Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
Logos şi poezie
Luminătorul
de Vasile Voiculescu Am fost ca nerodul din poveste Ce căra soarele cu oborocul În casa-i fără uşi, fără ferestre... Şi-şi blestema întunericul şi nenorocul. Ieşeam cu ciubărele minţii, goale, afară, În lumină şi pară, Şi când mi se părea că sunt pline, Intram, răsturnându-le-n mine. Aşa ani de-a rândul M-am canonit să car lumina cu gândul... Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate Izvorul luminii adevărate: El a luat în mâini securea durerii Şi-a izbit năprasnic, fără milă, pereţii. Au curs cărămizi şi moloz puzderii, S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, Au curs lacrimi multe şi suspine, Dar prin spărtura făcută-n mine, Ca printr-un ochi de geam în zidul greu, Soarele a năvălit înlăuntrul meu. Şi cu el odată, Lumea toată... Îngerul luminător a zburat aiurea, Lăsându-şi înfiptă securea; Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină De soare, de slavă şi de lumină.