Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Rugăciune și filantropie în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Perioada Sfântului și Marelui Post, timp de intensificare a nevoinței pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului, este și prilej de înmulțire a rugăciunii și a iubirii pentru semeni în Arhiepiscopia Dunării de Jos. În această perioadă, rugăciunea este împletită cu filantropia, în eparhie fiind organizate numeroase acțiuni de sprijinire a persoanelor bolnave, singure sau aflate în situații de risc.
Centrul de Asistență Paliativă din localitatea Baldovinești, județul Brăila, a primit vineri, 5 aprilie, vizita preoților din Cercul misionar nr. 1 al Protopopiatului Brăila care au oficiat Taina Sfântului Maslu, sub protia părintelui protoiereu Ștefan Costandache. Cele 150 de persoane asistate în cadrul așezământului medical au fost unse cu untdelemn sfințit și au primit la finalul slujbei din partea clericilor iconițe, cărți de rugăciune, îmbrăcăminte, lenjerii de pat, scutece pentru adulți, veselă, materiale sanitare și aparatură electrocasnică în valoare de 10.000 de lei, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În aceeași zi, o acțiune similară a fost desfășurată de Parohia „Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie” din Galați, ai cărei beneficiari au fost vârstnicii asistați în cadrul Căminului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din urbea de la Dunăre. Aceștia au primit din partea parohiei pilote, pături, lenjerii de pat, perne, prosoape, papuci, articole vestimentare și obiecte igienico-sanitare. Aceeași unitate de cult a oferit pachete cu produse alimentare pentru 35 de vârstnici aflați în evidența parohiei, valoarea ajutoarelor oferite ridicându-se la suma de 18.500 de lei.
În Duminica Sfintei Cruci, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, racla ce adăpostește o părticică din lemnul Sfintei Cruci, din patrimoniul sacru al Reședinței arhiepiscopale, a fost purtată în procesiune și așezată spre închinare în pridvorul sfântului lăcaş. În continuare, chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit rânduiala scoaterii Sfintei Cruci, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, rostind un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre lepădarea de sine, asumarea crucii și urmarea lui Hristos pentru dobândirea mântuirii.
După o frumoasă tradiție perpetuată în eparhia dunăreană, îndată după săvârșirea Sfintei Liturghii, Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați a organizat o acțiune filantropică pentru sprijinirea persoanelor asistate în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon” din oraș, oferind beneficiarilor mai multe daruri. O acțiune similară au desfășurat și preoții de la Cercul misionar nr. 1 al Protopopiatului Galați, oferind produse alimentare, materiale igienico-sanitare și aparatură medicală Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Galați.