noastre preoţeşti, dar, în acelaşi timp, Biserica trebuie să se implice în ajutorarea semenilor şi să aducă alinare în viaţa celor nevoiaşi”, a spus pr. Cristian Baciu.
Parohia desfăşoară în mod constant numeroase acţiuni filantropice, dar proiectul cantinei sociale are o poveste a sa. „În urmă cu cinci ani, o credincioasă a parohiei noastre a ajuns la Centrul Social de Urgenţă din Cluj-Napoca, unde a văzut că erau internate persoane rămase pe drumuri din diferite motive, dar nu primeau masă. Am văzut că acolo exista un oficiu, unde, într-o anumită zi de peste săptămână, o organizaţie neguvernamentală pregătea masa de prânz pentru persoanele din centrul respectiv. Atunci a fost pentru prima dată când ne-am hotărât ca în fiecare zi de marţi să oferim masa de prânz pentru cele 50 de persoane din cadrul acestui centru social de urgenţă. De atunci, săptămânal, trei voluntari de la parohia noastră se ocupă cu acest proiect prin care preparăm masa pentru cei din centru. Atunci am văzut, pentru prima dată, că se poate, cu o sumă destul de mică, să pregătim cu ingredientele necesare masa şi să ajutăm mai multă lume. Având la biserica noastră un imobil parohial, ne-am gândit să deschidem o cantină socială. După ce am obţinut aprobările pentru restaurarea şi reabilitarea clădirii, am amenajat spaţiul pentru funcţionarea unei cantine sociale şi, totodată, câte trei camere cu baie pentru cazarea aparţinătorilor care vin cu bolnavii în municipiul Cluj-Napoca. Cantina socială îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan cel Milostiv, iar casa de oaspeţi este ocrotită de Sfântul Proroc Ilie, în memoria primului preot de la parohia noastră, care s-a numit Ilie Fulea. În acelaşi timp, este și un mesaj pentru bolnavii care vin la spitalele din municipiul Cluj-Napoca, Sfântul Proroc Ilie fiind cel care l-a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, un mesaj privind biruinţa vieţii asupra morţii şi învăţătura despre viaţa de apoi”, a arătat parohul Bisericii „Sfânta Treime”.
Cantina socială funcţionează, începând cu data de 1 octombrie, de luni până vineri, oferind beneficiarilor masa de prânz. „Am obţinut licenţierea din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, şi avem angajaţi un asistent social, un administrator şi un bucătar. Partea de voluntariat este asigurată de femeile din cadrul comitetului parohial, în jur de 10 persoane care se implică, în funcţie de necesităţi. Avem 15 beneficiari, cazuri sociale, în evidenţa asistentului nostru social, şi dorim să identificăm doar acele persoane care într-adevăr au nevoie să fie ajutate, dar, de multe ori, sunt retrase, izolate, cu mult bun-simţ şi într-un fel se jenează sau nu doresc să fie scoase în evidenţă”.
Printre beneficiari se află, de exemplu, părinţi care au în îngrijire un copil cu un anumit grad de handicap, cu probleme financiare. „Am fost impresionaţi că, înainte să deschidem, când am anunţat data de la care va începe funcţionarea cantinei, o mamă împreună cu fiul ei au venit cu o zi înainte să vadă locaţia unde se va deschide cantina, ceea ce arată că aşteptau cu nerăbdare şi că este mare nevoie de ajutor”, a spus pr. Cristian Baciu.
Alături de cei dragi, la trecerea în veşnicie
De asemenea, comunitatea credincioşilor are mulţumirea sufletească pentru că parohia oferă găzduire temporară celor care vin din alte zone, la spitalele din Cluj-Napoca, multe dintre aceste cazuri fiind disperate. „Am avut o situaţie cu un bolnav care era internat la Institutul de Oncologie, iar doamna doctor care ne-a recomandat această familie pentru a fi cazată la noi ne-a spus că, boala fiind într-un stadiu foarte avansat, probabil că sunt ultimele tratamente ale acestui bolnav, şi, dacă nu era casa noastră de oaspeţi, bolnavul fiind din Galaţi, soţia lui nu ar fi putut să stea cu el. Bolnavul şi-a dat ultima suflare pe patul de spital, iar soţia a putut să fie alături de el în momentul în care a trecut la cele veşnice. Pacientul a avut astfel împăcarea şi mulţumirea sufletească pentru că a avut-o alături de el până în ultima clipă pe soţia lui”, a precizat pr. Cristian Baciu.
Câteva doamne din comitetul parohial lucrează la Institutul de Oncologie şi Institutul de Hematologie, astfel că recomandă persoane care au nevoie de cazare. Casa de oaspeţi a început să funcţioneze din data de 1 august 2019, iar până în prezent au fost cazate aproximativ 40 de persoane.
