Ce trebuie să cauţi la un gânditor ca Nae Ionescu

Nae Ionescu este gânditorul român care a recuperat, în intervalul inaugurat de schimbările culturale pe care le punem sub numele modernităţii, o cale de a filosofa ce fusese ignorată sau dispreţuită de la Voltaire încoace. Însă, departe de a fi o simplă repunere a unei atitudini, gândirea ionesciană a stat sub deplinul a ceea ce numim originalitate, deşi nu sub conotaţiile extreme ale romantismului. Nae Ionescu a înţeles ce înseamnă a fi răsăritean. A înţeles, cu o fineţe aparte, ce caracterizează un orizont spiritual care stă sub diferenţa între experienţă şi experiere, între cunoaştere şi cunoştinţă şi a filosofat pe acest temei.

Practic, aproape toate marile nume ale generaţiei interbelice trebuie asociate cu influenţa exercitată de gândirea sa în primele decenii ale secolului XX. Totuşi, o istorie nefastă a făcut ca jumătate de secol numele său să fie trecut la index, astfel că actualmente modul de filosofare ionescian este un reper puţin luat în seamă în conştiinţa spaţiului intelectual românesc. Iar felul în care a fost interpretat din 1990 încoace s-a dovedit a fi, nu de puţine ori, incorect. De la Nae Ionescu, în afara cursurilor publicate de discipolii săi, nu avem decât texte produse mai degrabă ocazional, texte care au forma articolului de gazetă.

Putem identifica însă o sursă de inspiraţie majoră ce justifică stilul de filosofare ionescian şi care nu poate fi asimilată modului în care se făcea filosofie în Occidentul primei jumătăţi de secol XX. Nae Ionescu a recurs la resursele Tradiţiei spirituale a Răsăritului creştin, un recurs care a luat un caracter personal, dar nu subiectiv. Nu este potrivită o asociere facilă între ideile lui Nae Ionescu şi temele Tradiţiei răsăritene, ale Ortodoxiei creştine. Răsăritul nu este locul tiparelor de gândire, ci al experierii unei modalităţi de a fi, astfel încât a recunoaşte pe cineva ca aparţinând acestui spaţiu înseamnă ai recunoaşte autenticitatea trăirii, nu al unei încadrări formale într-o serie de norme. Nae Ionescu este cel care a înţeles cel mai bine acest lucru în generaţia sa. O elocventă ilustrare a acestei înţelegeri a sensurilor filosofării este oferită de prezenţa sa în paginile unei publicaţii precum "Predania", unde susţine necesitatea absolută a păstrării autenticului spirit al Tradiţiei.