Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Astăzi, 22 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit, la Palatul Patriarhiei din București, vizita domnului Ioannis Loverdos, ministru adjunct al afacerilor externe al Republicii Elene. La întrevedere a participat și Excelența Sa doamna Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei în România, și doamna Eleni Kyriakopoulou, director al Cabinetului diplomatic al ministrului adjunct.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Într-o casă din cartierul timișorean Mehala, patru copii au găsit încă din anul 2003, prin grija Bisericii, locul ideal, unde termenul „acasă” a devenit, în mod propriu, familial. De 14 ani, familia
„Bucuria ajutorului nu este doar o fundaţie, ci şi o realitate pe care o poate trăi orice creştin.” Aceste cuvinte sunt ale preotului Manuel Radu, de la Parohia Valea Crângului, judeţul Prahova,
„Nu suntem experţi, dar ne străduim să învăţăm. Încercăm să le facem viaţa ca şi cum ar fi într-o familie.” Sunt cuvinte care arată dorinţa personalului Centrului de zi pentru copii şcolari din
Grija faţă de cei aflaţi în nevoi reprezintă o preocupare constantă în Biserica Ortodoxă Română, aceasta încercând să contribuie tot mai mult la alinarea suferinţelor oamenilor, atât prin lucrarea sa
La marginea Fălticenilor, pe locul cunoscut în zonă sub numele de „Lovinescu”, există, din 2007, un cămin destinat persoanelor vârstnice, aflat în grija Parohiei „Sfântul Apostol Andrei”. Aici, de
„Activitățile social-filantropice ale Bisericii sunt vizibile și necesare într-o lume supusă permanent suferințelor, provocărilor sociale și economice”, spunea Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul
Copiii sunt temelia neamului. Prevenirea discriminărilor culturale și materiale, care determină marginalizarea socială a copiilor proveniți din familii sărace, reclamă o implicare prioritară a Bisericii.
Slujirea unui preot într-un colț uitat de lume aduce în planul realităților noastre sociale un exemplu de dăruire jertfelnică aparte. În filia Hamcearca din Parohia Nifon, Episcopia Tulcii, preotul Mihail
Să faci ceea ce faci pentru semeni ca pe o proprie împlinire. Iată lecția majoră despre fericire și recunoștință față de Dumnezeu pe care părintele Valentin Ștefan și preoteasa Veronica o împărtășesc zi
Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a primit vineri, 30 decembrie 2016, prin donaţie, două aparate noi pentru administrarea perfuziilor. Aparatura vita
Recent, a fost întocmită prima curriculă de consiliere psihologică în îngrijiri paliative din România, care va fi implementată și în Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București,
20 de bătrâni din orașul Fălticeni care nu au nici un sprijin au simțit cu adevărat că marile sărbători ale sfârșitului de an au intrat și în căsuțele lor sărăcăcioase. La inițiativa președintei
80 de copii din Bahna Arini, un cătun izolat al comunei sucevene Preutești, l-au primit săptămâna trecută pe Moș Crăciun nu doar în sălile lor sărăcăcioase de clasă, ci mai ales în suflete. Trimișii
Înființată în 1996 ca răspuns social al Bisericii la nevoile societății de la acel moment, nu foarte diferite de cele de astăzi, Fundația „Sfânta Macrina” dă mărturie vie a faptelor de credință prin
În Piața Națiunilor Unite, în plin centru al Capitalei, a renăscut din propria cenușă Biserica „Sfântul Spiridon”-Vechi, pe amprenta locului unde a fost martirizată în timpul regimului comunist. În
18 copii abandonați de părinți au aflat în centrul de la Dolhasca, județul Suceava, locul pe care-l pot numi „acasă”. În jurul comunității parohiale, al bisericii, dar mai ales înconjurați în
Oameni rămași fără case, fără altar, fără morți, peste noapte. O crucificare tăcută a comunității. Un gulag al speranțelor arestate, în care nimic, niciodată, nu părea a se mai naște din nou. În
O categorie aparte de persoane găzduite în Căminul de bătrâne al Mănăstirii Christiana din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor sunt cazuri sociale. Până să ajungă în acest aşezământ filantropic al
Dostoievski spunea despre suferinţă că este singura cauză a conștiinței. Și nu greșea, de vreme ce mulți dintre noi dobândim conștiință creștină și statornicie în credință abia după ce ne eliberăm din prizonieratul propriei suferințe. Într-o formă sau alta, în mijlocul acestui act de eliberare se așază Biserica. Pe care am descoperit-o prezentă și lucrătoare și la Așezământul socio-filantropic „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Lacu Sărat, județul Brăila.
În ultimii cinci ani, în România, au abandonat școala aproximativ 140.000 de copii. O întreagă generație care, din motive independente de voința ei, își trăiește existența la periferia societății.
De multă dragoste pentru copii și de multă implicare în educarea lor a fost nevoie în urmă cu șapte ani la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sibiu, unde preotul Gheorghe Șebu, împreună
A rămâne în porunca lui Dumnezeu înseamnă a-ți iubi necondiționat aproapele. În această lumină se înscrie și lucrarea socială a Bisericii, mai ales astăzi, când societatea devine din ce în ce mai
Păzită strașnic de ultimii copaci rămași din Dumbrava Minunată, înveșnicită în poveste de Sadoveanu, Mănăstirea Buciumeni e învăluită într-un duh de căldură și de cumințenie, cuibărit din vremuri vechi pe aceste dâmboace. Azi, în grija maicilor de aici și-au găsit sprijin și dragoste, la vremea vârstei neputințelor, 20 de bătrâne din zona Sucevei.
Filantropia Bisericii dezvoltă și o anume școală a trăirii iubirii agapice. Adică a iubirii necondiționate, neegoiste, altruiste. Într-un centru social sau într-o cantină a Bisericii, semenii se iubesc între
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


