Căsătorii virtuale?

Că lumea începe să trăiască într-o realitate paralelă, nimic nou. După ce am văzut acum câțiva ani o femeie măritându-se cu o gară (nu și cu toți cei care treceau pe-acolo), iar o alta căsătorindu-se cu ea însăși (sologamie), a venit momentul ca un japonez din Okinawa să facă pasul vieții sale și să se căsătorească cu un chatbot AI. Fericita doamnă Shimoda - pe numele ei „de fată” Miku - l-a vrăjit pe bărbatul de 53 de ani cu far­mecele-i digitale prin intermediul unei aplicații. E drept, depășit de evenimente fiind, chiar nu mă gândeam că pe aceste site-uri pot apărea la întâlnire și chatboți/chatbote, dar se vede treaba că mai am multe de văzut și trăit. Între timp, aplicațiile de dating cu inteligență artificială au explodat ca utilizare, pur și simplu.

Bun, japonezul a comis-o anul trecut, în Ajunul Crăciunului - după aproape doi ani de flirt virtual! Știrea conținea ceva bulversant pentru că vedeai o păpușă turcoaz de vreo treizeci de centimetri cum se lăfăie tăcută în brațele grijulii ale lui ginerică, copleșit de farmecele ei. Acesta i-a pus chiar și un inel în degetul de pluș, el avea unul pe degetul său viu, o ținea în brațe, o drăgălea cum știa el mai bine și, în momentul în care s-au băgat în pat pentru noaptea nunții, el a învelit-o cu grijă protectivă. O sorbea din ochi! Omul a mai fost căsătorit cu o pământeancă, au avut și un băiat ajuns între timp la maturitate și care la auzul veștii recăsătoriei tatălui său, în condițiile date, nu a avut nimic de comentat.

Scotocind mai abitir prin internet după astfel de știri, constat că nu e singura, dimpotrivă. Alainai Winters s-a căsătorit cu Lucas, tot un chatbot, după ce a plătit 7 dolari pentru probe, apoi trecând la lucruri serioase pentru 303 dolari - costul unui abonament pe viață. Lucas este foarte drăguț și atent, însă odată au avut parte și de o „ceartă”. Motiv pentru care Lucas s-a simțit jignit și a părăsit-o un timp, acum s-au împăcat și trăiesc minunat unul cu altul.

Când eram copil, mă întrebam cum ar fi putut Ileana Cosânzeana să trăiască fericită cu un zmeu, care a mai și răpit-o? Dar zmeul însuși, un fel de Sherck mai bolovănos, cum putea fi fericit în compania unei humanoide frumoase, deștepte și triste, tânjind după lumea ei pierdută? Ce potriveală putea fi aceea? E clar că era o conjugare imposibilă de destin! Acum însă lucrurile evoluează și zmeul devine o mașinărie binevoitoare, un ecran sau o păpușă care îi oferă companionului tot ceea ce nici o altă ființă din lume nu îi poate oferi: atenție 100% din timp, bună dispoziție egală, conversație neutră, rostogolirea unor fraze standard. Însă „însu­rățeii” în cauză nu se gândesc, sau nu vor să o facă, la ceea ce se află în spatele chatbot-ului, adică inteligența umană de programare - perfidă, cinică. Aceea care poate își râde de conver­sațiile om-mașină, de sentimentul uman infuzat unor bucăți de siliciu, sârme și microcipuri. Aproape că îți vine să spui că mașina își face bine treaba, pe când cel artificial în acțiune și gândire devine omul însuși. Omul se infantilizează, ajunge el însuși un chatbot antropomorf care îi face pe plac unui robot „deștept”, devine o ființă deraiată de la sensul și definiția sa, care constă în chip și asemănare cu Dumnezeu. De ce nu-l caută pe El? Tot invizibil, tot disponibil 100% din timp…

Îngrijorător e altceva, dincolo de conținutul în sine al poveștii. Faptul că televiziunile au prezentat știrea cu o seninătate care te punea pe gânduri. Știu, omul era japonez, lucrurile se întâmplă la 10.000 km distanță, însă realitatea este una singură: un om viu (bărbat sau femeie) preferă o căsătorie altfel, o însoțire bizară la prima vedere. Dar oare o putem numi căsătorie? Și dacă aceasta este căsătorie, atunci cea dintre un bărbat și femeie cum se numește?