La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
„Olimpiadele faptelor bune”
Voluntari suceveni, copii și tineri membri ai unor grupuri de inițiativă locală, comunități școlare și comunități parohiale au bucurat în aceste zile peste 2.000 de suflete, în cadrul campaniei „Olimpiadele faptelor bune”. Startul campaniei i-a aparținut Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a oferit cărți, kituri experimentale, jocuri educative și de societate, materiale didactice, rechizite, dulciuri şi decorațiuni celor peste 100 de copii din Centrul de servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate și din Centrul de recuperare Gura Humorului.
Centrul de servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate adăposteşte copii aflați în situații de risc, unii dintre ei cu dizabilități, în 13 locații, case şi apartamente de tip familial.
Darurile au fost împachetate festiv de către cei mai tineri voluntari ai Centrului pentru Inovație, Voluntariat și Inițiativă Comunitară - CIVIC Jr. din Parohia Ciumârna, ca semn al bucuriei de a pregăti și de a oferi daruri ca pentru prieteni, dovadă de delicatețe sufletească, de grijă și de drag pentru copiii și tinerii rătăciți de cei dragi ai lor.
Micii voluntari au mărturisit că nu ar fi putut trăi mai frumos o sărbătoare decât învățând și că ei sunt Biserica vie. Tamara, Daciana, Ioana și Magdalena ne-au declarat că au învățat foarte multe din această experiență: „ierarhii îi învață cel mai bine pe oameni să fie darnici și buni cu cei de lângă ei”; „te simți un mic frate de Iisus când ai grijă de ceilalți”; „le oferim oamenilor daruri pentru că ni-s dragi și nu pentru că ne-ar fi milă de ei” și „azi, pentru noi, Fecioara Maria zâmbește cu toți îngerii ei împrejur”.
Cărți pentru copiii de la Căminul „Pâinea Vieții”
În aceeași zi, un grup de elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni și o voluntară din Asociația Culturală „Muntenii Broștenilor” le-au oferit cărți în dar celor 72 de copii de la Căminul de Copii „Pâinea Vieții” din localitate. Bianca Șomîtcă, reporterul echipei lor pluridisciplinare, ne-a împărtășit cea dintâi experiență a lor în această neconvențională competiție a faptelor bune: „Echipa noastră de voluntari, sub îndrumarea doamnei profesoare Paula Bondar, a hotărât să aducă zâmbetul pe buzele copiilor de la centrul din oraș. Le-am oferit pachete cu cărți dintre cele care sosesc în școală ca ofertă la clubul de lectură de la Editura Arthur, dar și alte volume atractive și colorate, care ne plac atât de mult tuturor la această vârstă”.
Vizite la domiciliu în Parohia Valea Stânei
Despre grija față de cei vârstnici, în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Valea Stânei, comuna Vatra Moldoviţei, ne-a povestit Andrei: „Spiritul de compasiune, blândeţe şi iertare ar trebui să se oglindească în fiecare dintre noi, mai ales acum în prag de sfinte sărbători. Milostenia este una dintre însuşirile lui Dumnezeu. În zilele de 21 și 22 noiembrie i-am însoțit în VIZIDOM (vizite la domiciliul vârstnicilor, n.r.) pe părintele Constantin Coca și pe presbitera Ioana, profesoară la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, și-am dus alimente și hrană caldă bătrânilor singuri, nevoiași și unor persoane imobilizate din satul nostru. Acestea au fost posibile prin jertfa și osteneala unor credincioși darnici din parohie”.
Departamentul eparhial pentru activități cu tineretul, în prima linie
50 de tineri voluntari din parohii din zonele Rădăuți, Fălticeni și Suceava, coordonați de părintele Justinian Cojocar, au participat la cea mai recentă acțiune caritabilă a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prin care au fost oferite aproximativ 20 de tone de cartofi spitalelor din Rădăuți, Fălticeni, Siret, Câmpulung Moldovenesc și Mănăstirii Râșca. Alături de alți voluntari, tinerii au sortat cartofii și i-au pus în saci, pregătindu-i pentru a fi distribuiți în cel mai scurt timp acolo unde este nevoie.
