Exemplul unui profesor universitar și chirurg de renume internațional, pelerin în vetre monahale

Dintr-o însemnare a arhimandritului Iuliu Scriban, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română din anul 1927, aflăm că prestigiosul profesor universitar și chirurg de renume internațional, asociat al Academiei de Chirurgie din Paris și membru titular al Academiei de Medicină din București, Ion Gh. Tănăsescu, era un statornic pelerin al Mănăstirii Neamț.

Însemnarea a fost scoasă la lumină în contextul căutării unor date despre un părinte farmacist al Mănăstirii Neamț, întremător al suferințelor celor bolnavi, Iov Burlacu, care i-a avut printre ucenicii apropiați pe fratele Ilie Iacob, devenit în anul 1936 monahul Ioan Iacob, cu puțin timp înainte de a începe călătoria sa către Țara Sfântă, unde și-a încheiat de timpuriu viața pământească (†1960).

Fiind îndeobște cunoscută evlavia unor mari personalități ale vieții culturale, academice și chiar a protipendadei politice față de mănăstirile țării, însemnarea pe care a lăsat-o posterității eruditul arhimandrit Iuliu Scriban ne oferă prilejul de a evoca prezența unor astfel de elite în vatra mănăstirilor românești. Mănăstirea Neamț nu a fost un caz singular, iar apariția oamenilor valoroși în acest binecuvântat așezământ nu trebuie privită ca un eveniment meteoric, trecător.

Mănăstirea Agapia a primit în ultimii 200 de ani pe cei mai cunoscuți scriitori, muzicieni, pictori, profesori universitari, personalități din diferite domenii, care au poposit pentru o săptămână, două, sau chiar mai mult, în liniștea cunoscutei chinovii.

La fel s-a întâmplat și la Văratec, unde, mai ales în timpul regimului comunist, multe personalități au fost găzduite în casele mănăstirii, monahiile fiind preocupate de astfel de înțelepte întâlniri cu cei care apărau prin cultură și credință mărturisitoare Ortodoxia și tradițiile românești, mult îngrădite în perioada respectivă. Asemenea și la mănăstirile din jurul Bucureștilor, Cernica, Pasărea, Samurcășești-Ciorogârla, ori la Rohia, prin prezența lui Nicolae Steinhardt. Și câte alte exemple nu ar putea fi oferite!

Așezarea smerită la umbra mănăstirilor a profesorului Ion Gh. Tănăsescu, care a ostenit două mandate ca decan al Facultății de Medicină din Iași și apoi rector al Universității din Iași, medic foarte apreciat, adeseori chemat în străinătate, mărturisește că domnia sa căuta liniștea, rugăciunea, frumusețea locului, fiind profund atașat de valorile Evangheliei.

Din rândurile pe care Iuliu Scriban le-a lăsat în paginile revistei Biserica Ortodoxă Română - pe care, de altfel, a și slujit-o ca secretar de redacție între anii 1921-1929, cunoscutul publicist şi predicator cu metania la Mănăstirea Neamț fiind mai bine de 20 de ani și director al Seminarului Central din București -, înțelegem că și el poposea vara la Mănăstirea Neamț ori primea vești de la frații din obștea mănăstirii, întrucât afirmă că profesorul Tănăsescu, vizitând Mănăstirea Neamț, aprecia farmacia (spițeria) bolniței din lavră ca fiind la fel de bine rânduită sau chiar mai organizată decât farmaciile care se întâlneau atunci în marile orașe.

Prețuirea față de mult devotatul farmacist al mănăstirii, monahul Iov Burlacu, aduce un plus de atenție și Mănăstirii Neamț, care avea în acea vreme o obște numeroasă, de vreo 300 de monahi, la care se adăugau permanent mulți novici.

Arhimandritul Iuliu Scriban călătorise mult prin lume. A și beneficiat de stagii de pregătire în afara granițelor țării, iar în perioada 1907-1910 a fost slujitor al Capelei Ortodoxe Române din Baden-Baden (Germania), cunoscând mulți oameni importanți ai vremii lui, scriitori, filosofi, slujitori ai artelor. Într-un astfel de context ni-l prezintă și pe cunoscutul medic ieșean Ion Gh. Tănăsescu ca pelerin la Mănăstirea Neamț.

Căutând în documentele vremii, am aflat că universitarul s-a născut la 25 august 1875, în Fălticeni, unde a urmat școala primară și primele clase de liceu, apoi a absolvit bacalaureatul la Institutele Unite din Iași, în anul 1896. A urmat, în perioada 1896-1902, Facultatea de Medicină din Iași, având șansa să se specializeze ulterior în anatomie la Paris și Berlin. A lucrat cu profesori renumiți, primind calificative pe care puțini le-au avut, mai ales la începutul activității lor. Unul dintre îndrumătorii săi, profesorul Poirier, mărturisea că „în decursul carierei sale universitare a întâlnit foarte puțini tineri atât de devotați ca domnul Tănăsescu”.

