O dinastie de artiști bălgrădeni

La invitația părintelui Jan Nicolae am urcat spre orașul Marii Uniri pentru a ține o dublă conferință: la arca noetică, dar și la biserica memorială „Mihai Viteazul”, mic tabor bălgrădean unde slujește un preot inimos - părintele profesor Florin Botezan. La aceștia s-a adăugat prezența părintelui Sabin Vodă, de care mă leagă o veche amiciție profesională (de pe vremea când era jurnalist la Radio România), dar și o constantă prețuire spirituală, el fiind atașat de duhovnicul de la Sâmbăta - marele Teofil Pârâian, om/sfânt pe care îl iubesc din toată inima.

Pe lângă creștinii atenți și curioși la aspectele cele mai subtile și inedite ale relatării mele privindu-i pe Sfinții români pe care i-am cunoscut nemijlocit în această viață, întâlnirea cu acest mănunchi de preoți a fost de-a dreptul reconfortantă. La bucuria revederii s-a alăturat și istoricul Dragoș Ursu, bine-cunoscut pentru cercetările sale privind istoria recentă a Țării și a Bisericii. Prezență tonică, de un desăvârșit bun gust intelectual și colocvial, Dragoș reprezintă schimbul de mâine al istoriografiei românești autentice, adică nealterate ideologic. Desigur, cureaua de transmisie a fost bunul și eruditul părinte Jan Nicolae, profesor de omiletică și catehetică la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, om viu sufletește și afabil în purtarea zilnică, curtenitor fără slugărnicie, smerit fără emfază, inteligent fără a-i pune pe ceilalți în dificultate.

Între cele două conferințe am poposit în locuința unei familii de artiști din Alba Iulia, casă care le este și atelier și vatră, și trapeză pentru călătorii însetați sau flămânzi, și colț de rugăciune. Cei trei - Alexandru, Crinela și Teona Antonescu - alcătuiesc o ceată familială drept­măritoare prin artă curată și prin cuvânt bine temperat. O încântare să-i vezi în fața ta, plini de bună-cuviință și de filoxenie, curioși și întrebători, ierarhizați doar ca vârstă (pater familias este Alexandru, Crinela este soție și mamă, Teona este fiica), cu amprenta vieții artistice în formă prelungită în toate pliurile vieții lor. Mi-au arătat lucrări de artă cu adevărat frumoase, mi-au dezvăluit pânze în ulei și acuarele subtile, mi-au prezentat sculpturi în lemn (bricolaje ale minuției și răbdării) și m-au așezat în fața unor icoane bizantine tot de ei zugrăvite. Am depănat amintiri legate de marii artiști pe care i-am cunoscut - Paul Gherasim, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu -, am vorbit despre expozițiile lor. În special Alexandru Antonescu a strălucit în exprimare și în profunzimea gândului duhovnicesc. Însă, mai presus de orice, m-au șocat bunătatea și smerenia acestuia, acceptarea unei condiții firești de artist plastic din Alba Iulia care așteaptă să atingă perfecțiunea lucrului în duh & culoare pentru a se putea expune privirii publice într-o expoziție personală de mare anvergură. Senzația că încă nu a terminat lucrarea (lucrări săvârșite deja, care pentru ochiul profan sunt numai bune de expus) am mai întâlnit-o și la Paul Gherasim: el rădea, ștergea, colora din nou, iar ștergea și încărca tabloul cu altă și altă culoare, revenea asupra unei pânze de „n” ori, schimbându-i până și discursul cromatic sau ideatic inițial. Iar Horea Paștina, atunci când l-am întrebat care este cea mai folosită unealtă în arta picturii sale, mi-a răspuns senin: guma! Adică nu pensula, nu cuțitul, nu culorile în sine, ci guma era prezența substan­țială și inamovibilă.

Peisajele Crinelei, în special cele de iarnă de la marginile înghețat-albăstrii ale orașului, sunt probe de țesătură coloristică în câteva nuanțe, și acelea complementare (greu de exprimat în lumini/umbre, volume/suprafețe), iar „Cuviosul Gherontie” al Teonei este tocmai bun de pus la inimă, surprinzând exact personajul în atitudinea lui excentric-sfințitoare. Cele două ceasuri petrecute în ambianța acestei familii artistic- tradi­ționale m-au întărit în convingerea că resursele de izbăvire și regenerare a neamului românesc sunt uriașe, că printre noi locuiesc cei teferi ai comunității și că Dumnezeu nu citește nimic de pe Facebook (altminteri ar strica lumea asta prezumat rea), ci privește direct în inimile oamenilor Săi, cu ochi de Artist.