Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Programe social-filantropice cu sprijinul centrelor eparhiale și al parohiilor
În perioada Postului Mare, centrele eparhiale și parohiile au intensificat activităţile social-filantropice pentru sprijinirea instituţiilor medicale şi sociale, dar şi a familiilor nevoiaşe şi a persoanelor bătrâne sau izolate cu alimente neperisabile şi hrană caldă, materiale igienico-sanitare şi alte produse de strictă necesitate.
În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului au continuat campaniile social-filantropice „Masa bucuriei” şi „Bucuria de a dărui”, dedicate ajutorării familiilor cu mulţi copii şi persoanelor nevoiaşe, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.
În cadrul acestora, mai multe parohii din eparhie au dăruit alimente, materiale igienico-sanitare, articole vestimentare, precum şi alte produse de strictă necesitate celor aflaţi în nevoie. Astfel, parohiile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” şi „Înălţarea Domnului” din Curtea de Argeș, județul Argeș, au oferit mai multor familii nevoiașe lemne pentru foc, pachete cu alimente, hrană caldă, lapte praf și scutece. Parohia Racovița din cadrul Protoieriei Mioveni a oferit alimente mai multor familii cu posibilităţi materiale reduse.
Parohiile argeșene Fundeni şi Vişoi din cadrul Protoieriei Câmpulung Muscel au oferit unor familii cu mulți copii şi venituri modeste produse alimentare, dulciuri şi cărți de rugăciuni. De asemenea, unei familii defavorizate i-a fost oferit şi un aparat de aerosoli.
În urma apelului caritabil adresat credincioșilor de către preoții slujitori de la parohiile Rucărul de Jos, Rucărul de Sus, Rucărul de Mijloc și Podu Dâmboviței, au fost colectate pentru Așezământul social „Pro Vita” de la Valea Screzii, judeţul Prahova, alimente şi articole vestimentare. La acestea s-a adăugat şi un ajutor financiar oferit de parohiile amintite.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
În ultima săptămână, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost desfăşurate mai multe activităţi filantropice care au avut în vedere sprijinirea persoanelor vulnerabile, dar şi aprovizionarea instituţiilor medicale şi sociale cu produse de igienă şi alte materiale necesare în desfăşurarea activităţii, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
În data de 8 aprilie, cu binecuvântarea chiriarhului Dunării de Jos, Centrul eparhial, împreună cu mai multe parohii din cuprinsul Protoieriei Covurlui din judeţul Galaţi, a oferit produse de igienă şi materiale de curăţenie, măşti de protecţie, lenjerii de pat şi cărţi de rugăciune centrului sociomedical din localitatea gălăţeană Pechea. Valoarea totală a ajutoarelor oferite în cadrul acestei campanii se ridică la suma de 10.000 de lei.
În contextul activităţilor social-filantropice prilejuite de sărbătorirea Duminicii Sfintei Cruci, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galaţi a desfăşurat în data de 9 aprilie o acţiune filantropică ai căror beneficiari au fost cele 100 de persoane care primesc constant hrană caldă din partea cantinei parohiale. În cadrul acestei acţiuni, nevoiaşii au primit în plus pachete cu alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de igienă în valoare de 10.000 de lei. Preotul paroh şi voluntarii cantinei parohiale s-au deplasat la casele persoanelor nevoiaşe, oferindu-le astfel, pe lângă darurile materiale, şi alinare sufletească. De la începutul anului 2021 şi până în prezent, cantina a oferit asistaţilor hrană şi alte ajutoare în valoare de 40.000 de lei.
De asemenea, în perioada Sfântului şi Marelui Post şi mai ales în preajma praznicului Învierii Domnului, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară un program filantropic tradiţional, intitulat „Ne înnoim de Sfintele Paşti”, care se axează pe sprijinirea spirituală şi materială a instituţiilor medicale şi de asistenţă socială şi a persoanelor cu posibilităţi materiale reduse din cele două judeţe ale eparhiei. Prin acest program, aproximativ 2.000 de persoane beneficiază de sprijin din partea eparhiei. În cadrul celei mai noi acţiuni, în data de 13 aprilie, preoţi de la Centrul eparhial şi din Protopopiatul Tecuci, împreună cu tineri voluntari, au oferit ajutoare cadrelor medicale, personalului auxiliar şi pacienţilor de la spitalul din localitatea Ivești, judeţul Galaţi, şi copiilor de la Centrul de reabilitare şi reintegrare socială a copilului cu handicap - Casa „David Austin” din localitatea Munteni, judeţul Galaţi. Aceştia au oferit produse de igienă şi materiale de curăţenie, măşti de protecţie, mănuşi chirurgicale, lenjerii de pat, pături, mobilier, alimente, jucării, articole vestimentare, icoane şi cărţi de rugăciune în valoare de 8.000 de lei.
Astfel, în prima perioadă a Postului Mare, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Centrul eparhial şi celelalte unităţi bisericeşti din subordine, a ajutat nouă instituţii medicale şi sociale şi peste 6.000 de persoane vulnerabile, valoarea totală a ajutoarelor oferite în această perioadă ridicându-se la suma de 201.927 de lei.