Asceză și libertate

Într-o viață siriacă a Sfân­tului Pahomie cel Mare există o scenă importantă pentru a înțelege viziunea bătrânului cu privire la legătura dintre asceză și libertate. Aflăm aici că bătrânul lipsise pentru o perioadă din mănăstire, iar când revine, între frații care au ieșit să îl întâmpine a fost și unul care se plângea că la bucătărie nu au mai fost gătite „nici legume și nici mazăre pisată”. De aici înțelegem că se impusese un regim ascetic mult mai aspru decât în mod obișnuit. Prin urmare, Sfântul Pahomie a mers la cel care gătea și l-a găsit împletind rogojini. Părintele l-a întrebat dacă a gătit legume după rânduială, iar acela a confirmat că nu o făcuse, dar avea un motiv întemeiat, după părerea lui. A decis să nu mai gătească legume pentru că, de fiecare dată când o făcea, majoritatea fraților se înfrânau de la ele și doar unul singur mânca. Prin urmare, se făcea prea mare risipă. A decis, deci, ca la bucătărie să se facă doar mese mai ușoare, pentru care era necesar mai puțin efort. Iar el, ca să nu stea degeaba, a început să împletească rogojini. Și fusese chiar productiv: în timpul acela a reușit să facă vreo 500 de rogojini.

Avva Pahomie a cerut să i le arate. Le-a numărat, apoi a poruncit să fie arse. Iar după ce au fost toate nimicite de foc, a explicat mustrător că au lăsat ascultarea pentru a-și urma propriei minți. Iar aici bătrânul este foarte aspru, numind mințile autonome, ieșite din ascultare, nici mai mult și nici mai puțin decât satanice. Apoi explică faptul că înfrânarea este valoroasă duhov­nicește doar dacă este făcută în deplină libertate: „Un om care se înfrânează de la mâncare din dragoste de Dumnezeu va căpăta nu mică răsplată pentru osteneala lui. În vreme ce cel ce n-a primit puterea aceasta și se înfrânează doar din nevoie în van va aștepta răsplată. Au nu știi tu că dacă înaintea fraților s-ar pune carne fiartă, iar ei s-ar înfrâna de la a o mânca, ar primi mare răsplată? Dar dacă nu li se pune înainte carne, fiindcă n-o văd, nu se pot nici înfrâna de la ea”. Iar apoi a continuat: „Mai degrabă aș vrea să se risipească lumea întreagă decât să se lipsească sufletele lor de cel mai mic dar duhovnicesc. Voiesc așadar să se gătească hrană din belșug zi de zi și să se pună înaintea fraților, încât aceștia, înfrânându-se, să poată spori în calea lor spre desăvârșire”.

Cu alte cuvinte, asceza nu se poate naște din constrângere, ci este mereu un exercițiu al libertății. Viața duhovnicească este cu totul străină de logica profitului și de cadrele gândirii capitaliste. Risipa făcută de avva Pahomie este doar un mic preț plătit pentru o lecție fundamentală privind ierarhia valorilor: grija pentru sufletele celor­lalți și apărarea libertății lor ascetice este mai presus de economie, iar gândirea contabilă nu este specifică legii lui Hristos.