La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
O mână de ajutor pentru copii într-un sat vasluian
Așezământul social „Sfântul Stelian” din localitatea vasluiană Boţeşti este un tărâm al bucuriei în care se împletesc armonios activităţile creative cu cele recreative şi învăţarea cu jocul. Cei 25 de copii proveniţi din familii defavorizate primesc o masă caldă, gustare, ajutor la teme şi participă la numeroase proiecte educative sub îndrumarea a doi educatori specializaţi şi a coordonatoarei Felicia Trofin. Totodată, aşezământul are în grijă și 11 bătrâni singuri.
Mulţi oameni ai satelor muncesc până târziu în noapte pentru a reuşi să încalţe copiii şi să le pună înainte un codru de pâine. Mai sunt şi aceia cuprinşi în braţele necunoaşterii şi neputinţei. Este lesne de înţeles că în aceste condiţii educaţia copiilor nu mai reprezintă o prioritate, iar cei mici sunt lăsaţi în bătaia vântului, se pierd pe parcurs şi abandonează cursurile ori ajung la sfârşitul claselor gimnaziale fără a şti să scrie sau fără a pricepe înţelesul slovelor. Pentru aceştia, Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Huşi a Episcopiei Huşilor, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, a deschis în judeţul Vaslui mai multe aşezăminte sociale ce au în componenţă centre de zi, unde copiii proveniţi din familii defavorizate sunt ajutaţi la teme, la lecţii, primesc zilnic câte o masă şi o gustare, sunt consiliaţi psihologic şi participă la numeroase activităţi creative şi recreative.
Un astfel de loc, deschis în urmă cu un an, unde cei mici au început a prinde aripi, este Aşezământul social „Sfântul Stelian” din comuna Boţeşti. „Sunt 25 de copii care provin din familii fără venituri sau cu venituri reduse, pe care noi îi ajutăm nu doar oferindu-le sprijin la teme, ci şi încercând să le deschidem o lume pe care nu o cunoşteau din cauza lipsurilor. Deşi puţin sceptici la început, acum părinţii sunt încântaţi şi au încredere în ce facem noi aici, pentru că văd în ochii copiilor bucuria participării la activităţile pe care le desfăşurăm, şi nu doar atât. Nu mai au grija temelor, iar rezultatele şcolare s-au îmbunătăţit considerabil. Cu ajutorul diverselor activităţi practice, dinamice şi aplicative, cei mici îşi descoperă anumite abilităţi, îşi dezvoltă latura creativă şi sunt uimiţi de ceea ce pot face singuri”, spune Felicia Trofin, preoteasă și coordonatoare a Aşezământului social „Sfântul Stelian” din Boţeşti, Vaslui.
Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea două educatoare specializate, un coordonator de centru, un fochist şi o femeie responsabilă de curăţenie, oferă toate facilităţile: două săli de studiu, unde copiii îşi fac temele împărţiţi pe două categorii de vârstă; o sală de joacă; o sală de mese; toalete. În zilele frumoase, copiii sunt încurajaţi să petreacă şi timp de calitate în afara aşezământului, fie în curtea generoasă, fie în drumeţii, explorând cu diverse ocazii tematice împrejurimile. „Încercăm să le deschidem ochii, să observe lumea înconjurătoare, să fie atenţi şi la pomul pe lângă care trec, conştienţi fiind de importanţa acestuia, şi la cerul albastru, la tot ce ne înconjoară. Îi încurajăm să-şi pună întrebări, să caute răspunsuri, nu doar să le primească pur şi simplu, urmărim filme cu o anumită tematică, motivaţionale, şi neapărat organizăm o sesiune de dezbateri”, spune coordonatoarea aşezământului. Problemele copilăriei sunt rezolvate, sau cel puţin se încearcă rezolvarea lor, cu ajutorul a doi psihologi, cu care instituţia are un contract de colaborare, punându-se mare accent pe comportamentul în comunitate, în societate, dar şi pe orientarea şcolară.
Cele mai importante obiective ale Aşezământului social „Sfântul Stelian” au fost, dintru început, eliminarea abandonului şcolar şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, întrucât în cele două şcoli din comună învăţarea se face în clase simultane. În două sate mai izolate şi cu foarte puţini locuitori nici măcar nu mai există şcoală. „Unii dintre ei, aşa cum veneau azi la şcoală, la fel se prezentau şi a doua zi. Părinţii fiind plecaţi la muncă zi-lumină, nu mai aveau energia necesară să-i controleze la teme sau să-i ajute. Şi atunci, au rămas în urmă, lipsurile s-au acumulat şi unii au rămas corigenţi la mai multe materii, chiar repetenţi. Astfel i-am preluat noi în noiembrie anul trecut, cu rezultate şcolare foarte proaste în cazul unora, iar la finalul anului şcolar nu doar că situaţia s-a îmbunătăţit, în sensul că nu au mai rămas corigenţi, însă o parte dintre aceştia au devenit printre cei mai buni din clasă. Sunt copii care au ajuns să aibă şi medii de peste 8,50 şi, cel mai important, sunt conştienţi că pentru a-şi depăşi condiţia trebuie să înveţe, trebuie să-şi însuşească un anumit comportament în comunitate, în societate”, a precizat Felicia Trofin. Coordonatoarea centrului a ţinut să precizeze că în derularea activităţii privind pregătirea temelor şi a lecţiilor are o foarte bună colaborare cu profesorii, iar părinţii înţeleg şi ei importanţa educaţiei în formarea şi devenirea copiilor.
