Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Dimensiunea profetică a spiritualității ortodoxe

Dimensiunea profetică a spiritualității ortodoxe

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 15 Iul, 2019

Aruncând o privire retrospectivă asupra istoriei omenirii, nu poți să nu sesizezi faptul că nu există și nici n-a existat vreodată un sistem social sau vreo filosofie care să dea răspuns tuturor întrebărilor fundamentale ale omului, respectiv să-i poată oferi împlinirea în această lume. În procesul de afirmare, toate curentele ideologice și sistemele politice s-au combătut și se combat unele pe altele, exclusiv din dorința de a capta atenția omului, de a dobândi ascendent asupra lui, pentru ca, în final, să ajungă să pună stăpânire pe efemera putere lumească. Și deși acest proces s-a metamorfozat de-a lungul timpului, arătând forme aparent noi, în esență el a rămas același, dar mai cu seamă a vizat același lucru: dominarea omului prin exploatarea propriilor lui patimi.

Și totuși, universalitatea lumii nu se reduce la aceste zgomotoase mișcări din prim-planul socialului. În spatele fațadei există Biserica lui Hristos, căreia i s-a dat - spunem asta fără trufie - autoritatea dumnezeiască de a oferi răspuns la toate întrebările și problemele omului din orice vreme, iar prin aceasta însăși libertatea.

Dar poate că se va întreba cineva cu nedumerire: atunci de ce nu aleargă oamenii să pri­meas­­că izbăvirea de ignoranță și de probleme în sânul Bisericii, mai ales astăzi, când lumea pare a fi o mare nesfârșită de crize de toate felurile? Întâi de toate, pentru că următorii lui Hristos sunt realmente acoperiți de zgomotul, de șuvoiul de imagini și de tulburarea lumii, în vreme ce propovăduirea creștină își lucrează cu discreție lucrarea misionară. În al doilea rând, există oameni care, deși declamă că vor răspunsuri și soluții existențiale, refuză mesajul creștin. De ce? Întrucât mesajul Bisericii nu poate fi înțeles și asumat decât prin re­nunțare la egoism și prin raportarea la Dumnezeu, Făcătorul omului. De altfel, această situație a fost excelent radiografiată de Apostolul Pavel, încă de acum 2.000 de ani, atunci când a scris:

„Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte” (1 Cor. 1, 14).

După cum se poate vedea, zicerea Apostolului nu este doar o disecție psihologică a felului în care se mișcă sufletul uman, ci o afirmație profetică, întrucât trasează modul în care omul se raportează la voia lui Dumnezeu în lume, în orice epocă. Așadar, omul nu poate să viețuiască lumește și în același timp să primească răspunsurile dumne­zeiești în viața sa. Dimpotrivă, rămânând în spațiul felului de a fi lumesc, el nu înțelege, nici măcar nu sesizează soluția dumnezeiască, oricât de aproape ar fi de ea. Și, în chip logic, trecând pe lângă adevăr, va căuta solu­țiile acolo unde nu sunt, adică tocmai în spațiul care-i generează criza, cufundându-se tot mai adânc în viața lumească, care e guvernată de un alt duh, potrivnic Duhului lui Dumnezeu.

Astfel, omul ajunge să consimtă cu vraja duhului lumii și să fie orb în fața veridicității, în toate aspectele vieții sale. Iar pentru a-l ține captiv, în pofida dorinței sale ființiale de a afla răspunsurile privitoare la sine, duhul lumesc îi va oferi pseudo-răspunsuri, întemeiate pe mișcarea de creștere și de diversificare a patimilor. Astfel, spre pildă, duhul lumesc poate să-l facă pe om să renunțe la idolatrie sau la ateism împingându-l la egolatrie; de asemenea, poate să-l îmbie să renun­țe la desfrânare pentru păcatele împotriva firii. Iar pentru toate acestea îi va elabora inclusiv teorii, care să-l izbăvească de mustrările de con­ș­tiință, așa cum iarăși ne-a prevenit cuvântul profetic:

„Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor” (2 Tim. 4, 3).

Aceasta se întâmplă astăzi! Vedem și auzim despre modul în care se face apologia stricării firii omenești, în principal prin consumerism și prin ideologiile nefirescului. Toate au drept scop nemărturisit robirea și degenerarea sufletească. Iar dacă acum am rezuma esența profilaxiilor și a terapiilor în fața efectelor duhului lumesc, aceasta s-ar reduce la ceea ce spiritualitatea ortodoxă a numit înfrânarea cuprinzătoare. Adică acea practică de restrângere a nevoilor și mai ales a plăcerilor, care îl poate scoate pe om din orice robie și reda libertatea, adevărata libertate s-ar cuveni precizat. Căci ce libertate poate fi în dependența consumeristă sau în patologiile ideologiilor genului, de pe urma cărora unii profită fără scrupule? Libertatea de a fi rob?