Aparţinători!

Săptămâna trecută i-am anunţat pe cititori că ne vom ocupa de semnificaţia unui cuvânt doar incidental consemnat în dicţionare, dar pe care-l întâlnim în mediul îngrijirii medicale (şi, uneori, în legătură cu justiţia). Este vorba de substantivul aparţinător, prezent în mass-media în fraze de tipul "I.P. susţine că aparţinătorii pacientului grav bolnav şi-au scos ruda din spital".

Sensul acestui cuvânt ne provoacă faţă de contexte în care adjectivul corespunzător păstrează intactă legătura cu verbul de la care este derivat (a aparţine, "a face parte din…", "a fi al cuiva"), ca, de exemplu, în rezumatul unui contract: "Modernizare strada Uliţa Mare, sat Cristur, aparţinător municipiului Deva". Păstrând regula de analiză, ne întrebăm oare cum se poate imagina ca mai multe persoane sau indivizi să fie părţi ale cuiva? (în cazul de mai sus ale pacientului!).

Economisindu-ne efortul de imaginaţie spre a invoca apariţia construcţiei în discuţie doar pe terenul limbii române, avem în vedere posibilitatea ca o asemenea formulă să reprezinte o traducere nereuşită după un model similar dintr-o limbă străină din care se trag textele legislaţiei noastre europenizate.

Pornind de la semnalarea în legătură cu spitalele, putem uşor ajunge, de exemplu, la Ordinul nr. 50/23.01.2003, cu privire la metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, în textul căruia termenul, chiar explicat, se găseşte în diferite fraze; cităm: "Documentele medicale ale bolnavului… se depun de către medicul de familie, de către aparţinător (soţ/soţie, rudă de gradul IV sau reprezentant legal) sau de către bolnav… împreună cu o cerere din partea bolnavului sau a aparţinătorului". "La plecarea din ţară în vederea efectuării tratamentului, bolnavul sau aparţinătorul va semna un angajament prin care…" etc.

Şi tot cu referire la utilizarea termenului în spital sunt şi însemnările, acru-amărui, de pe un blog, ale unei… aparţinătoare: "Aparţinători. Aşa am aflat azi la Urgenţe că se numesc cei care îi însoţesc pe bolnavi. Copii îngrijoraţi. Sau fraţi. Sau soţi. Aparţinătorii au o sală de aşteptare lângă triajul de la urgenţă"; sau: "Pe perete scrie clar un nu ştiu ce articol 50 că le este interzis aparţinătorilor să încerce să influenţeze personalul medical în vreun fel".

De altfel, însuşi termenul în discuţie pare să fie… extras, printr-o abreviere, dintr-o construcţie măcar aparent logică, ceea ce putem deduce dintr-o clasificare de formule pe undeva înrudite, din terminologia juridică: tutore legal, susţinător legal şi aparţinător legal, ultima numind categoria celor care, după lege, îl însoţesc în spital pe bolnav (rude, prieteni, reprezentanţi legali), în cazul în care acesta are nevoie de asistenţă permanentă. Oricum, faptul că, în diferite situaţii, sensul formulei analizate nu e clar ne este confirmat chiar de un enunţ dintr-o decizie, din iulie 2005, "asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical", din care cităm: "Este, de asemenea, confuză sintagma aparţinători legali, în raport cu prevederile constituţionale şi cu cele ale Codului familiei care se referă la părinţi şi ca reprezentanţi legali ai copilului".

O sugestie: dacă în cursul contactelor cu autorităţile vă confruntaţi cu neînţelegeri privind vocabularul, trebuie măcar să citiţi atent legea; de regulă, termenii aparte sunt explicaţi în paragrafele intitulate, de exemplu, "înţelesul unor termeni sau expresii din legea penală…".

În sfârşit, revenim la problema prezenţei în dicţionare; ca substantiv, aparţinător apare în Dicţionarul explicativ al limbii române (din 2007), cu sensul "(Persoană fizică sau juridică) care este proprietarul unui bun mobil sau imobil, al unui contract, al unei tutele etc.". Iată, aşadar, numai… translucidă, şi problema apartenenţei; este tot inversul sensului de bază, căci nu persoana aparţine bunului respectiv, ci este aceea "căreia îi aparţine un bun"!