Herodium (Herodion) sau despre amăgirile regilor

Călătorului care ajunge la Herodium, cetate situată nu departe de ți­nu­tul Betleemului, i se vorbește des­pre amăgirile regilor, despre cei care își pun nădejdea doar în lucruri omenești, străine de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Deși nu foarte cunoscut după nume și loc, Herodiumul a fost una dintre marile realizări administrative și arhitecturale ale temutului și crudului rege Irod. Nu sunt puține urmele lăsate de acest monarh care a avut dorința de a rămâne în conștiința iudeilor, cu toate că era străin de neamul lor și prea apropiat romanilor. Acest fapt a făcut ca, încă din timpul vieții, respectul contemporanilor față de el să fie foarte scăzut. Poate că, văzând că este disprețuit, a simțit nevoia să se impună prin frică. După mărturiile vremii, Irod s-a purtat mai rău decât orice tiran, străduindu-se să urzească pieirea iudeilor.

Construcția pe care a zidit-o, nu departe de Ierusalim și Betleem, avea să uimească oamenii acelor vremuri. El a înălțat palatul care era deodată reședință regală, amenajând o grădină în plin deșert, cu lacuri și cisterne de apă, dar și un mausoleu în care dorea să fie îngropat. A trudit aproape zece ani la înălțarea imensei construc­ții, începând cu anul 24 î.Hr.

Înainte de edificarea construc­țiilor amintite, cu siguranță, locul era lipsit de vegetație și nu promitea succese arhitectonice ulterioare.

După un impresionant șantier, palatul a fost înconjurat de ziduri și turnuri de apărare, fiind considerat una dintre cele mai grandioase construcții din vremea lui Irod. Apropiați ai împăraților de la Roma și alți auguști călători erau găzduiți, în drumul lor, în somptuoasele încăperi ale numeroaselor apartamente din reșe­dințele pe care Irod le construise.

Nu doar grădinile uimeau spa­țiul deșertic, ci și bogăția ornamentelor, aurul, argintul, mozaicurile, coloanele și obiectele de lux care se întâlneau și constituiau adevărate minuni ale lumii antice.

Deși nu a fost un rege iubit de iudei, Irod, numit cel Mare, a avut, ca mai toți tiranii, veleități edilitare. A reconstruit Templul, a înăl­țat fortă­rea­ța Antonia și palatul din vecinătate. A zidit mult, nu doar în Ierusalim, ci în tot ținutul Pa­lestinei. Cetățile și palatele înăl­țate de el oglindesc măestrie arhi­tectonică și ambiție istorică, așa cum rareori s-au întâlnit în istoria vreunui popor.

Iosif Flaviu, care vorbește despre anumite aspecte ale acestei zidiri, nu era întru totul convins de ipoteza îngropării lui Irod în acel loc, după ce regele tiran a murit la Ierihon, purtând povara multor nedreptăți și crime.

Mulți istorici susțin că, în cazul aducerii de la Ierihon până la Herodium a trupului lui Irod, s-ar fi iscat o adevărată răscoală, neputând ajunge până la urmă acolo, întrucât poporul îl ura. Această atitudine fusese exacerbată de decizia lui Irod, din ultimele sale zile de viață, de a porunci ca 500 de fruntași ai iudeilor să fie închiși la Ierihon și decapitați îndată după moartea lui.

Iosif Flaviu a scris despre Herodium: palatul a fost înălțat la picioarele colinei, împreună cu alte construcții și palate pentru a-i găzdui pe prietenii săi. Vastele locuințe erau pline de tot felul de obiecte de lux. Deși palatul nu se mai păstrează, ruinele și anumite zone conservate vorbesc despre grandoarea acestei fortărețe. Palatul se vede, în zilele senine, de pe Muntele Măslinilor și apare ca un vulcan, care ar putea oricând erupe. Specialiștii spun că respectiva colină a fost amenajată artificial.

Un lucru deosebit de important, pentru care consemnăm file din istoria acestui loc, este prezența construcțiilor creștine, deși destul de rare, în perioada ce a urmat revoltelor iudaice, în timpul cărora, după toate probabilitățile, mausoleul a fost spart și trupul lui Irod profanat. Din informațiile oferite de istoricii bisericești reiese că, în perioada bizantină, în apropierea grandioaselor construcții, ajunse atunci în ruină, s-au ridicat mai multe biserici și chiar un așeză­mânt monahal. Acesta din urmă nu a avut o perioadă prea lungă de existență, fiind dărâmat de arabi la începutul veacului al 7-lea.

Acolo, ca în multe alte locuri păgâne, monahii au sfințit prin rugăciunea și nevoințele lor spațiul, răscumpărând vremea, căci zilele grele sunt, după cuvintele Sfintei Scripturi (Ef. 5, 16).

Săpăturile arheologice, conduse de un vestit arheolog franciscan, Virgilio Canio Corbo, în a doua jumătate a veacului al 20-lea, au des­coperit ruinele palatului, în parte acoperite de pământ și nisip, împreună cu cele două turnuri.

Interiorul era organizat în două corpuri separate. Se întâlneau acolo grădini luxuriante, cu diferite specii rare, mozaicuri și stucaturi. Apa folosită pentru întregul complex era adunată în mari bazine subterane. Asemănătoare acestora erau și bazinele de la fortăreața Masada, deosebit de mari, în care se colecta apa din munții dimprejur, astfel încât, în anii secetoși, locuitorii să nu ducă lipsă de apă.

În apropierea fortăreței de la Herodium exista un lac, pentru înot și pentru plimbări cu barca.

Istoricii și arheologii se întreabă cum, într-o țară nu foarte mare, Irod a reușit să aibă asemenea realizări? Un răspuns onest trebuie să ia în calcul nebunia care-l orbește pe om să creadă că poate rămâne veșnic în memoria oamenilor, călcând peste memoria și viața altor oameni.

Chiar dacă bisericile bizantine și mănăstirea care a ființat acolo o perioadă și-au încheiat activitatea în veacul al 7-lea, rămâne o pa­gină de istorie creștină, alături de cea păgână, însemnate în locul acesta în vremea cârmuirii lui Irod.

În apropiere se află localitatea Beit Giala, unde, după tradiție, a poposit blândul ierarh Nicolae de la Mira Lichiei, în timpul vizitării locurilor sfinte. Orașul are mulți creștini, iar în centrul său se află Biserica Sfântului Nicolae, recons­truită la începutul veacului al 20-lea. Săpăturile arheologice au descoperit vechile ruine ale bisericilor bizantine și o peșteră pardosită cu mozaic, care arată că Sfântul Nicolae, pelerin în Țara Sfântă în veacul al 4-lea, a rămas în amintirea zonei atât prin ridicarea unei biserici, cât și prin pomenirea numelui său.