Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Filantropia construiește poduri către oameni la Caransebeș
Într-o perioadă în care pandemia a ridicat, în întreaga lume, ziduri între oameni, la Caransebeș, printr-un parteneriat între Episcopia Caransebeșului și administrația locală, se încearcă construirea podurilor între suflete, îndeosebi către acele persoane greu încercate, fie prin prisma vârstei și a problemelor medicale, fie din cauza resurselor financiare.
Reprezentanții Episcopiei Caransebeșului colaborează cu administrația locală, reprezentată, în acest demers, de viceprimarul municipiului Caransebeș, Marius Isac, ajutând la distribuirea a 80 de pachete, care conțin produse alimentare de bază, precum făină, zahăr și ulei, și obiecte sanitare, acestea fiind însoțite de porții de mâncare caldă. Pe lângă ajutorul acordat în bunuri, cei implicați au oferit ajutor și consultanță și în alte probleme ale oamenilor. Toate aceste activități s-au realizat prin respectarea măsurilor de protecție și igienă impuse de autorități în vederea protejării tuturor.
„În această perioadă de răscruce, Biserica vine în ajutorul celor oprimați, suferinzi, al celor rămași fără resurse financiare sau suport sufletesc, dând mâna cu administrația locală, în vederea dăruirii unor bunuri materiale, necesare existenței de zi cu zi, și a unor porții de mâncare caldă, dar și prin ajutorul moral, respectiv sufletesc, oferit prin rugăciunile și Sfintele Liturghii pe care Biserica le săvârșește zilnic prin slujitorii ei. Printre cei ajutați se numără persoane care provin din medii defavorizate, bătrâni singuri, bolnavi, care nu au rude în apropiere, tineri care au rămas fără locuri de muncă și nu au alte venituri sau familii cu mulți copii. Fiecare dintre aceștia a oferit, în schimb, voluntarilor care au distribuit pachetele, zâmbete și cuvinte de recunoștință, ceea ce a umplut sufletele de lumină și de speranța că această perioadă va trece cu bine, dacă vom rămâne în continuare unii alături de ceilalți, în comuniunea dăruirii și a rugăciunii. Mulțumim administrației locale pentru faptul că s-a alăturat demersului nostru, fiind aproape de comunitatea caransebeșeană într-o perioadă de mare încercare”, ne-a spus părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier al Sectorului social-filantropic al Episcopiei Caransebeșului.
Acțiunea de sprijinire a celor aflați în nevoi va continua în acest fel pe toată perioada stării de urgență.



.jpg)