Mucenicii

Celor interesaţi de subtilităţi ale istoriei limbii române, dar nu numai lor, le prezentăm rezultate contemporane ale originalei suprapuneri de termeni şi de semnificaţii pe care le constatăm în cazul numelui colăceilor împletiţi, preparaţi în mod special pentru 9 martie, în raport cu denumirea sărbătorii religioase ortodoxe din aceeaşi zi.

În numeroase dicţionare ale limbii române găsim înfăţişat doar stadiul final al unui proces de întrepătrundere: este consemnat substantivul mucenic ca nume pentru "martir din primele secole după Hristos", apoi (la plural) "sărbătoarea creştină pentru pomenirea celor 40 de martiri creştini din Sevastia"; urmează sensul de "colăcel în formă de 8, uns cu miere şi presărat cu miez de nucă pisată, preparat special pentru ziua de 9 martie". Lucrările lexicografice cu profil complex, cum este şi Dicţionarul Academiei, ţinând seama de cercetările de etnografie, fac însă distincţia pe care o rezumăm în continuare.

Mucenic, ca nume al preparatului din aluat la care ne-am referit anterior, având circulaţie mai ales în graiurile din sudul ţării, este un cuvânt împrumutat din diferite limbi slave ce are la bază un termen cu semnificaţia "făină". Aceşti măcenici (însemnând, originar, "făinoşi") erau prezenţi în ritualurile de la începutul anului agrar prin care se invoca o recoltă bogată; de exemplu, erau puşi în coarnele boilor când se ieşea la arat, erau îngropaţi sub brazdă etc.

Creştinismul a făcut să pătrundă în vocabularul limbii române un alt termen de origine slavă, al cărui sens fundamental este acela de "chin, tortură", de la care s-a pornit pentru a-i numi pe martirii religiei creştine; cu această semnificaţie termenul mucenic este atestat în Psaltirea Şcheiană (secolul al XVI-lea), de un interes deosebit fiind faptul că în alte texte religioase termenului respectiv îi corespunde acela de munciţi, adică "chinuiţi, torturaţi".

Apropierea fonetică dintre cuvintele numind cele două categorii de realităţi, ca şi suprapunerea, în cursul anului, a vechiului ritual agrar cu celebrarea celor 40 de Mucenici din calendarul ortodox au dus la un transfer de semnificaţie în planul spiritualităţii: se fac 40 de colăcei, întru prăznuirea Sfinţilor Mucenici de la Sevastia Armeniei, martirizaţi în secolul IV după Hristos. Cea mai elocventă dovadă a unificării terminologice în acest sens o constituie faptul că preparatele din aluat la care ne-am referit se numesc, în Moldova, chiar sfinţişori, corespondenţă lexicală care pune însă o problemă puţin mai complicată.

Aşa cum am prezentat lucrurile şi altă dată, pentru cei mai mulţi dintre contemporani, termenul este doar un sinonim (moldovenesc) pentru mucenici, cu sensul de mai multe ori precizat anterior. Dar, după etnograful cleric Simeon Florea Marian, sfinţişori se numeau, iniţial, copturile în forma literei S care se puneau pe masa cu pomeni aflată în biserică la slujba de înmormântare şi numai apoi cuvântul a intrat în seria termenilor numind preparatele tradiţionale din aluat care se dau de pomană la "Moşii de păresimi" - un nume vechi popular al praznicului celor 40 de Mucenici (Înmormântarea la români, 1892, p. 381).

Numind, ca şi mucenicii, un produs comercial de patiserie, sfinţişor a încetat să mai fie un regionalism; îl găsim, de exemplu, în dicţionarul bilingv, român-francez, de termeni religioşi ortodocşi, publicat anul trecut de profesoara Felicia Dumas, care l-a glosat prin "brioches en mémoire des saintes quarante martyrs".

Însăşi păstrarea, vie, a tradiţiei coacerii şi împărţirii ca pomeni a mucenicilor sau sfinţişorilor (prin Transilvania numiţi chiar sfinţi) are la bază o semnificativă corespondenţă: după cum observă etnologii (printre care I. Ghinoiu, în dicţionarul intitulat Obiceiuri populare de peste an, 1997), ziua de 9 martie, prăznuirea Sfinţilor 40 de Mucenici, marchează hotarul dintre iarnă şi primăvară, despărţind zilele friguroase ale Babelor, de cele ce se anunţă călduroase, ale Moşilor, ca o prefigurare a verii.