Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Sprijin pentru elevi din partea Episcopiei Tulcii la început de an școlar
Pentru al șaptelea an consecutiv, Episcopia Tulcii desfășoară o amplă acțiune social-educativă menită să sprijine elevii din mediul rural la începutul noului an școlar. În acest context, miercuri, 3 septembrie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a vizitat Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Luminița, Protopopiatul Babadag, unde a oferit copiilor ghiozdane complet echipate cu rechizite. Evenimentul s-a desfășurat în biserica parohială și s-a adresat elevilor din ciclul primar și gimnazial, ne-a transmis părintele consilier eparhial Felix Neculai.
În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul tulcean a subliniat valoarea binecuvântată a educației și importanța comuniunii: „Bucuria începutului de toamnă aduce și bucuria începutului de an școlar. După o frumoasă tradiție am venit în această parohie, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru a aduce un cuvânt de binecuvântare, de mângâiere și de îmbărbătare, dar și un mic dar pentru copiii care vor începe cursurile. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ocrotească această parohie, pe copii și pe părinții lor, precum și pe cadrele didactice care îi vor povățui”.
De la debutul acestei campanii, în 2019, sute de copii din zonele rurale ale județului Tulcea au primit sprijin din partea episcopiei, fiecare gest fiind o mână întinsă către familiile aflate în dificultate. Prin astfel de acțiuni, Episcopia Tulcii continuă să fie aproape de tinerii din comunitățile rurale, cultivând în sufletele lor speranța, dragostea de școală și lumina credinței.



.jpg)