În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, în Episcopia Caransebeșului s-a desfășurat un proiect prin care Preasfințitul Părinte Episcop Lucian împreună cu toți clericii eparhiei merg în toate centrele social-filantropice și medicale din județul Caraș-Severin, pentru a se ruga împreună cu beneficiarii și personalul deservent din aceste așezăminte.
Misiune și filantropie de Crăciun în Eparhia Banatului Montan
În Eparhia Caransebeșului, ierarhul locului și grupuri de colindători de la Centrul eparhial și de la Seminarul Teologic au vizitat centre sociale și așezăminte de ocrotire din județul Caraș-Severin, aducând vestea Nașterii Domnului prin colinde și daruri specifice perioadei. De asemenea, și o mică comunitate a fost vizitată de ierarh duminică.
Parohia Zorlencior, Protopopiatul Reșița, județul Caraș-Severin, s-a bucurat duminică, 10 decembrie, de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care i-a vizitat pe credincioșii comunității. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Au participat autorități locale, credincioși din parohie, dar și din împrejurimi, precum și copii îmbrăcați în costume populare. La final, Preasfinția Sa a binecuvântat și o troiță ce a fost amplasată în fața bisericii.
Sâmbătă, 9 decembrie, Episcopul Caransebeșului și colindătorii eparhiei au mers pe Valea Almăjului. În prima parte a zilei, ierarhul a participat la Festivalul concurs de colinde „Lângă ieslea minunată” de la Bozovici, ediția a 9-a. Organizat la Casa de Cultură din localitate, a reunit peste 23 de grupuri de copii și tineri din zonă şi nu numai. În fiecare an, participă la acest festival peste 300 de colindători. Preasfinția Sa le-a oferit tuturor daruri și calendare. După acest eveniment, alături de Grupul psaltic „Ethos”, chiriarhul a vizitat Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici. Aici, persoanele vârstnice s-au putut bucura de mesajul colindelor, de binecuvântarea și darurile pe care ierarhul le-a împărțit beneficiarilor, dar și celor care îi îngrijesc. Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” este cel mai mare din Episcopia Caransebeșului, fiind îngrijite aproximativ 100 de persoane vârstnice.
Joi, 7 decembrie, Preasfințitul Părinte Lucian a participat la serbarea oferită de micuții preșcolari de la Grădinița „Sfânta Filofteia” din Caransebeș, în cinstea ocrotitoarei unității de învățământ. După momentul artistic ce a cuprins colinde și poezii, micuții colindători au primit daruri din partea ierarhului. În continuare, acesta a mers pe Valea Bistrei, la așezămintele unde persoanele vârstnice și copiii nevoiași primesc îngrijire instituționalizată, aducându-le bucuria colindului, precum și daruri. Însoțit tot de grupul de colindători de la Centrul eparhial, Părintele Episcop Lucian a mers la Așezământul de servicii sociale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și la Centrul pentru adulți și persoane în vârstă în dificultate din Oțelu Roșu, precum și la Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu. Ziua s-a încheiat la Căminul pentru persoane vârstnice din Glimboca.
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie, Episcopul Caransebeșului împreună cu un grup de colindători de la Centrul eparhial, dar și cu elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au cercetat copiii, persoanele vârstnice și bolnavii de la Centrul școlar de educație incluzivă, Complexul de servicii sociale „Buna Vestire”, Centrul rezidențial de asistență și reintegrare socială pentru persoane fără adăpost și Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfinții Constantin și Elena” din Caransebeș.
„Suntem în misiune, în Episcopia Caransebeșului, aducând tuturor celor care ne primesc vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Împletim, atât cât putem, colindul strămoșesc cu filantropia, pentru că sfinții ne-au învățat că, fără iubirea aproapelui, nu putem ajunge să Îl iubim desăvârșit pe Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.