Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sâmbătă, 21 decembrie, daruri de Crăciun pentru 110 copii din localitățile prahovene Vitioara de Sus, Cuib și Nucet. Acțiunea face parte din campania
Locul unde copiii trăiesc iubirea și făptuiesc filantropia
Într-o casă din cartierul timișorean Mehala, patru copii au găsit încă din anul 2003, prin grija Bisericii, locul ideal, unde termenul „acasă” a devenit, în mod propriu, familial. De 14 ani, familia preotului Daniel Sabău coordonează Casa de tip familial „Diaconița Febe”, un loc unde relațiile calde de iubire și afecțiune sunt exemplare și lăudabile.
Arhiepiscopia Timișoarei, prin Sectorul social-filantropic și misionar, desfășoară de mai mulți ani activități în domeniul protecției copilului, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor seropozitive, al sprijinirii persoanelor vârstnice fără aparținători, al asistenței medicale în familiile cu risc social ridicat, precum și al asistenței religioase în spitale, în unitățile militare, în penitenciare, case de tip familial, precum și servicii rezidențiale pentru vârstnici. Datorită complexității problemelor ridicate de situația socioeconomică, implicarea acestui sector al Arhiepiscopiei Timișoarei se realizează, conform standardelor în managementul asistenței sociale, prin programe și proiecte destinate grupurilor de persoane aflate în dificultate, finanțate din fonduri proprii, comunitare și structurale.
Eparhia Timișoarei, printr-o strânsă colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, continuă de câțiva ani amplul si importantul program „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, destinat copiilor aflaţi în dificultate din zona de Vest a țării. În cadrul acestui program s-au dezvoltat mai multe proiecte pentru nevoile copiilor abandonaţi, proveniţi din centrele de plasament, ale copiilor aflaţi în asistenţă maternală, sau seropozitivi, cu deficienţe psihosomatice, sau ale copiilor săraci.
Un proiect social-filantropic
Unul dintre proiecte este și Casa de tip familial „Diaconiţa Febe”, un serviciu social a cărui misiune este de a asigura accesul copiilor, pe o perioadă determinată, la găzduire, îngrijire, creştere, educaţie, de a oferi sprijin emoţional, consiliere psihologică și duhovnicească, de a-i ajuta în dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi de a-i pregăti în vederea reintegrării sau integrării familiale, comunitare și socioprofesionale.
Din anul 2001, când a fost înființată, Casa de tip familial „Diaconiţa Febe” a găzduit 12 copii, cărora li s-au asigurat condiţii de viaţă specifice unei familii, întrucât au fost integraţi, la început în familia preotului Gheorghe Moșneguțu, iar din 2003 în familia părintelui Daniel Sabău, filantropi care le acordă în permanență grijă și afecțiune deosebită.
În prezent, în familia preotului Sabău există doi beneficiari: Maria (22 ani), care este în anul 3 la Facultatea de Asistență Socială, dorind să continue studiile în acest domeniu, pentru a avea grijă, la rândul ei, de alte persoane nevoiașe, și Gregoria (1 an și 6 luni). Alți doi copii, frații Mariei, sunt Ștefania, în vârstă de 21 de ani – s-a căsătorit anul trecut, urmând să aibă un copil –, și Iosif, în vârstă de 19 ani, a terminat cursurile de bucătar, fiind actualmente angajat și pe cont propriu.
Bunele rezultate şcolare ale Mariei, precum şi integrarea în comunitate a celorlalți doi arată, pe de o parte, faptul că această casă de tip familial oferă șansa la o viață mai bună, educație și integrare în societate, iar pe de altă parte, dovedeşte importanța implicării unei familii în reintegrarea socială a copiilor instituționalizați.
„Familia este ceva vital în dezvoltarea fiecărui om”
Fără îndoială, familia, acest creuzet de relații, valori și sentimente perene, este mediul fertil unde copilul primește forța și imboldul principal al dezvoltării sale. „Viața trăită în centrul de plasament cu multe restricții și reguli m-a făcut să realizez că familia este acel mediu de iubire la care fiecare copil visează. Nu de puține ori am întâlnit persoane de vârsta mea care mi-au spus că, spre deosebire de ei, eu sunt binecuvântată de Dumnezeu, pentru că trăiesc într-o familie care are o relație exemplară de iubire, iar ei, chiar dacă au părinți, trăiesc viața fără o îndrumare parentală, fără o relație călduroasă, fiind departe sufletește de părinți. Așa am realizat că familia este ceva vital în dezvoltarea fiecărui om, iar iubirea nu poate fi înlocuită de nimic. Mă bucur că Dumnezeu m-a pus în această familie, pentru că am avut multe de învățat, acumulând iubire și energie pozitivă. Tot ceea ce sunt astăzi, sunt datorită lor”, a spus Maria.
„Acest sistem social creează familii. Chiar dacă se ia copilul de la o anumită vârstă, relația cu el va merge la nesfârșit. Nu înseamnă că, dacă a încetat o măsură de stat, se încheie și relația cu acel copil. Eu chiar discutam cu ei că este imposibil să le dau sângele meu, dar, dacă ne iubim, ne dăm spiritul unul altuia în loc de sânge, fiind astfel într-o legătură de spirit, de suflet. Încă de la început, ideea mi s-a părut minunată, întrucât în cadrul familiei se creează relații indestructibile”, ne-a spus părintele Daniel Sabău.
Încă din primele clipe de existență ale Casei „Diaconița Febe”, familiile preoților Gheorghe Moșneguțu și Daniel Sabău au reprezentat un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copii și mediul social. Astfel, familiile lor au constituit prima „școală” unde copiii au fost pregătiți pentru viața socială și comunitară. În familie se creează modele. Acești copii au crescut în legătură cu Biserica, cu o comunitate creștină activă, fiind primiți de această comunitate fără prejudecăți. În acest mod, pe de o parte, ei au învățat că Biserica nu renunță niciodată la cei care sunt vulnerabili și au nevoie de ajutor, iar pe de altă parte, se creează o nouă și profundă imagine cu privire la caritate, la felul în care ar trebui să facem milostenie. Membrii familiei noastre au început prin ideea de a face milostenie, dar prin integrarea lor într-o comunitate religioasă, ne-am pomenit efectiv că nu am mai făcut milostenie, ci pur și simplu am trăit în familie. În felul acesta, nici unul dintre copii nu s-a simțit beneficiar, iar noi nu ne-am simțit coordonatori de proiect. Pur și simplu s-a desfășurat viața, creându-se un mod de viețuire”, ne-a mai relatat părintele Daniel Sabău.
Arhiepiscopia Timișoarei se implică permanent în susținerea Casei de tip familial „Diaconia Febe”, oferind ajutor financiar atât în ceea ce privește decontarea lunară a cheltuielilor de întreținere și pentru achizițiile lunare de alimente și obiecte de uz casnic, cât și la lucrările de renovare şi extindere a locuinței.