Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Proiecte pentru ajutorarea elevilor şi studenţilor la Dunărea de Jos
În cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară mai multe activităţi cu caracter social‑filantropic, menite să sprijine elevii şi studenţii care provin din familii cu posibilităţi materiale modeste în vederea continuării studiilor. Aceste proiecte se desfăşoară cu binecuvântarea chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.
În Eparhia Dunării de Jos, grija pentru educaţia tinerilor este o preocupare constantă, lucru dovedit de numeroase acţiuni desfăşurate în acest sens, atât cu caracter pedagogic, cât mai ales social‑filantropic. În cadrul mai multor campanii desfăşurate la nivel eparhial şi parohial, elevii şi studenţii cu posibilităţi materiale modeste sunt ajutaţi pentru continuarea studiilor, ne‑a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
O astfel de campanie se desfăşoară la Galaţi de mai bine de 20 de ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, oferind din salariul său de profesor universitar burse studenţilor merituoşi, cu posibilităţi materiale reduse. În anul universitar 2021‑2022, în urma examinării dosarelor pentru bursa academică „Arhiepiscopul Casian”, au fost selectaţi şi primesc lunar burse în cuantum de 400 de lei 12 studenţi de la diverse specializări ale Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
De asemenea, în cadrul Parohiei Ianca I din judeţul Brăila, la iniţiativa părintelui paroh Cristi‑Cosmin Ion, elevii cu posibilităţi materiale reduse sunt ajutaţi cu o masă caldă, alimente, rechizite, îmbrăcăminte, având posibilitatea să îşi rezolve temele sub supravegherea unor profesori voluntari.
„Masa bucuriei” este un proiect în cadrul căruia 20 de copii primesc zilnic câte o masă caldă la aşezământul social al parohiei şi tot aici au posibilitatea să‑şi facă temele sub îndrumarea unor cadre didactice voluntare. Beneficiarii proiectului se află evidenţa parohiei şi reprezintă elevi cu risc de abandon şcolar de la clasele I‑VIII, având o situaţie dificilă în familie. Proiectul a atras mai mulţi enoriaşi şi diferiţi sponsori care se străduiesc să vină în sprijinul părinţilor şi al copiilor din parohie. În acelaşi context, parohia este în curs de a iniţia, cu sprijinul unei societăţi comerciale locale, un program de burse şcolare pentru 20 de copii de la clasele V‑XII cu media peste 9.00 şi care provin din familii cu venituri mici.
Un alt proiect filantropic al parohiei, „Fii bucuria unui copil”, se desfăşoară an de an în parteneriat cu câteva parohii româneşti din străinătate. În această lună, mai mulţi români din Parohia Kassel, Germania, au trimis pachete cu alimente, îmbrăcăminte, rechizite, dulciuri şi jucării pentru 35 de copii. „Se creează astfel o legătură a frăţietăţii şi a carităţii între cei care locuiesc printre străini cu cei din ţară, înstrăinaţi de multe lucruri pe care nu şi le pot permite. Pe această punte, cei din ţară primesc daruri materiale, cei din diasporă primesc darurile cereşti ce vin din zâmbetele, bucuria şi emoţia unică şi neştearsă a acestor copii”, a apreciat părintele paroh Cristi‑Cosmin Ion.



.jpg)