Fata din Nazaret nu este Fecioara Maria!

Cine n-a auzit de Petru Popescu? Singurul scriitor român care are succes în America prin cărţile şi scenariile sale de film. Scriitorul de care s-a îndrăgostit însăşi Zoia, fiica dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Spre el s-a îndreptat speranţa românilor în anii â70 când a publicat primele romane în contextul general de laşitate, linguşire şi frică. I-am citit cu nesaţ aceste cărţi, editate după 1990 şi redate circuitului literar românesc. L-am citit cu multă admiraţie şi recent, când a publicat miniromanul autobiografic "Supleantul". Auzind că va scoate un nou roman, intitulat "Fata din Nazaret", am făcut tot posibilul să mi-l procur imediat după apariţie.

Titlul duce cu gândul, fireşte, la Maica Domnului. Că doar nu cunoaştem o altă fată mai celebră a Nazaretului decât ea. Am început să citesc cu inima uşor strânsă, gândindu-mă ca nu cumva autorul, de dragul succesului, să denatureze adevărul istoric şi biblic. Temerea mea a crescut treptat şi a trecut prin diverse faze, până când, la finalul cărţii, s-a transformat într-o dezamăgire mare cât Marea Moartă. Cartea lui Petru Popescu pare a fi scrisă într-un acces de admiraţie faţă de concepţiile neoprotestante care o consideră pe Fecioara Maria o femeie de rând, care a fost căsătorită şi a născut natural un fiu, dacă nu cumva mai mulţi… La ce bun atâta risipă de talent, de documentare asupra locurilor, istoriei, personajelor, precum Cezar, Pilat, Irod, asupra vieţii de zi cu zi a evreilor, a felului în care erau alcătuite casele şi cum decurgea traiul oamenilor din triburile iudeilor, dacă esenţialul este denaturat? Îmi pun întrebarea dacă Petru Popescu a luat doar reţeta succesului unei cărţi şi a scris după tipar sau a vrut să "clatine" adevăruri de credinţă. Crede el că va zgudui vreo virgulă din credinţa sinceră şi curată a oamenilor din această ţară preponderent ortodoxă? Şi-a calculat poate forma posibilei uriaşe vânzări de carte după calapodul cărţilor lui Dan Brown şi al filmelor aşa-zis documentare care născocesc morminte cu trupuri de falşi Jesus.

Ce este grosolan în cartea aceasta este felul atât de evident mincinos în care sunt portretizate şi aranjate vieţile personajelor sfinte. Din ce sursă ştie Petru Popescu despre Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria, că au trăit până au văzut-o adolescentă pe fiica lor? Apoi a inventat un exil în deşert al lor şi al celor de-un neam, fiind, chipurile, alungaţi din Nazaret de către Irod. Unde s-a scris vreodată că Iosif era de aceeaşi vârstă cu Maria, când se spune clar în Scriptură că era bătrân când i s-a dat în grijă… Ca să aibă sare şi piper, ficţiunea este îmbogăţită cu un Pilat îndrăgostit de-a dreptul de Mariamne, personajul principal, adică "Fata din Nazaret". Într-adevăr, asta lipsea din poveste! Ca să nu mai vorbim despre felul naiv-amuzant în care personajele rămân uneori într-o mirare scoţând câte un "Ăăă?", de parcă ar fi fetiţe din desene animate japoneze. Apoi, autorul mai strecoară o idee pe care o consider nu doar monstruoasă, ci şi ridicolă: Dumnezeu are din când în când dialoguri cu Mariamne, vorbindu-i în gând şi "descoperindu-i", ca-n filmele americane, lucruri care intră la categoria "sensul vieţii", iar fata îi reproşează soarta amărâtă a femeilor şi aşa mai departe… Până când se ajunge la rezultatul final, adică vocea divină îi spune că fiul zămislit absolut omeneşte este divin!... O fi ea România bulversată de sărăcie şi consumerism inoculat din toate părţile, dar ceva credinţă şi minte au rămas în sufletul şi mintea românilor, fie ei chiar admiratori ai scrisului lui Petru Popescu. Îmi pare rău pentru atitudinea destul de moale a lui Cristian Tabără, care a participat la lansarea de la Bookfest a cărţii. Într-adevăr, Cristian Tabără consideră că este o nesăbuinţă şi un curaj deosebit să scrii ficţiuni despre Fecioara Maria, totuşi nu a spus răspicat că romanul este blasfemiator. Poate nu citise cartea până la sfârşit… Dacă pe parcursul paginilor mai aştepţi să se întâmple ceva despre care ştii din Scriptură şi eşti curios să vezi cum va descrie romancierul momentul Bunei Vestiri şi tot ce s-a mai întâmplat minunat, finalul cărţii îţi amărăşte gura definitiv. Constaţi că ţi-ai pierdut vremea citind o carte în care sunt desfiinţate pururea-fecioria Maicii Domnului şi naşterea imaculată a Fiului lui Dumnezeu.