La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Responsabilitate și implicare socială în comunități sărace
Spre sfârșitul perioadei stării de urgență, Biserica Ortodoxă Română a acordat ajutoare persoanelor vulnerabile în valoare de 1.767.365 de lei, contribuția la diminuarea efectelor pandemiei ajungând la un total de 18.917.028 de lei. Voluntarii Bisericii s-au deplasat în comunități sărace din mediul rural pentru a duce ajutoare, iar o preocupare deosebită este acum sprijinirea elevilor săraci pentru a putea participa la învățământul on-line.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului îşi continuă acţiunile de ajutorare a persoanelor vulnerabile din mediul rural. Marţi, 12 mai, au vizitat cinci localităţi din judeţul Teleorman, unde au oferit ajutoare familiilor nevoiaşe, cu mulţi copii, persoanelor în vârstă, bolnave şi singure, cu venituri materiale modeste. Sprijiniţi de Jandarmeria Română, voluntarii au oferit pachete cu alimente şi produse de bază, precum şi sume de bani beneficiarilor identificaţi de către preoţii din localităţile teleormănene Ciuperceni, Gărăgău, Călmăţuiul de Sus, Blejeşti şi Cosmeşti, a transmis TRINITAS TV.
„Sunt familii care, deşi sunt în dificultate, îşi dau copiii la şcoală, apoi la licee și acești copii se rup de un mediu care nu este chiar atât de prielnic. Ei reușesc să ajungă la oraș, pentru ca apoi să vină în sprijinul celor de acasă, din sate. Este foarte important să nu uităm de unde am plecat. Aceasta ne învaţă satul românesc, asta am învățat noi de când umblăm prin toate localitățile vizitate până în prezent. Este o activitate intensă, care se desfășoară mult mai ușor atunci când ne vin în sprijin și alte instituții ale statului. Avem mii de kilometri străbătuți, acest lucru ajutându-ne să ne cunoaștem cu adevărat ţara și să-i cunoaștem pe acești oameni deosebiți”, a declarat Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale.
De la decretarea stării de urgenţă, acţiunile voluntarilor în cadrul proiectului social-filantropic „Caravana bucuriei” au vizat ajutorarea cu alimente şi alte produse de strictă necesitate a peste 1.000 de familii din 47 de localităţi din judeţele Ilfov, Prahova, Olt, Teleorman, Argeş, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa şi Brăila. Ele vor continua şi în viitor, următorul judeţ vizat fiind Galaţi.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
De la decretarea stării de urgenţă, acţiunile filantropice pentru persoane afectate de noua pandemie au fost o constantă în Arhiepiscopia Dunării de Jos. La îndemnul şi prin implicarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, eparhia a sprijinit atât aşezămintele sociale, unităţile medicale şi alte instituţii ale statului, cât şi persoanele afectate de pandemia de COVID-19, bătrâni, familii cu mulţi copii, nevoiaşi. De asemenea, în ultima perioadă sunt ajutați și preoţi care se confruntă la parohii cu o situaţie materială grea, ne-a transmis părinte Rareş Bucur, consilier eparhial.
Pe lângă cei 30 de preoţi din eparhie care primesc ajutor financiar permanent pentru achitarea taxelor salariale către bugetul de stat, prin înfrăţirea cu alte parohii, încă 15 preoţi din zone defavorizate, unii dintre ei având mulţi copii, au fost ajutaţi din Fondul „Păstorul cel Bun şi Milostiv”, constituit din donaţia salariului integral al chiriarhului Dunării de Jos pe ultimele două luni, la care s-a adăugat suma oferită de Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi Protoieria Tecuci.
De asemenea, parohiile au continuat sprijinirea persoanelor nevoiaşe prin oferirea de ajutoare materiale care au constat în alimente neperisabile, produse de igienă şi medicamente, dar şi susţinere spirituală, prin vizite pastorale şi oferirea de cărţi de zidire sufletească. În cadrul unei astfel de acţiuni, marţi, 12 mai, în Parohia „Eremia Grigorescu”, județul Galați, preotul paroh şi voluntarii au oferit mai multor persoane vârstnice şi bolnave din comunitatea parohială alimente şi alte produse în valoare de 600 de lei.
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
În Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor au continuat acţiunile social-filantropice de ajutorare a persoanelor vulnerabile şi a familiilor cu mulţi copii şi cu venituri materiale modeste, se arată pe site-ul sf-esc.ro. Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Sudiți, judeţul Ialomiţa, a oferit sprijin pentru 12 familii, constând în alimente de bază, produse de igienă, haine, jucării și apă, în valoare totală de 760 de lei.
Parohia Gimbășani, județul Ialomița, din Protopopiatul Slobozia, a continuat activitatea filantropică în cadrul programului „Iubirea și bunătatea nu stau acasă”, reușind să sprijine numeroase familii devaforizate, bătrâni aflați în izolare și autoizolare din cauza pandemiei de COVID-19. Ajutoarele au constat în pachete cu alimente de strictă necesitate și produse igienico-sanitare, implicând în acest efort numeroși parteneri sociali, voluntari, precum și membrii din Comitetul parohial. Parohia Maia Catargi, județul Ialomița, cu sprijinul financiar al unor filantropi, a oferit echipamente electronice conectate permanent la internet mai multor elevi cu posibilităţi materiale modeste pentru continuarea studiilor în mediul on-line.