Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Voluntarii campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” ridică o casă
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale continuă acțiunile de sprijinire a persoanelor vulnerabile, din mediul rural și urban, în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, demarată în luna februarie a anului 2020. Cel mai recent și ambițios proiect îl constituie ridicarea unei case pentru o familie greu încercată, cu patru membri, din localitatea prahoveană Trestienii de Sus.
Cu ajutorul voluntarilor, lucrările de construcție a noii locuințe au început, aceștia punând o piatră de temelie pentru viitorul familiei aflate în dificultate. Ei vor asigura materialele de construcție necesare până la finalizarea lucrărilor, iar casa va fi zidită până la sfârșitul anului. Este cel mai mare vis al membrilor acestei familii, întrucât momentan locuiesc împreună într-o cameră dărăpănată care nu îi ferește sub nici o formă de intemperii. Familia a fost identificată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale în timpul desfășurării campaniei filantropice curente.
Părintele Ștefan Florentin de la Parohia Zănoaga, județul Prahova, a vorbit despre traiul dificil al persoanelor ajutorate: „Este familia cea mai încercată din satul nostru și merită tot sprijinul. Noi am fost alături de ei cât am putut, însă ajutorul din partea voluntarilor este adevărata rază de speranță de care aceștia aveau nevoie. Invităm și alte persoane sau organizații care au posibilități să sprijine astfel de inițiative filantropice”.
De asemenea, Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, a afirmat: „Lipsa unei locuințe reprezintă un factor important ce contribuie la amplificarea gradului de excluziune socială și influențează negativ atât nivelul de educație, cât și posibilitățile de calificare ale membrilor familiei. Lipsa unei locuințe are un impact negativ nu numai asupra sănătății fizice și mintale, a bunăstării și calității vieții, ci și asupra accesului la locuri de muncă și la alte servicii economice și sociale. Nu în ultimul rând, este o sursă de stres și de suferință, cu vaste efecte negative asupra mai multor arii ale vieții, dintre care cea mai importantă este restricționarea accesului la educație al copiilor. Prin prisma acestor considerente au decis voluntarii să se implice în ajutorarea acestei familii mult încercate, punând la dispoziție toate materialele necesare construirii unei case”.
Membrii familiei s-au arătat deosebit de recunoscători pentru tot binele primit, mulțumind lui Dumnezeu și voluntarilor pentru efortul depus.