Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Judecata și pedeapsa

Judecata și pedeapsa

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 08 Feb, 2017

Patericul este orice, numai manual de implicare socială nu este. Ar fi, de altfel, inadecvat să așteptăm soluții civice de la niște oameni care au înțeles că schimbarea este posibilă doar în măsura în care lumea se centrează în jurul unor poli de sfințenie care iradiază. Lumea se poate îmbunătăți, e adevărat, dar Împărăția lui Dumnezeu nu e aici; abia dincolo suferința va înceta, lacrimile vor fi șterse și durerile vor dispărea. Până atunci, singura restaurare posibilă a binelui cosmic este rugăciunea, care se opune conse­cințelor cosmice ale păcatului. Părinții deșertului au înțeles că suntem cu toții legați laolaltă ca ochiurile unui năvod și pentru nici o suferință nu suntem cu totul nevinovați. 

Avva Ioan Persanul, un monah care „datorită iubirii sale uriașe a ajuns la o adâncă lipsă de răutate”, într-un context în care a asistat la săvârșirea unui păcat. Deși poate datorită autorității sale spirituale ar fi fost îndreptățit să pedepsească, bătrânul a zis: „Dacă Dumnezeu care i-a făcut îi vede și nu-i arde, cine sunt eu ca să-i pedepsesc?”. Pentru cineva străin de universul spiritual al deșertului, un asemenea gest ar putea fi unul de lașitate, de neasumare. Însă logica părinților deșertului, cu valorile duhovnicești pe prim-plan, se manifestă surprinzător.

Avva Ioan Persanul trăia în inima lui o adâncă pocăință și smerenie, ceea ce năștea în el o sensibilitate cu totul aparte a duhului. A împărți dreptatea în lume după propria minte este un act primejdios, chiar și atunci când toate argumentele sunt de partea ta. Să ne amintim de Avva Ammonas, bătrânul căruia i s-a cerut să pedepsească o fecioară care rămăsese însărcinată, dar ascetul a refuzat: „Uitați-vă, fraților, moartea e lângă dânșii, ce ar trebui să fac?”. Cu alt prilej a fost numit nebun de o femeie, tocmai pentru că refuza să judece, iar când a auzit, i-a răspuns: „Vai, câtă osteneală mi-am dat prin pustietăți ca să dobândesc nebunia aceasta, și acum să o pierd pentru tine?”.

Bătrânii aceștia refuză să judece și să pedepsească tocmai pentru că trăiesc cu o conștiință mult mai adâncă a păcatului. Orice judecată te autonomizează și te pune pe undeva în locul lui Dumnezeu. De aceea, sensibilitatea educată prin pocăință nu mai poate să judece. Singura reacție este adânca durere a inimii și nădejdea în dreptatea restauratoare a Domnului. Noi suntem însă prea adesea dornici să distribuim dreptatea și să croim lumea după capul nostru (poate și cu ambiția secretă că ne-ar ieși ceva mai bine decât e acum). Ne depășim atribuțiile, ne pripim să dăm sfaturi, ni se pare că am fi în stare să organizăm totul în afară de propria noastră viață. Care este totuși linia între neimplicarea totală a părinților deșertului și abuzul de încredere în propriile judecăți? Părintele Thomas Hopko, într-un mic îndreptar pentru viața duhovnicească, recomanda: nu sfătui pe nimeni decât dacă ți se cere sau este de datoria ta să o faci. La fel de bine s-ar putea spune: Nu judeca pe nimeni, niciodată, ­decât dacă ți se cere sau este de datoria ta să o faci. Dar și atunci fă-o cu multă durere în inimă, cu smerenie și dragoste, căci dreptatea și judecata sunt ale Domnului.