Dicționar canonico-juridic: libertatea religioasă

Enunțată în mod similar de către documentele internaționale care garantează protecția drepturilor omului (art. 18 din Declarația universală a drepturilor omului - 1948, art. 18 din Pactul interna­țional cu privire la drepturile civile și politice - 1966, Declarația privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și discriminare bazate pe religie sau convingere - 1981, art. 9 din Convenția europeană a drepturilor omului - 1950, art. 10 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene - 2000), libertatea de religie are o dimensiune internă (libertatea de conștiință), care nu poate fi îngrădită sub nici o formă, și o dimensiune externă, care privește manifestarea publică a convingerilor interne ale persoanei, ce poate fi limitată în anumite condiții.

Libertatea de religie înseamnă, în principal, libertatea de a manifesta religia în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, practici, îndeplinirea ritualurilor, libertatea de a asigura educația religioasă, precum și libertatea de a schimba religia sau convingerea.

Constituția României, în articolul 29, Libertatea conștiinței, enunță particularitățile libertății de religie în România. Astfel, modalitatea constituțională de exercitare colectivă a libertății de religie în România este în cadrul cultelor recunoscute. Potrivit Constituției României, cultele sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii. Ele sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia.

În anul 2026 se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, lege organică elaborată cu participarea celor 17 culte care dezvoltă forme de cooperare cu Statul Român (nu a participat la consultări Organizația Religioasă Martorii lui Iehova).

Această lege enunță utilitatea publică a cultelor recunoscute și le recunoaşte rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale. Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti (art. 7 din Lege).

Asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public, pot dobândi statutul de cult. În ultimii 20 de ani a fost recunoscut de Statul român un singur nou cult, a doua mare ramură a penticostalismului mondial: Adunările lui Dumnezeu din România (2024).

Libertatea de religie nu este com­patibilă cu clonarea unor iden­tități religioase și folosirea în interes personal de către indivizi sau grupuri a unor veșminte, cărți de cult, denumiri specifice unui cult, pentru a-i induce în eroare pe credincioși. În vederea protejării acestora de manifestări înșe­lătoare și fals religioase, este sancționată penal exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot.

Îi îndemnăm pe credincioșii ortodocși să manifeste discernământ și să sesizeze organismele de stat și bisericești atunci când membri ai unor organizații religioase pretins ortodoxe creează confuzie asupra filiației lor necanonice pentru a desfășura activi­tăți religioase similare celor ortodoxe.

Dintre cultele recunoscute din România, Biserica Ortodoxă Română este în comuniune doar cu Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara.

(Material realizat de Cancelaria Sfântului Sinod)