Le place mult să experimenteze
Una dintre marile bucurii ale celor mici o reprezintă activităţile practice, educatoarele care muncesc cu sârg împreună cu ei caută mereu tot felul de experimente, de invenţii cu care să-i surprindă, să le capteze atenţia. Un chiot prelung a cuprins una dintre săli când elevii au aflat că vor învăţa cum se realizează renumitul „slime”, un fel de plastilină mai moale ce are în componenţă lipici, glicerină boraxată şi coloranţi alimentari: „Când începem? Când începem? Ne-am terminat temele, doamna!” În aşteptarea celor pentru care tema reprezintă un nivel mai ridicat de dificultate, colegii avansați îi ajută ori citesc. Individual, timiditatea îi învinge şi răspund în cuvinte puţine ce le place, însă împreună prind curaj. „Ne place foarte mult aici, cel mai mult faptul că facem tot felul de lucruri interesante, ne jucăm, serbăm zilele de naştere”, spun în cor copiii.
Tot la unison au căzut de acord că cea mai grea materie este matematica, urmată de fizică. De chimie au început a prinde drag tocmai datorită experimentelor pe care le fac aici. „Cred că de departe le place mult să experimenteze, le place joaca, atelierele de quilling, de teatru, de pictură pe sticlă sau pe lemn. În contextul Anului omagial al satului românesc am realizat cu ei un sat în miniatură, din diverse materiale reciclabile, au ţesut, au cusut, au tors. Sunt îndeletniciri ce reprezintă şi pentru ei o noutate, pentru că, din păcate, astfel de meşteşuguri se mai practică doar foarte rar şi de către foarte puţine bătrâne. Am derulat şi un atelier de educaţie juridică, au putut face un tur virtual la tribunal, am simulat împreună un proces, au învăţat ce drepturi, dar şi ce îndatoriri au”, povesteşte doamna preoteasă.
În afara zilelor de naştere, prilej de bucurie deplină când sărbătoriţii suflă într-un mare tort aniversar, copiii sunt învăţaţi de către medicul din comună despre importanţa igienei şi a unei alimentaţii sănătoase în dezvoltarea armonioasă, aproape săptămânal merg la un control stomatologic, ca urmare a bunei colaborări cu medicul care are cabinet în comuna Boţeşti, şi tot gratuit li se fac mici intervenţii.
Fără îndoială că în următoarea perioadă copiii vor începe să scrie Moşului că au fost tot anul cuminţi, studioşi, harnici şi îngrijiţi, iar Moş Crăciun îi va răsplăti pe fiecare, fără deosebire.
Copiii de la Boţeşti au drag de carte, le place să citească şi să construiască clădiri imaginare din lego şi să îngemăneze bucăţi de puzzle-uri cu imagini dintr-o lume a bucuriei şi a dragostei, aşa cum este Așezământul social „Sfântul Stelian” de la Boţeşti. „Cu toţii abia aşteaptă să mergem înainte de Crăciun la episcopie. Am fost şi anul trecut, au participat la evenimentul dedicat copiilor, organizat de părintele consilier Vladimir Beregoi, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. De altfel, ei au participat la toate evenimentele pentru copii derulate pe parcursul anului de Asociaţia «Filantropia Ortodoxă» Huşi”, mai spune Felicia Trofin.
Şi în acest an, Episcopia Huşilor va organiza evenimentul „Dar de Crăciun”, unde sunt aşteptaţi aproximativ 1.500 de copii din parohiile rurale din tot judeţul. Pentru strădania lor de a ajunge la episcopie vestind cu bucurie Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, toţi copiii vor primi cadouri în cadrul unei seri ce se anunţă, din nou, de poveste, după cum ne-a dezvăluit părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.
Un an de la deschiderea aşezământului social
Aşezământul social „Sfântul Stelian” din Boțești, al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a împlinit în 26 noiembrie, ziua pomenirii ocrotitorului spiritual, un an de funcţionare. Evenimentul a fost marcat printr-o slujbă de mulţumire săvârşită în după-amiaza zilei de 28 noiembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, de către părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi. Din sobor au făcut parte preoţii Dragoş Trofin, inspector eparhial şi paroh în satul Gugeşti, şi Constantin Spătaru, paroh al bisericii din Boţeşti. Alături de copii şi de personalul aşezământului au fost prezenți şi colaboratorii permanenţi care sprijină activitatea din acest loc al bucuriei şi speranţei. „Credem că toate activităţile desfăşurate aici au înlocuit tristețea cu bucuria, deznădejdea cu speranța și singurătatea cu dragostea oferită de marea familie a Asociației «Filantropia Ortodoxă» Huși. Bucuriile și momentele frumoase trăite de copii ne dau speranța că lucrarea aceasta, începută cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, îi va ajuta să ajungă oameni de bază ai societății”, a precizat părintele Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși. Așezământul social „Sfântul Stelian” îşi desfăşoară activităţile în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Boțești