Un porto-franco al filantropiei

Conform celui mai recent recensământ, Galațiul are mai puțin de 250.000 de locuitori. Istoria îi este marcată de calitatea de port la Dunăre (porto-franco 1837-1882), iar viața economică s-a dezvoltat în jurul Șantierului Naval, Portului Fluvial, Combinatului Siderurgic și Portului Mineralier. În același timp, a fost și este un exemplu de filantropie ortodoxă. La începutul Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, am discutat cu cel care avea să ne conducă peste tot, preotul Eugen Drăgoi, care ne-a vorbit despre lunga listă a marilor filantropi din județul Galați, care include ierarhi, preoți de mir, monahi și mireni, plus Parohia „Sfântul Spiridon”, recunoscută pentru acte de filantropie excepționale. Între timp, în perioada stării de urgență, întreaga activitate din eparhie este concentrată pe sprijinirea celor nevoiași, bolnavi, bătrâni, a celor aflați în izolare, a cadrelor medicale și a forțelor de ordine.

Spațiul nu ne permite să prezentăm toate gesturile celor din trecut, dar trebuie să spunem măcar atât: Episcopul Melchisedec Ștefănescu a făcut donații însemnate Armatei în timpul Primului Război Mondial, a mobilizat preoții să adune ajutoare pentru răniți, a acordat burse unor tineri merituoşi, şi-a donat biblioteca Academiei și, nu în ultimul rând, a înființat primul spital din Galați, „Elisabeta Doamna”, care există și azi. ­Mitropolitul Pimen Georgescu a înființat în 1902 Societatea filantropică „Solidaritatea” (o premieră), a creat un azil pentru văduve și orfani, a ctitorit Catedrala Episcopală, a strâns fonduri pentru campania Principesei Maria ­vizând combaterea tuberculozei. În paralel, a dat tonul activităților culturale ale Bisericii și a inițiat conferințele preoțești. Episcopul Nifon Niculescu a transformat Palatul Episcopal și Seminarul în spitale, cât a fost nevoie, pentru răniții Primului Război Mondial, a înființat Comitetul orfanilor de război și un orfelinat, a organizat concerte de caritate (la unul ­dintre ele a cântat George Enescu!), a ctitorit Căminul preoților. ­Episcopul Cosma Petrovici a făcut un orfelinat care există și acum, sub forma marelui Așezământ „Sfântul Vasile cel Mare”, și a sprijinit refacerea bisericilor afectate de cutremurul din 1940. ­Episcopul Chesarie Păunescu a sprijinit familiile preoților arun­cați în închisoare de comuniști, a refăcut Catedrala și Palatul ­Episcopal, a restaurat biserica Mănăs­tirii Precista. Arhiepiscopul Antim Nica a ajutat preoții perse­cu­tați de comuniști, a sprijinit ridicarea mai multor biserici, a realizat ample lucrări la mănăstirile din nordul Dobrogei și a reparat Catedrala Arhiepiscopală. Activitatea lor este cu atât mai remar­cabilă pentru că a fost desfășurată în vremuri de restriș­te: Războiul de Indepen­dență, Răs­coala din 1907, Primul și al Doilea Război Mondial, prigoana comunistă.

La rândul lor, protopopul Ioan Severin și preoții Vasile Lambrino din Tecuci, Ludovic Cosma, Titus Ionășescu și alții au inițiat liste de subscripții pentru soldați, au ctitorit spitale, au ajutat sărmanii, iar monahii Elisei și Leonte de la Mănăstirea Adam, Grigore Ștefă­nescu din Oancea, Chiriac Nicolau, Serafim Gheorghiu, Teofil Pandele au ajutat oamenii cu bani, pe unii i-au scos din închisorile turcești, au înființat fundații de caritate, au făcut donații, au ctitorit școli, au înzestrat elevi săraci, au plătit ­chirii și reparații pentru cei care nu ­puteau să le facă singuri. Impresionant este cazul preotului Apostol Vlasie de la Mănăstirea Adam, care a împărțit mereu tot ce avea și a ajutat tinerii să învețe, astfel încât a murit sărac lipit pământului.

Mireanul Ioan Soare a fost mare ctitor al Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Galați și al Schitului Românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos. Paraschiv Vasiliu a ctitorit trei biserici și două spitale. Anton Cincu, primar al Tecuciului, a ajutat săracii să-și ridice case, a ctitorit două spitale, o școală și un muzeu. Gheorghe Fulger, primar al Galațiului, a ctitorit o școală și un spital, iar Tache Anastasiu, prefect de Tecuci, senator și apoi deputat, a ctitorit două școli și un teatru și și-a lăsat averea Academiei.

Prezentul confirmă și cinstește trecutul

Azi, în Galați sunt foarte multe instituții parohiale cu caracter filantropic, incluzând cabinete medicale, centre de zi, meditații școlare, analize medicale, cantine, biblioteci etc., dedicate celor cu venituri mici și funcționând în regim de gratuitate, pe bază de voluntariat. „Se poate spune că Biserica își face datoria!”, constată părintele Eugen Drăgoi. Dar și comunitatea laică se implică, înțelegând că filantropia organizată este mult mai eficientă decât cea punctuală, individuală și ocazională. Sunt și „oameni cu bani”, cum se spune, care se implică serios. Bilanțurile periodice sunt prezentate sponsorilor importanți, ca să vadă cum s-au cheltuit banii și ce mai e de făcut. „În 30 de ani de când facem această activitate eu n-am întâlnit pe nimeni care să spună «Nu, nu dau, că nu știu ce se face cu banii!»” Cât despre voluntari, inclusiv ­medicii, asistentele medicale și profesorii, „nimeni nu este plătit și nimeni nu vrea să fie plătit!”

