De ce nu pot fi Macedonski

Alexandru Macedonski e mare nu doar prin poezie, ci și prin biografie. S-ar putea face oricând un film după viața lui, care să te țină cu sufletul la gură.

Dacă aș fi mai bogat, aș finanța eu realizarea unui astfel de film. Aș putea fi întrebat: De ce? Ai vreun interes? Da, am, aș răspunde pe loc. Visez adesea că dintre toți scriitori români de azi eu seamăn cu el cel mai mult. 

În realitate nu este deloc așa, deși pot spune că într-o oarecare măsură, una destul de mică, semănăm. Avem amândoi câte un general în familie. La Macedonski, a fost tatăl. La mine, bunicul dinspre tată. Dar n-a știut nimeni asta. Numai eu și bunica. Eu l-am făcut general pe bunică-tu, îmi spunea ea. Văzându-l cât de prăpădit s-a întors din război, m-am gândit să-i fac o bucurie, și am luat toate stelele de pe cer și i le-am pus lui pe umeri. Chiar pe toate, bunico?, am întrebat eu mirat. Așa cum ai auzit, mi-a răspuns ea. Să vadă toată lumea din sat c-a plecat pe front soldat și s-a întors acasă general. Și-a văzut? Nu, n-a văzut nimeni! Păi de ce?, am continuat eu să mă mir. Pentru că era noapte, a spus ea, și toți oamenii din sat dormeau.

Despre Macedonski se spune c-ar fi fost aromân sau c-ar fi avut origini slave, fiind, prin rădăcini, fie bulgar, fie sârb. Deși n-am nicio dovadă, în afară de faptul că m-am născut aproape de Dunăre, e posibil ca ai mei, străbunicii ori cei dinaintea lor, să fi ajuns în Teleorman venind din Bulgaria sau Serbia. 

Lui Macedonski îi plăcea să-i ajute cu bani pe scriitorii mai săraci decât el. Sau la fel de săraci ca el. Cum avea, de cele mai multe ori, buzunarul gol, marele poet se împrumuta ca să-i poată ajuta. Câteodată, am această plăcere ciudată și eu. Dar cum mi-e greu să vorbesc despre ea, trec mai departe, spunând că ne mai leagă ceva, numele unui ziar. El și-a publicat o mare parte din opera poetică în ziarul „Lumina”, care-i aparținea, fiind fondatorul lui. Tot așa și eu, cu deosebirea că „Lumina”, ziarul în care susțin de aproape opt ani o rubrică, e al Patriarhiei Române, nu al meu. 

Cam astea ar fi ceea ce avem în comun. În rest, doar lucruri care ne separă. N-am făcut închisoare, cum a făcut el, deși nu e timpul trecut. Macedonski a avut șase copii, eu numai doi. Și nu-l mai pot ajunge din urmă. E timpul trecut. El a polemizat cu Eminescu și Caragiale, ceea ce mie îmi este cu neputință, nemaigăsindu-se nici unul dintre cei doi printre scriitorii de azi.

Macedonski a avut talent cu carul. Cu carul mare pot zice, în vreme ce talentul meu nu umple nici carul mic. Aceasta este de fapt cea mai mare deosebire dintre noi. Din cauza ei nu pot fi, sincer vorbind, el. În viața reală. Pentru că-n vis sunt deseori, mai cu seamă în nopțile de mai, atunci când apuc să dorm, deoarece stau mai mult treaz, ca să aud privighetoarea cântând.