Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Dumnezeu în spaţiul universitar (II)

Dumnezeu în spaţiul universitar (II)

Un articol de: Pr. Nicolae Achimescu - 24 Oct, 2010

Între secolele XVI-XVIII, prin ceea ce s-a numit trecerea de la o "viaţă activă", "pragmatică", n-a avut loc nimic altceva în spaţiul universitar decât un fel de schimbare de paradigmă, respectiv reforma umanistă, care avea să schimbe atât problema lui Dumnezeu, cât şi fiinţa universităţii în sine. Un prim pas pe această linie îl face Erasmus de Rotterdam, care îşi va lăsa amprenta asupra întregului studiu şi sistem universitar, inclusiv în domeniul teologiei. Dar mai ales prin introducerea unor noi domenii, cum ar fi ebraica, greaca, istoria şi poezia. În acelaşi timp, a fost gândită o reorientare a domeniilor tradiţionale, a gramaticii, logicii şi retoricii, pe critica textului, pe hermeneutica şi înţelegerea textului, lucru ce facilitează cu mult mai mult înţelegerea semnificaţiei literaturii antice şi a Sfintei Scripturi (vezi K. O. Apel, "Die Idee der Sprache in der Tradition des Humanismus von Dante bis Vico", în: Archiv für Begriffsgeschichte 8, Bonn, 1963, p. 173 sq.). Cu mult mai târziu, sub impactul acestor schimbări care priveau doar elitele, în anul 1740, Voltaire scria: "Astăzi nu mai există francezi, germani, spanioli, nici măcar englezi, ci doar europeni. Fiindcă întreaga lor formaţie nu este limitată din punct de vedere naţional" (Voltaire, Essai sur les maeurs et lesprit des nations, ed. R. Pomeau, Paris, 1963, p. 163).

Revoluţia Franceză (1789) şi repercusiunile asupra noii ordini a Europei de pe vremea lui Napoleon aveau să se răsfrângă şi asupra spaţiului universitar. Confiscarea bunurilor bisericeşti, secularizarea, în general, va irita nu de puţine ori, până în plin secol al XX-lea, de pildă, Biserica Catolică. Este şi motivul pentru care, în spaţiul universitar catolic, până la al Doilea Conciliu de la Vatican, antimodernismul a fost promovat pe o scară largă.

Trecând într-un alt registru, reţinem faptul că, nici pe departe, Dumnezeu nu poate fi claustrat sau închis în limitele unor bariere fizice sau canonice. Martin Buber are perfectă dreptate: "Dumnezeu locuieşte acolo unde este invitat" (B. und H. Hug. Hgg., Blätter, die uns durch das Jahre begleiten, Stuttgart, 1992, 7 Dezember). Aceasta este, de altfel, şi speranţa că Biserica va rândui totdeauna locul unde Hristos Mântuitorul vine, este prezent şi comunică cu lumea.

Pe de altă parte însă, Dumnezeu transcende spaţiul şi timpul, fie ele sacre, eclesiale etc. În aces sens, nu poate fi ignorat nicidecum faptul că omul de azi, dincolo de orice speculaţii, are un comportament "religios", dar nu unul "bisericesc" (cf. A. Dubach/R.J. Campische (Hgg.), Jeder ein Sonderfall? Religion in der Schweiz. Ergebnisse einer Repräsentativbefragung, Zürich/Basel, 1993). Aşa cum remarcă Mathias Krieg, cercetări sociologice mai recente confirmă faptul că religiozitatea în lumea de azi n-a cunoscut un recul, ci doar reprezentanţa religiozităţii s-a diversificat şi s-a deplasat. Este şi motivul pentru care monopolul Bisericilor tradiţionale este discutabil. Din păcate, este previzibilă, pe termen mediu sau lung, o "dezinstituţionalizare" a religiozităţii, o "privatizare" a acesteia (M. Krieg, Melchisedek und Abraham: Enkulturation im Dialog", în: Universitas in theologia - theologia in universitate, Festschrift für Hans Heinrich Schmid zum 60. Geburtstag, hg. von M. Krieg/M. Rose, Zürich, 1997, p. 131). Practic, religia este dezinstituţionalizată, la fel cum economia este globalizată sau deregularizată. Ba chiar se profilează, să sperăm fără vreun temei, empirizarea lui Dumnezeu (R. Reich, ibidem, ibidem, p. 216). Profesorul Jürgen Moltmann de la Universitatea din Tübingen (Germania) este, pe această linie, chiar mai sceptic: "În Universitatea ştiinţelor moderne, teologia este la fel de puţin o "regină", pe cât Biserica, în lumea modernă, mai reprezintă încă "coroana societăţii"" (J. Moltmann, Was ist Theologie heute?, Freiburg i, Br., 1988, p. 20).

Teologul Karl Barth ne oferă o cale de acces spre realitatea în care trăieşte societatea occidentală azi; dincolo de orice defetism, individualizarea şi privatizarea religiosului, societatea multiculturală şi multireligioasă reprezintă trăsături evidente ale Occidentului de azi (K. Barth, Einführung in die evangelische Theologie, Zürich, 1962, p. 23 sq.).

Aşa cum ne sugerează întreaga istorie a Părinţilor Bisericii noastre, teologia dinlăuntrul şi din afara spaţiului academic nu trebuie să se rezume la o simplă analiză şi selecţie a unor texte, fie ele chiar şi biblice. Teologia, în general, dincolo de caracterul ei universitar, trebuie să aibă o dimensiune existenţială, să incumbe o părtăşie profundă faţă de textul sfânt, să-l determine pe teolog, pe profesor şi pe student să simtă deopotrivă fiorul sensibil al existenţei, al lumii pe care o reprezintă şi din care fac parte, o lume pe care o slujesc şi de care se simt slujiţi.

Privită dintr-o atare perspectivă, orice facultate de teologie dintr-o universitate nu mai poate fi percepută, nici pe departe, ca un simplu "departament pentru Dumnezeu". Aceasta, în primul rând, pentru faptul că şi alţi membri ai universităţii Îl caută sau Îl pot căuta pe Dumnezeu. Misiunea teologiei în spaţiul universitar constă tocmai în a încerca, prin mărturie şi dialog deschis, de a oferi profesorilor şi studenţilor neteologi să-L descopere pe Dumnezeu, în eventualitatea că încă nu L-au găsit.