Dimensiunea mistică a Bisericii

Puțini oameni din afara spațiului eclesial cunosc faptul că Biserica nu se reduce la lucrurile văzute, precum administrație, structură clericală ierarhică, cult public și slujbe pentru diverse momente ale vieții și că există anumite elemente tainice, de o profunzime inegalabilă, ce depășesc orice tip de gândire filosofică. Să luăm, de pildă, faptul că Biserica Ortodoxă posedă o puternică componentă mistică, consemnată explicit în scrierile Sfinților Părinți, dar care există ascunsă și în textele Scripturii, precum și în textele liturgice. Deși numirea de scriitori sau scrieri „mistice” este un pic improprie pentru Ortodoxie - unde se folosește mai mult termenul „duhov­nicesc”, „mistic” fiind specific mai mult spațiului romano-catolic -, vom recurge la acest termen din pricina largii sale răspândiri, inclusiv în cadrul mediilor profane.

Ce presupune, mai exact, această componentă mistică Bisericii? Pentru a exemplifica acest fenomen cu totul special, aș evoca, din multitudinea necuprinsă a exemplelor în acest sens, două scrieri faimoase ale Sfântului Grigorie de Nyssa, anume Despre viața lui Moise și Comentariu la Cântarea Cântărilor. Atât una, cât și cealaltă relatează despre trăirea lui Dumnezeu, iar nu despre speculații scolastice asupra Ființei Lui. Prima scriere este axată mai mult pe cunoașterea lui Dumnezeu ce pornește de la desprinderea de lucrurile materiale, renunțarea la concepte, încetarea lucrării minții omenești în cadrul experienței „întunericului dumnezeiesc” și, în final, vederea mai presus de minte a lui Dumnezeu, ca Lumină. A doua scriere ne prezintă o altă latură a misticii creștine, anume unirea omului cu Dumnezeu, experiență descrisă printr-o simbolistică nupțială, în care termenii ce înfățișează iubirea și unirea dintre mire și mireasă constituie de fapt doar o analogie a unirii neamestecate și mai presus de minte dintre Mirele-Hristos și sufletul-mireasă; unire în care nu există nimic din cugetul trupesc, pătimaș, aparent exprimat de litera textului cărții Cântarea Cântărilor.

Există în aceste scrieri ­- ca și în altele, ale Sfinților Dionisie Areopagitul, Grigorie Teologul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama etc. - o descriere minunat elaborată a experienței pe care o trăiește sufletul în actul cunoașterii tainice a lui Dumnezeu. Totuși, acestea nu sunt singurele mărturii excepțio­nale ale misticii Bisericii noastre, ci o întâlnim de-a lungul întregii tradiții ascetice ortodoxe. Astfel, pu­tem vedea în numeroase pilde din Pateric, dar și din viețile monahilor athoniți contemporani, vederi duhovnicești, descoperiri ale lui Dumnezeu în fața nevoitorilor, experiențe suprafirești ale harului care, chiar dacă nu au dimensiunile și forma elaborată a scrierilor mai sus menționate, se înscriu, fără nici o îndoială, în categoria trăirilor mistice, care ies din cadrul analizelor raționale. Peste tot se distinge existența unui Dumnezeu viu și iubitor Care intră în legătură cu făptura mâinilor Sale, omul. Respectiv, nu întâlnim aici acel Dumnezeu inaccesibil al silogismelor reci, al filosofilor ce pretind a-L defini pe Dumnezeu cu mintea lor limitată.