Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sâmbătă, 21 decembrie, daruri de Crăciun pentru 110 copii din localitățile prahovene Vitioara de Sus, Cuib și Nucet. Acțiunea face parte din campania
O șansă la dezvoltare și voluntariat pentru copiii defavorizați din Reșița
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte desfășoară un nou proiect care vizează și de această dată dezvoltarea și formarea copiilor și tinerilor din municipiul de pe Bârzava. Este vorba despre proiectul „Pas cu pas spre oportunitate”, finanțat de Corpul European de Solidaritate, prin care, timp de un an de zile, voluntarii ATOR Banatul de Munte își propun să ofere un program divers și incluziv de activități, oportunități de dezvoltare și implicare în voluntariat, la care să participe în primul rând copii și tineri proveniți din medii defavorizate din orașul Reșița.
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu DGASPC Caraș-Severin, prin Centrul rezidențial „Speranța”, cu Direcția de Asistență Socială Reșița, prin Centrul social de zi „ABC”, și cu Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița, prin Centrul social de zi „Salvați copiii”, care funcționează în cadrul unității de învățământ. Colaborarea cu aceste instituții se datorează serviciilor sociale pe care acestea le pun deja la dispoziția copiilor și tinerilor, reunindu-i într-un singur loc și facilitând, astfel, accesul la mai multe grupuri de beneficiari proveniți din zone și medii defavorizate ale Reșiței (etnie romă, situații financiare dificile, risc de abandon școlar, familii monoparentale, copii instituționalizați, cartiere mărginașe etc.), care se pot folosi de activitățile proiectului pe termen lung.
Activitățile care vor fi desfășurate prin acest proiect sunt conturate în așa fel încât să împlinească trei dintre marile obiective propuse: oferirea de oportunități de dezvoltare pe mai multe direcții, prin atelierele care vor fi susținute cu acești tineri și copii de voluntari și formatori cu experiență ai ATOR Banatul de Munte și ai altor organizații partenere; incluziunea socială a beneficiarilor, prin aducerea lor într-un mediu sigur, unde să participe la activități împreună cu alți tineri și copii proveniți din medii sociale diferite; oferirea de perspective pe termen lung cu privire la implicarea acestor tineri în voluntariat și în viața comunității, făcându-li-se cunoscute activități, programe și oportunități puse la dispoziție de mai multe organizații și centre de tineret din Reșița.
Voluntarii ATOR Banatul de Munte vor organiza lunar o serie de activități în centrele sociale amintite, pe care le vor îmbina cu activități de voluntariat care vor continua la Casa ATOR, sediul organizației de tineret, unde beneficiarii proiectului în curs, voluntarii asociației, precum și alți tineri și copii din Reșița vor participa împreună la mai multe ateliere, conlucrând și dezvoltându-se reciproc și încurajând astfel firescul principiului incluziunii sociale, al acceptării și al egalității de șanse, se arată pe site-ul episcopiacaransebesului.ro.