Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cei osteniți și împovărați, odihna și privilegiul întâlnirii cu Domnul

Cei osteniți și împovărați, odihna și privilegiul întâlnirii cu Domnul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Evanghelia Duminicii a 27-a după Rusalii amin­teș­te de prezența Mântuitorului în mijlocul poporului la sinagogă, în zi de sărbătoare, sâmbăta, când a întâlnit o femeie care avea un duh de neputință.

Femeia gârbovă devine pretext pentru învățătura duhovnicească pe care Domnul ne-o pune înaintea con­științei în acest fragment evanghelic. Cu toată suferința ei, se afla în sinagogă, atât de încovoiată de boală, încât de 18 ani nu putea să ridice privirea către cer, ci își vedea doar umbra trupului.

Vindecarea minunată pe care Mântuitorul a săvârșit-o cu femeia gârbovă are valențe duhovnicești deosebite, învățătura desprinsă din acest fragment evanghelic fiind folositoare tuturor.

Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28) este îndemnul mântuitor care, dacă este asumat, aduce în viața noastră lucrarea minunată a vindecării dumnezeiești. Binecuvântarea de la Dumnezeu se transmite și prin punerea mâinilor, gest pe care Mântuitorul l-a făcut asupra femeii suferinde și care s-a păstrat până astăzi în cultul liturgic, la Taina Sfântului Maslu.

Fie că vorbim despre demonizați, paralitici, femeia cu scurgere de sânge sau leproșii prezentați în Evanghelie, suferința fizică este dublată de izolarea din partea comunității, care se traduce prin singurătate. Aceasta accentua boala și amplifica suferința! Atunci, altădată și chiar acum…

Femeia încovoiată, care nu putea să privească deloc cerul, ci doar pământul, a pătimit din pricina diavolului. Dumnezeu Cel Atotbun nu ne-a părăsit de tot, chiar dacă eram pedepsiți să suferim vreme îndelungată. El a vindecat, în vremea lucrării Sale mântuitoare, pe cei care au avut felurite suferințe, ne-a scăpat de lanțurile și legăturile păcatului, prin venirea Sa în lume, căci Dumnezeu a venit pentru a restaura firea noastră, a o readuce la starea de început, iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască (Înțelep­ciu­nea lui Solomon 2, 24).

Hristos a izbăvit-o pe fiica lui Avraam de boala îndelungată, spunându-i: Femeie, ești dezlegată de neputința ta (Luca 13, 12). El a izgonit boala ca un semn, asemenea împă­ra­ți­lor, apoi a pus mâinile peste ea, iar ea s-a ridicat îndată, așa cum spun cuvintele Evangheliei.

Potrivit preceptelor Legii vechi, sâmbăta era zi de odihnă, în care munca era interzisă, fiind considerată încălcare a Legii (cf. Ieșire 20, 9-10). Iudeii respectau cu strictețe această prevedere, iar oricine încălca porunca și lucra în zi de sâmbătă era sanc­țio­nat cu aspră pedeapsă.

Istoria Vechiului Legământ consemnează că un evreu, care a mers să aducă lemne de foc în ziua odihnei, a fost ucis (cf. Numeri 15, 32-36). În același duh, păstrând proporțiile, căpetenia sinagogii avea atitudinea celor din vremurile trecute, dublată de invidia că Hristos înfăptuiește minunile vindecătoare și mântuitoare.

Mai marele sinagogii era furios că Hristos a vindecat sâmbăta și, răspunzând, a zis mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecați-vă, dar nu în ziua sâmbetei! (Luca 13, 14). Oare nu trebuia să se minuneze că Hristos a dezlegat-o de lanțurile bolii pe fiica lui Avraam?

Mai marele sinagogii, care cunoștea oarecum scrierile lui Moise, știa că acesta se ruga foarte des și, atunci când grăia ceva, Dumnezeu îl asculta. Amintim cazul surorii lui Moise, care a adus împotriva fratelui său cuvânt de defăimare, reproșându-i că și-a luat nevastă etiopiană.

Moise nu a fost mai puternic decât boala leprei, de aceea a căzut în genunchi înaintea lui Dumnezeu și i-a zis: Vindec-o, Te rog, Doamne! Și to­tuși, nici după ce s-a rugat Moise, nu i s-a iertat greutatea păcatului.

Fiecare dintre proroci, deși au lucrat multe minuni, le-au săvârșit prin puterea lui Dumnezeu. În cazul acesta, Mântuitorul nu a înălțat vreo rugăciune, ci doar, prin propria putere, a vindecat prin cuvânt și atingere cu mâna Sa. Întrucât este Domn și Dumnezeu, Și-a arătat puterea pentru a-i elibera pe cei suferinzi de boli.

Văzând realitatea faptelor lui Hristos, căpetenia sinagogii ar fi trebuit să înțeleagă cât de mare este puterea dumnezeiască.

El, căpetenia sinagogii, spunea: A vindeca înseamnă a lucra și atunci Legea este călcată, neînțelegând ce prevedea Legea și ce s-a întâmplat sub ochii lui. Ce ar fi însemnat ca soarele să se oprească pe cer și să nu mai strălucească? Să nu mai cadă ploile sâmbăta ori să nu mai izvorască izvoarele apă, la fel curgerea râurilor și celelalte pe care le întâlnim...

Acest moment putea fi o convertire a căpeteniei sinagogii, dacă accepta realitatea existenței, prezenței și lucrării lui Dumnezeu. Hristos a oferit dovezile cele mai înalte pentru cre­din­ță, însă au fost și atunci, ca și astăzi, oameni care nu au acceptat evi­dența Luminii, care luminează celor din întuneric...

