Argumente pentru educaţia religioasă din liceu

Proiectul de lege a învăţământului, aflat în dezbatere publică, plasează educaţia religioasă la nivel liceal înafara trunchiului comun. Cu alte cuvinte, o periferizează, o lasă la latitudinea unor alegeri circumstanţiale, o relativizează sau chiar o exclude. O atare viziune trădează o mare incompetenţă a celor care, momentan, creionează politica educaţională a ţării. De altfel, nu e singura gesticulaţie a actualilor factori de decizie din minister care dau dovadă de amatorism, de o crasă necunoaştere a problematicii educaţionale, chiar de rele intenţii (a se vedea, în acest sens, „filosofia“ evaluării şi selecţiei pe baza tezelor cu subiect unic, „experimentul“ descentralizării activităţii din unităţile şcolare, peroraţia în jurul „calităţii“ în educaţie ce nu naşte decât efecte perverse).

Ce argumente psihopedagogice trebuie evidenţiate în favoarea continuării formării religioase la această etapă de vârstă? În cele de mai jos vom trece în revistă doar câteva.

În primul rând, etapa de vârstă vizată (14-18 ani) e una a „vertebrării“ atitudinale şi axiologice a individului. Vârsta adolescenţei e una a căutărilor şi a cristalizărilor unor repere comportamentale, a forjării de noi idealuri. Până acum, elevului i s-a dat multă cunoaştere, a fost instrumentalizat cu tehnici culturale de bază (scris, citit, socotit, utilizarea calculatorului etc.), a dobândit o anumită autonomie epistemică. Dar are nevoie, pe mai departe, de o autonomie axiologică şi decizională, de un ghidaj cultural. Adolescentul este interesat nu atât de informaţie, cât de repere valorice de înţelegere şi folosire a ei. El caută temeiuri pentru ceea ce ştie, năzuieşte, întreprinde. Oferta educaţională, din acest punct de vedere, nu este prea generoasă (află câte ceva despre aceste lucruri la Filosofie, Literatură, Psihologie, Istorie etc., oricum, insuficient). Or, valorile religioase pot oferi un răspuns la preocupările metafizice ale acestei perioade.

În al doilea rând, în adolescenţă tânărul îşi construieşte şi delimitează identitatea culturală prin autopercepere, edificare spirituală, comparaţie cu alţii. Ca membru al unei colectivităţi, îşi apropriază într-un mod reflectat bagajul cultural al comunităţii de care aparţine (mentalul colectiv, religia din care face parte, referinţele istorice, spiritualitatea artistică). Fără o educaţie religioasă pe măsură, elevul este privat de o dimensiune a existenţei sale ca individ şi colectivitate. La fel ar sta lucrurile dacă s-ar scoate din programa şcolară discipline precum Limba şi literatura, Istoria, Geografia, Muzica etc.

În al treilea rând, tânărul e în căutarea unor certitudini şi repere stabile. În contextul relativizărilor şi deconstrucţiilor de tot felul, religia oferă un orizont de stabilitate, asigură o construcţie a personalităţii într-un mod coerent şi ascendent. Valorile pe care ea le proclamă nu se supun problematizării şi vulnerabilităţii prin care trec celelalte valori (ale cunoaşterii, ale tehnicii, ale socialului etc.). A-i livra elevului, la această vârstă, nu numai dubitaţii, ci şi certitudini, constituie o obligaţie a demersului formativ. Educaţia e o operaţie nu numai de deschidere şi permeabilitate nemăsurată, ci şi de punere în formă, de conturare coerentă în limitele unui dat spiritual. Când de nimic nu mai eşti sigur, totul este posibil, totul poate urma.

În al patrulea rând, prin educaţia religioasă se întăreşte dorinţa cunoaşterii şi respectării alterităţii spirituale. Într-o Europă integrată spiritual, avem nevoie de o persoană care se cunoaşte pe sine (cu tot bagajul său cultural), se valorizează pe măsură şi se relaţionează cu înţelegere şi respect faţă de cei de lângă el. Conturarea profilului religios al individului nu vine în contradicţie cu pluralismul, cu diversitatea, ci o potenţează, îi dă substanţă şi miez. Europa are nevoie de oameni bine centraţi spiritual şi religios. Prin delimitare şi comparare ne prezentăm fiinţa proprie, ne proiectăm diferit într-o unitate de conştiinţă şi de evoluţie fiinţială.

În al cincilea rând, prin educaţia religioasă ne desăvârşim ca persoane, învăţăm să ne proiectăm şi să trăim la modul autentic. Ea vine cu un set de valori ne-erodabile, absolute. Fără un „cadraj“ transcendent, „coborâm“ în temporalitate, ne disipăm, ne ia vântul şi nu mai ştim ce e cu noi. Nu mai realizăm cine suntem, de unde venim, încotro mergem. Valorile religioase ne propun un drum, ne deschid o cale a înălţării şi mersului nostru înainte. Tânărul are nevoie de „ancore“ valorice, de „puncte de fugă“ pe care valorile saecolum-ului nu le pot oferi întotdeauna. A trăi în mundan, fără o zare a absolutului, înseamnă a trăi subuman, vegetativ şi în van.

În al şaselea rând, valorile religioase îmbie la solidaritate şi comuniune, la difuziune de stări şi de simţire. Vârsta vizată caută împărtăşirea şi inter-relaţionarea, punerea eului în faţa celorlalţi. Adolescentul este avid de sociabilitate, încearcă să se identifice cu cel de lângă el prin „vibrarea“ în faţa aceloraşi valori. Expansiunea afectivă, proprie acestei vârste, poate fi structurată sau directivată în raport cu valorile absolute ale religiei. Însingurarea, antrenată de o caracteristică a acestei vârste psiho-genetice, dar şi de unele „presiuni“ socio-culturale externe, poate fi diminuată prin pregătirea individului pentru a rezona cu altul sau cu o supra-determinare presupusă de transcendenţă.

Nu în ultimul rând, atragem atenţia că şcoala este un cadru de alimentare nu numai prin cunoştinţe, ci şi de formare a unor atitudini şi credinţe. Cunoaşterea care se transmite nu are nici o valoare dacă nu este aureolată de conştiinţa întrebuinţării ei. Or, asta presupune poziţionare, transcendere, deschiderea unor perspective mai înalte. Rămânând în limitele cognitivului, nu facem nimic (sau facem chiar rău). Perspectiva religioasă propune o altfel de „uzanţă“ a cunoaşterii, una care să facă bine şi omului şi conştiinţei lui. Credinţa este instauratoare de sensuri, edifică şi construieşte. Crezând în bine, în adevăr, în frumos acestea chiar au şansa să se aştearnă în faţa noastră. Conştiinţa religioasă pregăteşte nu numai un individ mai responsabil, dar şi o lume mai dreaptă şi mai frumoasă. Oare nu de asta avem nevoie? Oare nu prin spirit ne înălţăm? Oare nu şi prin Religie ne educăm?