Ce caută şi ce găsesc isihaştii?

Experienţa isihastă reprezintă un reper esenţial în stabilirea posibilei accepţiuni pe care noţiunea de edificare spirituală o poate primi în creştinism, în mod special în creştinismul răsăritean.

Sfântul Grigorie Palama, în veacul XIV, în cursul disputei iscate de obiecţiile aduse de Varlaam la justificarea practicii isihaste, a descris, între altele, ca un aspect central al practicii isihaste reîntoarcerea la sine sau revenirea la sine. Acest sine nu este un ego, căci experienţa interioară înseamnă de fapt o întâlnire personală interioară cu Cel care îţi este mai propriu decât îţi eşti tu.

Este greu de acceptat o asemenea afirmaţie, la fel cum este dificil de înţeles zicerea Apostolului: "Nu mai trăiesc eu, ci trăieşte Hristos în mine". În practica isihastă putem găsi un echivalent al termenului modern de edificare, pentru că ceea ce se petrece nu este un simplu act contemplativ, ci o experienţă totală, care include şi depăşeşte dualitatea subiect-obiect în cunoaştere, către o întâlnire faţă către faţă cu consecinţe radicale asupra înţelegerii şi a atitudinii faţă de sine şi lume. Sfântul Grigorie Palama considera că ceea ce numim spiritualitate creştină nu este deloc o spiritualitate. Această afirmaţie trebuie înţeleasă ca o atenţionare a rigorii şi preciziei pe care practica isihastă o implică (până la un punct, fiind implicată şi o metodă). În repetate rânduri, Palama aminteşte de recursul la experienţă ca reper al direcţionării înţelegerii şi experienţei spirituale. În fond nu era o noutate, chiar dacă apar formulări noi, pentru că, invocat într-o formă sau alta, criteriul recursului la mărturia experienţei a fost mereu prezent, începând cu textele patristice şi continuând cu autorii bizantini de mai târziu. Acest recurs la experienţă are însă un caracter mult mai vast şi mai adânc decât ceea ce empirismul modern ar înţelege prin asta.

Aşa cum precizează John Meyendorff, "Prin întoarcerea la sine isihastul nu caută un sentiment subiectiv, nu se abandonează introspecţiei pentru a descoperi un eu, ci Îl caută pe Hristos care, prin botez şi viaţa sacramentală din Biserică, a devenit o prezenţă obiectivă şi care nu aparţine doar lui, ci tuturor celor care au crezut în Hristos".