În centrul social al Bisericii „Sfântul Spiridon” sunt ajutați circa 80 de copii, inclusiv cu participarea a 20 de profesori, funcțio­nând practic ca un after school, unde copiii și mănâncă pe spezele parohiei. Este vorba despre copii care au probleme în familie, familii dezbinate și/sau sărace, plus copii cu dizabilități. Plonjând un pic în istorie, trebuie spus că părintele Nicolae Drăguș, care a slujit aici, a fost preot cronicar, primul cunoscut dintre clericii ortodocşi din Galaţi şi unul dintre puţinii cronicari din Moldova secolelor 18-19. A venit aici când s-a sfințit biserica și a scris o cronică despre ea. Tot aici a slujit și părintele Nicolae Grosu, profesor de teologie, consilier eparhial la Huși, apoi la Galați. În vremea lui, parohia a ajutat alte 20-30 de parohii cu putere economică mai modestă, ai căror preoți, în perioada comunistă, nu-și puteau lua nici salariul.

Ridicarea Bisericii „Înălțarea Domnului”, din cartierul Țiglina 2, a început în 1995 și a fost gata în 2004, când a început slujirea. În 2007 a fost sfințită, dar nu avea încă pictura interioară, care s-a ­finalizat, odată cu clădirea Aşe­zământului cultural-filantropic „Sfân­tul Ierarh Ioan Gură de Aur”, în 2018. Așadar, în total, o trudă de 23 de ani... Pentru filantropie, însă, ne spune pr. Eugen Drăgoi, care slujește aici, n-au așteptat ­să se termine! În 1997, când locașul de cult era doar în faza de structură, a început la demisol ­activitatea de masă pentru 30 de sărmani. Acum, cantina are 120 de locuri la mese. Aici, marțea, joia și sâmbăta, enoriașii - nu doar din parohie, vin din tot orașul - organizează mese de pomenire, ocazie cu care dau de mâncare pentru acasă celor 60 de asistați ­sociali, majoritatea oameni bătrâni, unii și bolnavi. În afară de mâncare, parohia îi sprijină cu ­medicamente și alte lucruri de care au nevoie. De pildă, iarna trecută, o familie cu 7 copii, care rămăsese fără încălzire, a primit lemnele necesare.

Cu gândul mereu la cei nevoiași

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” are un centru filantropic cu același nume. Lucrările de construire a cantinei au început în anul 1997, unitatea fiind inaugurată la 29 noiembrie 1998, cu prilejul sărbătorii municipiului Galaţi, în ajun de Sfântul Andrei. Capacitatea cantinei este de 140 persoane în două săli, una de 100 locuri şi alta de 40. Parohia asigură o masă caldă pe zi copiilor săraci, bătrânilor cu venituri reduse, bolnavilor imobilizaţi în casă, oamenilor ­străzii, dar şi celor care au fost spitalizați sau şi-au făcut analize în ambulatoriu şi au domiciliul în localităţile din preajma municipiului Galaţi. De la inaugurare şi până în prezent, prin cantina socială s-au derulat și ample activităţi educaţionale în cadrul proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”. De subliniat că biserica face aceste eforturi, deși clădirea locașului de cult nu este terminată, mai e de ­lucru, dar oamenii nevoiași au prioritate. În plus, presa locală a remarcat că, deși biserica, administrând cimitirul „Cătuşa”, are multe cheltuieli, a reuşit să repare aleile din acesta și îi ține o riguroasă evidență, ceea ce, se pare, nu se poate spune despre cimitirele ad­­minis­trate de autoritățile locale.

Despre Aşezământul socio-filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare”, o multi-instituție incluzând o mănăstire, un orfelinat și o clinică medicală, ziarul nostru a mai scris, și pe bună dreptate, căci este un exemplu memorabil și, în plus, are o lungă și dramatică istorie, care începe în 1939, când a fost creat de Episcopul Cosma Petrovici, tată a 6 copii rămași fără mamă. L-a făcut printr-o subscripție de tipul „1 leu pentru Ateneu”, cerând câte o cărămidă din partea fiecărei parohii! Construcția a durat doar patru ani, dar după aceea a fost rechiziționat de trupele sovietice ca spital de campanie. A fost ulterior institut de îmbunătățiri funciare și, 30 de ani, tribunal. Doar 8 luni a apucat să fie orfelinat!

În 1997, clădirea și-a regăsit scopul pentru care fusese ridicată. Inițial doar pentru fete, orfelinatul a selectat copii foarte săraci, în special cei cu rezultate bune la învățătură, criterii care funcționează și azi, când trăiesc aici 30 de fete, plus 60 de copii la centrul de zi. Lucru foarte important, copiii sunt ajutați nu doar până la majorat, la 18 ani, ci până termină studiile și-și găsesc un loc de muncă. O întrebare aproape retorică: Vin foștii copii din orfelinat, peste ani, să le caute pe măicuțele care i-au ajutat? Răspunsul este previzibil: O, da! Vin și spun că aici au fost cei mai frumoși ani ai lor și-și amintesc cu nostalgie de momentele petrecute împreună. Mai mult, le invită pe măicuțe la cununii sau botezuri, la toate evenimentele personale.

Nu mai puțin de 4 cabinete medicale deservesc, în regim de voluntariat, orfelinatul: Stomatologie, Medicină internă, Laborator de analize, Sală de tratamente și recoltări, investigațiile incluzând ecograf și EKG! Spălătorie, bucătărie, magazii, sală de mese, sală de sport, atelier de creație, bibliotecă, sală IT, sală de festivități, cu pian, sală de audiție - nimic nu lipsește de la „Sfântul Vasile cel Mare”!

Am plecat din Galați cu regretul că nu am putut vizita - ar fi fost și greu! - toate centrele social-filantropice ortodoxe care fac cinste acestui oraș.