Cazul crucifixului

La început nu au fost decât două bucăţi de lemn neşlefuite, prinse împreună, una perpendiculară pe cealaltă. Erau fără viaţă. Dar pentru că L-au ţinut pe Isus atârnat între cer şi pământ, în timpul agoniei şi morţii sale din Vinerea Mare, cele două bucăţi de lemn au devenit simbolul mântuirii. Crucea: semnul iubirii lui Dumnezeu. O întâlnim pe turnurile bisericilor sau la intersecţii de drumuri. Creştinii o aşază în casele lor la loc de cinste. În multe ţări este prezentă în sălile de clasă sau în instituţiile publice.

Pe unii însă crucea îi deranjează. Vor să nu o mai vadă, să o scoată din locurile în care se mai află.

Miercuri, 30 iunie, la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a avut loc audienţa asupra expunerii crucifixului în locurile publice din Italia, în urma recursului guvernului italian care a contestat o sentinţă dată de şapte judecători la 3 noiembrie 2009, prin care se stabilea că expunerea crucifixului în şcolile publice constituie o violare a principiului de libertate religioasă pentru elevi.

Totul a început prin recursul la CEDO făcut anul trecut de Soile Lautsi, o femeie italo-finlandeză, care ceruse îndepărtarea crucifixului din sălile unui institut italian din Abano Terme (provincia Padova), frecventat de cei doi fii ai săi.

Audienţa de miercuri în faţa Marii Camere a CEDO a durat trei ore. Mai întâi, cei 17 judecători ai Marii Camere au ascultat argumentele reprezentantului legal al guvernului italian, apoi argumentele avocatului italiencei de origine finlandeză.

Zece ţări membre ale Consiliului Europei (multe majoritar ortodoxe, care au cunoscut regimuri totalitare în perioada comunistă), 33 de parlamentari, câteva ONG-uri şi asociaţii au prezentat memorii în sprijinul Italiei. Între cele 10 state se află şi România. Celelalte sunt Rusia, Grecia, Armenia, Lituania, Malta, San Marino, Bulgaria, Monaco şi Cipru.

Opt dintre aceste ţări au fost apărate de un jurist evreu, profesorul american Joseph Weiler, expert în drept internaţional şi european. "Era interesant miercuri-dimineaţă - descrie un comentator - să vezi un evreu practicant, care purta pe cap kippah, apărând crucifixul, posibilitatea de a expune crucifixul în şcoli."

Reprezintă prezenţa crucifixului un semn de diviziune, de excludere şi de limitare a libertăţii?

Nu, a răspuns reprezentantul guvernului italian. Crucifixul este un simbol cultural şi naţional. Face parte din istoria Italiei, este un semn al identităţii, fiind expresia unei tradiţii căreia foarte mulţi îi recunosc valoarea şi rolul catalizator în dialogul dintre persoane. Este un simbol care a modelat istoria şi cultura ţării. Prezenţa crucii în şcoli ajută la a transmite generaţiilor viitoare identitatea şi valorile proprii.

Profesorul Weiler a încadrat problema în orizontul postmodernităţii în care, pentru a nu ajunge la intoleranţă, este necesar a concilia tradiţiile, identităţile naţionale cu libertăţile individuale, cu minorităţile.

Poziţia pe care a adoptat-o juristul american a explicat-o el însuşi într-un interviu dat la Radio Vatican cu puţine zile înainte de recurs: "Imperativul este de a-i învăţa pe copiii noştri pluralitatea, toleranţa. Religiosul trebuie să-l respecte pe cel nereligios, iar acesta trebuie să-l respecte pe cel religios şi acest lucru nu se face eliminând crucea de pe pereţii sălilor de clasă."

Multe conferinţe ale episcopilor s-au pronunţat clar în sprijinul recursului, subliniind fiecare propria poziţie prin argumente solide, conform sensibilităţii respectivelor comunităţi. Este vorba de episcopii catolici din Albania, Bulgaria, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Ungaria, Grecia, Spania, Marea Britanie şi Ţara Galilor, Scoţia, Cehia, Germania etc. Lor li se adăugă luări de poziţie ale câtorva patriarhii ortodoxe, cum ar fi România.

"Condamnarea Italiei este începutul unei serii de proceduri ce se profilează la orizont", subliniază episcopii, arătând că prezenţa unor simboluri religioase creştine în spaţii publice, în special prezenţa crucii, reflectă sentimentul religios al creştinilor şi nu pretinde să excludă pe nimeni. O decizie în favoarea scoaterii crucii din şcoli, spun episcopii, ar cere ţărilor europene să se conformeze unui model de secularism care este contrar oricărei manifestaţii religioase în sfera publică. În plus, "pentru multe naţiuni din estul Europei, inclusiv România, crucea reprezintă şi simbolul speranţei şi luptei pentru libertate. În perioada regimului comunist, simbolurile religioase au fost interzise, iar posibilitatea de a le afişa în public după căderea comunismului a fost considerată o victorie a democraţiei şi libertăţii asupra totalitarismului şi opresiunii", declară episcopii din România.

Se aşteaptă sentinţa definitivă a CEDO. Aceasta, conform practicii, va fi făcută cunoscută după şase luni, maximum un an.

Pentru creştini, crucea rămâne o înaltă valoare. În cruce ei citesc salvare, eliberare, sprijin în suferinţă, altruism, generozitate şi găsesc motive pentru a fi solidari cu ceilalţi. "Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos", spune Sfântul Apostol Pavel în Scrisoarea către Galateni (6,14).