Dacă ni s-a poruncit să nu lucrăm, atunci să nu învinuim pe Dumnezeu că a dăruit unor oameni mila Sa în ziua sâmbetei. El a poruncit să nu se lucreze în zi de sâmbătă pentru că, în Legea veche, trebuia să se odihnească robul, împreună cu viețui­toa­rele.

Căpetenia sinagogii era lipsită de recunoștință! După ce a văzut starea în care se afla femeia care nu putea să meargă drept în picioare, după ce a văzut-o miluită de Domnul și izbăvită de neputință, după ce a văzut că aduce slavă lui Dumnezeu pentru vindecare, s-a întristat, era înfuriat împotriva slavei Mântuitorului și cuprins de multă invidie.

A defăimat minunea, iar apoi, lăsând pe Domnul, care îl mustrase pentru ipocrizia lui, i-a certat pe oamenii din mulțime. El se împotrivea, de fapt, lucrului minunat de care s-a învrednicit poporul atunci, văzând minunea săvârșită de Domnul, se temea ca și cei din popor să nu creadă mai mult în Cel Care săvârșise această minune.

Citim la Deuteronom 16, 15: Oare ce fel de lucru și de muncă a oprit Legea veche care ți-a grăit ție așa? Să te îndepărtezi cu mâna de orice muncă făcută în ziua de sâmbătă? Oare a oprit munca prin cuvânt? Atunci încetează a mânca și a bea! Să nu mai vorbești, nici să cauți în Psaltire în ziua sâmbetei! Să nu citești nici textul Legii vechi, pentru că este zi de sâmbătă! Nu se referă la aceste lucruri! Se referă la munca săvârșită cu mâinile sau la altfel de osteneli, dar nu la ceea ce s-a întâmplat în sinagogă cu femeia care a fost vindecată!

Oare nu ne desfacem încălțămintea picioarelor? Locul unde dormi nu ți-l așezi, oare mâna murdărită de treburi și de mâncare nu o cureți? Atunci cum te mânii și te umpli de furie pentru cuvântul pe care Domnul l-a spus: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! (Luca 13, 12)?

Era mânios, plin de invidie, întrucât Mântuitorul era cinstit de poporul care I se închina ca lui Dumnezeu, de aceea s-a manifestat plin de furie, acoperit de necaz și răutate.

Mântuitorul a dat exemple concrete, din viața cotidiană, care erau vizate de această poruncă: dezlegarea asinului, lucruri absolut trebuincioase, săvârșite de fiecare om. Pe aceștia nu-i certa nimeni, deși puteau fi acuzați că au călcat Legea. Acuzele se îndreptau spre femeie, pentru că a scăpat de boală și Dumnezeu a vindecat-o.

Momentul acestei minuni a adus multă rușine potrivnicilor Mântuitorului. Faima lucrărilor și cuvintelor Lui a trecut dincolo de hotarele lor. Auzind de ceea ce împlinea, toți veneau de departe pentru a se vindeca de neputințele lor. Domnul a împărțit tuturor din marea Sa milostivire.

Cei care erau împotriva Lui s-au rușinat, iar poporul iubitor de Dumnezeu Îl urma și se bucura.

Această Evanghelie poate dobândi pentru fiecare dintre noi mai multe înțelesuri. Gârbovirea la care face referire această pericopă se referă, mai ales, la omul dinlăuntru. Sufletul se gârbovește atunci când cugetă doar la grijile pământești, când se pleacă doar către țărână, când nu mai gân­dește la cele cerești și nu mai năzuieș­te către Dumnezeu.

Domnul a vindecat astfel de suflete, sâmbăta și în adunare, pentru mulți care veneau la sinagogă. Când va aduna cineva întru sine gândurile mărturisirii, pentru că Iuda înseamnă și mărturisire, și nu va mai lucra cele rele, atunci Domnul îl vindecă și îi spune fiecăruia în parte: Ești dezlegat de neputința ta, și mâinile le pune deasupra spre vindecare.

Evanghelia Duminicii a 27-a după Rusalii arată că bunătatea fără margini a Mântuitorului se manifestă oriunde, pentru ajutorarea celor suferinzi, în timp ce atitudinea potrivnică a contestatarilor reprezintă o cu totul altă tipologie: a celor care invocă legea fără a avea în vedere binele aproapelui.

Mântuitorul S-a apropiat de femeie, cu dragoste, în timp ce mai marele sinagogii o disprețuia. Folosea cuvinte meșteșugite, dar inima îi era departe de Domnul, de aceea Mântuitorul a spus: Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine (Matei 15, 8).

În timpul activității publice a Mântuitorului, au mai existat unii care doreau să exprime în cuvinte o anumită stare, dar inima lor era departe de Dumnezeu.

Femeia închipuia omenirea bolnavă din pricina răutății satanei, gârbovită de patimi până la pământ, care nu putea să se îndrepte niciodată spre cele cerești, pe care Mântuitorul a chemat-o la Sine prin Evanghelie, a îndreptat-o să umble drept, pe calea care duce către cer.

Prezența femeii gârbove în ziua de sâmbătă în sinagogă arată marea ei dragoste față de Dumnezeul Cel adevărat. Ar fi putut să rămână acasă, dar, venind la sinagogă, s-a întâlnit cu Cel Care este tuturor toate.

Așa se întâmplă și cu cei care vin la biserică: au bucuria și privilegiul de a se întâlni cu Dumnezeu, Care îi cheamă, îi caută și răspunde credinței și evlaviei lor.

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 27-a după Rusalii  -   Vindecarea femeii gârbove