La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Proiectul „Educație pentru sănătate în comunitate” a ajuns la final
250 de persoane provenite din medii defavorizate, locuitori ai sectorului 3 al Capitalei, au luat parte pe parcursul ultimelor două săptămâni la zece ateliere pentru sănătate, desfășurate în cadrul proiectului „Educație pentru sănătate în comunitate”. Derulat de Asociația Diaconia, filiala sector 3, și finanțat cu fonduri nerambursabile de la bugetul local al Primăriei Sectorului 3, proiectul și-a propus să ofere beneficiarilor informații despre întreținerea sănătății și un ajutor material concret.
Vineri, 15 octombrie, a avut loc ultimul atelier pentru sănătate, la care au participat 25 de persoane vulnerabile, aflate în evidența asociației. Doi medici specialiști, unul generalist și unul stomatolog, au oferit celor prezenți îndemnuri și sfaturi despre menținerea sănătății, îngrijire și prevenția diferitelor afecțiuni. La finalul sesiunii de instruire, cei 25 de beneficiari au primit, la fel ca toți cei din urmă, pachete cu produse igienico-sanitare în valoare de 200 de lei.
Părintele protoiereu Florin Nectarie Busuioc, președintele Asociației Diaconia, filiala sector 3, a vorbit despre succesul acestei campanii de instruire și prevenție și despre impactul pe care proiectul l-a avut în rândul unor locuitori ai acestui sector al Capitalei: „Scopul acestui proiect a fost acela ca 250 de persoane să aibă parte, în primul rând, de educație sanitară. Am constatat că educația este unul dintre cele mai mari daruri pe care le poți face cuiva. Medicii cu care am colaborat sunt profesioniști și au reușit, pe parcursul celor zece ateliere, să ajungă la mintea și inima fiecăruia și să îl convingă pe fiecare cât de necesară este grija pentru sănătate, mai ales în acest context pandemic. Este adevărat că persoanele nevoiașe nu au întotdeauna șansa unei educații de calitate. De aceea, noi ne-am străduit să le sprijinim. A fost o muncă grea, de echipă, în care s-au implicat toți angajații pe parcursul ultimelor luni, pentru ca proiectul să se desfășoare, să fie transparent în toate etapele și să fie implementat conform exigențelor condițiilor sanitare actuale. 250 de persoane s-au bucurat de munca desfășurată de noi și de cunoștințele pe care le-au dobândit. A fost o experiență interesantă și pentru cei doi medici, mai ales că în ultima perioadă n-au mai interacționat, la nivel educațional, cu atât de mulți oameni. Mulțumim partenerilor noștri de la Primăria Sectorului 3, cu care colaborăm de mai mulți ani. Prin acest proiect devin vizibile atât grija acestei insti-tuții pentru comunitate, cât și relațiile existente între Biserică și autoritățile locale”.
Proiectul „Educație pentru sănătate în comunitate”, desfășurat de Asociația Diaconia, filiala sector 3, a avut parte de o finanțare în valoare de 60.000 de lei.