Cele două proiecte sunt susţinute de comunitatea parohială, dar primesc şi un sprijin lunar din partea a două instituţii, Fundația „Transilvania Leaders” şi compania ICPIAF din Cluj-Napoca, care au sprijinit şi lucrările de construcţii şi renovare a centrului destinat celor două proiecte şi oferă o subvenţie lunară.
Un nou proiect pentru familii cu copii
O parte a imobilului parohial, unde sunt găzduite cele două proiecte amintite, a fost deja reabilitată şi modernizată. Parohia continuă, în prezent, modernizarea celei de-a doua părţi a clădirii, unde ar urma să funcţioneze un after-school pentru clasele primare şi clasele de gimnaziu. „Dorim să identificăm cazuri de familii cu copii care ar avea nevoie de un loc pentru odihnă, unde să primească masa de prânz şi să îşi pregătească lecţiile pentru următoarea zi. Am văzut că, la nivelul şcolilor, unele au after-school, dar în Cluj astfel de centre funcționează şi ca o afacere, aşa cum este şi cu cazările. Noi dorim să intrăm în acest mediu, dar sub forma unui sprijin şi ajutor pentru cei care nu pot să plătească o cazare scumpă sau să înscrie copilul la un after-school, unde costă 1.000 de lei pe lună. Am urmărit să vedem care sunt nevoile oamenilor. Am văzut că sunt credincioşi care dorm în maşină, pentru că nu au unde să stea, ca să fie alături de rudeniile din spital; sunt persoane care au foarte mari cheltuieli pentru medicamente, pentru întreţinere şi nu reuşesc să îşi asigure cazarea sau grija pentru cei bolnavi”, a spus pr. Cristian Baciu.
Proiectele sociale se adresează tuturor persoanelor aflate în diferite nevoi, indiferent de confesiune sau de naţionalitate. „Avem beneficiari şi de alte confesiuni, şi de alte naţionalităţi. Recunosc că o influenţă am primit şi din articolele din Ziarul Lumina. Văzând, în primul rând, la nivelul Patriarhiei Române, că de multe ori Preafericitul Părinte Patriarh Daniel insistă ca fiecare protoierie, de exemplu, să aibă o cantină socială, precum şi proiecte similare care se desfăşoară în alte eparhii, consider că şi noi avem îndatorirea să ne implicăm şi să aducem alinare în viaţa semenilor”, a mărturisit pr. Cristian Baciu. Acesta a adăugat că în trecut parohiile şi preoţii clujeni au avut această înclinaţie spre partea de filantropie, însă nu era, ca în prezent, un mediu atât de instituţionalizat, astfel încât aceste activităţi să fie reglementate şi supuse normelor din societatea actuală.
Părintele Cristian Baciu a mai subliniat importanţa pe care parohiile trebuie să o acorde nevoilor actuale ale oamenilor şi a remarcat că sunt mulţi credincioşi care doresc să se implice în ajutorarea semenilor: „Negustorii macedoromâni din Cluj erau originari din diferite zone ale ţării, din Sibiu şi Braşov, de exemplu, şi s-au implicat şi au construit o biserică pentru ortodocşii din Cluj. Atunci, considerăm şi noi că acest proiect al casei de oaspeţi trebuie să fie un gest de recunoştinţă prin care să oferim găzduire credincioşilor care vin în Cluj din alte zone ale ţării. În registrul pe care îl avem cu evidenţa celor care au fost cazaţi sunt beneficiari din Timişoara, Arad, Galaţi, Suceava, Drobeta-Turnu Severin. Prin aceste două proiecte social-filantropice care funcţionează la nivelul parohiei noastre, pe de o parte, dorim să îi ajutăm pe beneficiari, dar, pe de altă parte, acesta este şi un mijloc prin care credincioşii parohiei pot să pună în practică mesajul Evangheliei privind faptele milei trupeşti şi sufleteşti, săvârşind fapte bune care au valenţe veşnice. Principala noastră îndatorire este aceea de a fi milostivi şi de a-i ajuta pe semenii aflaţi în nevoi. Sunt situaţii în care credincioşii care doresc să săvârşească pomenirea unui membru al familiei trecut la cele veşnice asigură ingredientele necesare pentru masa de prânz a beneficiarilor cantinei”.
Printre cei care susţin proiectele de la Parohia „Sfânta Treime” se află credincioşi care cotizează lunar. Cea mai vârstnică susţinătoare a acestor proiecte, care oferă lunar o anumită sumă, este o credincioasă care a trecut de 100 de ani.