Ortodoxia pariziană

Nu, nu seamănă ca sonoritate, înfă­țișare ori conținut cu alte sintagme: moda pariziană, deprinderi culinare pariziene, causerie pariziană, muzeu parizian etc. Este, pur și simplu, o realitate pe care am reușit s-o cunosc mai bine cu ocazia seriei de conferințe cu titlul Sfinții români pe care i-am cunoscut nemijlocit: Dumitru, Sofian, Paisie, Cleopa, Petroniu, conferințe care au luat startul în forță chiar în centrul Parisului, în arondismentul 5. Cine s-ar fi gândit la asta?! Ei bine, acolo am vorbit cu emoție despre aceste întâlniri care mi-au marcat viața, dar și despre un anume tip de spiritualitate care se găsește acum din ce în ce mai rarefiat, chiar și în spațiul răsăritean.

Catedrala românilor ortodocși din strada Jean de Beauvais este un implant al civilizației liturgice răsăritene în mijlocul Cartierului Latin, tutelat de celebritatea Sorbonei. Numele Cartierului Latin se trage și el de la numeroasele școli ale Evului Mediu în care se vorbea numai latina... Situată între celebrele artere Saint Germain des Prés și rue des Écoles, biserica românească este o bijuterie arhitectonică, devenind în timp și una liturgică, socială, culturală. Este meritul incontestabil al Mitropolitului Iosif de a găsi persoana potrivită pentru un loc special ca acela (măcinat în trecut de conflicte politice, dar și sufletești), în persoana părintelui Iulian Nistea. Om adorabil, la propriu și la figurat, un paroh al bunei dispoziții duhovnicești, al realismului comunicațional, al lipsei de mofturi sacerdotale... Dotat cu o cultură teologică vastă (dar și una tehnică), părintele Iulian este „nada” perfectă atât a românilor veniți să-și ostoiască dorul de slujbele ortodoxe, dar și de atmosfera unui „acasă” pus între paranteze, cât și a fran­­ce­zilor get-beget care caută sincer lumina re­ve­l­ației eliberatoare din cușca strâmtă a inte­rogațiilor intelectuale fără final(itate) imediat(ă). De altfel, numărul convertirilor la Ortodoxie este constant printre francezi, ceea ce arată sin­ceritate sufletească din partea lor și des­chidere eficientă spre o misiune realistă, din partea noastră. Toată lumea câștigă, mai puțin dracul dezbinării și al gâlcevei din te miri ce…

Pe durata conferinței, dar și în timpul secțiunii întrebări și răspunsuri, am avut prilejul să cunosc și să admir nivelul de interes, de profunzime al gândirii și implicării în actul pastoral al preoților din Franța, sosiți la Paris pentru Adunarea Generală anuală a Protoieriei Fran­ței. Peste 100 de clerici aleși pe sprânceană pentru a face misiune într-una dintre cele mai secularizate țări europene, care se și mândrește cu acest statut... Desigur, pastorația se adre­sează românilor din Franța, însă există multe cazuri de francezi care se botează ortodox, în urma cunoașterii preoților și comunităților noastre parohiale din Hexagon. Mai în glumă, mai în serios, diferența dintre bisericile ortodoxe și Franța este dată de dimensiunea… cristel­niței. Da, la biserica românească găzduită de fabuloasa Saint Sulpice (tot în centrul Parisului), am văzut la intrare o cristelniță de metal de dimensiunea unei minipiscine. Fiind uimit de această descoperire, părintele paroh m-a pus la curent cu numărul mare de acte baptismale ale persoanelor adulte care fac pasul cu mare entuziasm spre Ortodoxie. Așa am înțeles că formula noastră de răscumpărare a vremurilor de „tăcere și izbeliște” care au durat peste un mileniu și jumătate s-ar putea ascunde subtil chiar în misiunea printre aceste neamuri europene, rătăcite de la calea oricărei forme de credință. Le suntem far și țel, le suntem învățători și părinți sufletești… E puțin lucrul acesta?

Părintele paroh Răzvan Ionescu de la Sain Sulpice slujește în criptele adânci ale faimoasei biserici pariziene, devenită brazdă a învierii credinței în orașul luminilor. Ardoare și natu­ralețe, precizie liturgică și entuziasm predica­țio­nal, rigoare duhovnicească și solidaritate so­cială, iată cheile de înțelegere a unei minuni subterane care se desfășoară la nevederea lumii grăbite de deasupra. Și totuși… Există în aceas­tă parohie oameni de top la nivel profesional în Franța, există o extraordinară generație de copii și adolescenți, există un entuziasm euharistic pentru toate vârstele pe care l-am admirat în timpul dumnezeieștii Liturghii, în care am ținut și un cuvânt de folos.

Nu se cuvine să închei această scurtă trecere în revistă a experienței pariziene fără a aminti de gazda perfectă a evenimentului - IPS Mitro­polit Iosif, flancat de Episcopul-vicar Marc (fran­cez) și de teologul Marc-Antoine Costa de Beauregard, bine cunoscut publicului român pentru Mica dogmatică vorbită, carte de dialoguri cu Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Un ierarh serios, asumat, sigur pe misiunea lui, pe menirea lui. À bon entendeur, salut!