La Iași a fost asistent și apoi profesor la catedra de anatomie. A condus clinica chirurgicală de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi până în anul 1940. Unul dintre ucenicii săi mărturisea că „Ion Tănăsescu, ca profesor de clinică, făcea examinarea bolnavilor cu un didacticism clasic, magistral...”.

A fost apreciat ca profesor de chirurgie, dar și ca reputat anatomist. Se spune că îmbina erudiția cu o virtuozitate artistică incontestabilă. A publicat numeroase studii, dar și câteva cărți în română și franceză, cele mai importante lucrări ale sale văzând lumina tiparului în anii 1902, 1906 și 1912.

Profesorul V. Buțureanu, care i-a fost ucenic, spunea că lucrând împreună cu el, „a observat diferiții timpi operatori care se succedau într-o ­ordine perfectă, fără suprapuneri sau reveniri. Fiecare timp operator putea să constituie o planșă demonstra­tivă. Operațiile se executau cu un calm desăvârșit, fără grabă sau semne de enervare”.

Acest specialist reputat, care a îndrumat numeroase generații de medici și a condus Universitatea din Iași la sfârșitul perioadei interbelice, era preocupat, dincolo de datele științifice specifice medicinei pe care a îmbrățișat-o de timpuriu, de învățătura și rânduielile Bisericii.

Prezența sa la Mănăstirea Neamț în perioada de vară, confirmată și consemnată de Iuliu Scriban, căruia nu-i scăpau astfel de amănunte - poate s-au și întâlnit personal -, ne arată că profesorul Tănăsescu era un om care prețuia timpul și oamenii.

Plecând de la numele său și de la faptul că a trecut la cele veșnice în urmă cu 71 de ani, am aflat că profesorul Ion Gh. Tănăsescu are și astăzi descendenți în Fălticeni. L-am cunoscut pe unul dintre membrii familiei sale, care la sfârșitul veacului al 20-lea a fost medic în Fălticeni, înțelegând abia acum că reședința aproape princiară a doctorului Tănăsescu din strada Ion Dragoslav era, de fapt, moștenire de la vrednicii săi înaintași, între care s-a numărat și rectorul Ion Gh. Tănăsescu.

Alături de el ne aducem aminte și de mulți alți medici renumiți din București, Iași și alte locuri ale țării, care veneau vara la mănăstirile Moldovei, la cele din Valahia și-n alte vetre monahale.

Acești oameni deosebit de cultivați trebuie să fi trăit o chemare tainică aparte, de vreme ce unii dintre ei păstrau legătura cu duhovnicii mănăstirilor, cărora le cereau sfat și rugăciune, iar unii dintre pelerinii care au poposit în mănăstirile românești deveneau buni practicanți, fii și moștenitori ai veșnicilor Împărății.

Îmi amintesc de mărturisirea venerabilei călugărițe Filofteia Șenchea, care a trăit aproape 100 de ani, sfârșindu-și zilele la Mănăstirea Agapia, unde a viețuit de la vârsta de opt ani, care primea scrisori în care era anunțată de moartea unor persoane importante din societatea de atunci, foști pelerini în anii din urmă, mai ales vara, în acele locuri. Rânduia pomelnic pentru aceștia în zilele următoare trecerii lor din această viață și pregătea întotdeauna colivă, rugându-se pentru ei, iar pe unii adăugându-i chiar în pomelnicul mănăstirii.

Astfel de exemple sunt deosebit de elocvente despre cei care caută mai întâi legătura cu Dumnezeu, dincolo de preocupările și roadele specifice unei lucrări academice. Priveau către cer, cerând ajutor de la Cel Preaînalt!

Arhimandritul Iuliu Scriban mărturisește într-o însemnare din anul 1927, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română, că monahul Iov Burlacu s-a pregătit vreme de şase ani pentru a deveni farmacist. Dacă profesorul Tănăsescu l-a prețuit atât de mult și oferea ca exemplu spițeria (farmacia) din bolnița Mănăstirii Neamț, înseamnă că monahul Iov merita astfel de aprecieri. Am putea presupune că Iov Burlacu, mai-marele bolniței de la Mănăstirea Neamț, călugăr cu viață sfântă și preocupat în mod deosebit de îngrijirea bolnavilor, se poate să fi ucenicit tocmai la cunoscutul chirurg și anatomist ieșean.

Foaia matricolă a Monahologhionului de la Mănăstirea Neamț nu arată dacă monahul a avut diplomă medicală sau nu. Și chiar dacă și-a urmat în particular îndeletnicirile medicale și a fost în preajma unui cunoscut chirurg și anatomist vreme de şase ani, monahul Iov Burlacu și-a împlinit misiunea de a sluji celor bolnavi, cum se cuvine să-I slujim lui Hristos Însuși.