O clasă de adolescenți din Școala Gimnazială Valea Moldovei și diriginta lor i-au vizitat pe bătrânii din comunitatea lor, le-au oferit daruri, au stat de vorbă cu ei și au șters pentru câteva clipe lacrimile lor, primind o importantă lecție de viață. „Am aflat ce înseamnă să ai zâmbetul pe buze, deși, în fiecare minut din viața ta, o parte din tine zboară spre ceruri, că adevăratele greutăți sunt atunci când apare boala, acolo unde sunt familii dezbinate, copii orfani și suferințe ce nu mai au vindecare, cum ar fi infirmitățile. Pe mine, această experiență m-a marcat adânc. Am învățat multe și m-am simțit foarte bine în prezența bătrânilor ce încă își poartă cu seninătate și zâmbetul, și lacrimile”, ne-a spus eleva Denisa Beșa.
La Dolhasca, tineri din consiliul elevilor de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” au pregătit pentru colegii lor icoane și desene de inspirație religioasă, realizate în tehnici dintre cele mai diferite, au redactat eseuri și au pregătit prezentări interactive pe tema Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul românilor, programul zilei fiind completat de intonarea unor cântece patriotice. La activitatea lor au fost invitați părinți, profesori, clerici, membri ai comunității parohiale.
Un parteneriat viu Școală-Biserică
Comunitatea parohială „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Gălănești a dovedit prin fapte că parteneriatul Școală-Biserică este unul viu, bilateral și transpus așa de frumos în fapte de omenie. Peste 300 de cadouri, 156 pregătite de copii și 150 oferite de Aurel Hurjui, alimente, bani și alte produse, au fost oferite bătrânilor din patru centre: Căminul pentru persoane vârstnice Solca, Căminul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Căminul pentru persoane vârstnice Rădăuți și Centrul filantropic și de îngrijire creștină „Acoperământul Maicii Domnului”-Bogdănești.
Totodată, copiii și tinerii au pregătit felicitări și decorațiuni handmade și au scris gânduri frumoase și încurajatoare pentru bătrânii din aceste centre, ceea ce a și sporit emoția acestora, unii dintre ei citindu-le ca pe scrisori de la propriii nepoți. O echipă pluridisciplinară s-a constituit și la Siret, din elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă” și preoți de la Parohia „Sfânta Treime”-Siret și Parohia „Sfinții Arhangheli”-Băncești. Aceștia au ajuns la 45 de vârstnici și 15 familii cu mulți copii din oraș și din localități limitrofe. „Ne-am organizat, un pic cu dificultate din cauza pandemiei, dar a fost până la urmă un succes. Elevi și cadre didactice din echipă, împreună cu preoții parohi, am stabilit zile de colectare a alimentelor, hăinuțelor și jucăriilor din donații la liceu, apoi elevii au triat și împachetat produsele, după care, în două zile, cu microbuzul Primăriei Siret, au fost distribuite la cei nevoiași, vârstnici și copii din Siret, Mănăstioara și Băncești, tot de către elevi”, a spus Raluca Munteanu. Campania „Olimpiadele faptelor bune”, coordonată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, se dovedește a fi nu doar un program de voluntariat și responsabilitate socială, domeniile echitate socială și bună guvernanță, așa cum ne-am propus. E o repetabilă și extinsă lecție de omenie și de grijă față de semenii aflați în dificultate. Ne bucură nespus faptul că cei mai mulți dintre „olimpici” sunt copii și tineri, care învață în plus că dincolo de rigorile impuse de această pandemie, respectate cu multă rigurozitate, esențiale rămân generozitatea și voința de a face bine. Prin ei se vede cel mai bine viitorul lumii.