Posibilitatea sfințeniei

De la avva Psenthaisios, un ucenic al avvei Pahomie, avem o singură apoftegmă, cât se poate de încurajatoare, care ne arată o schimbare de perspectivă: de la predestinare la încrederea în mila lui Dumnezeu, care poate, prin har, susține transformarea lăuntrică a oricui: „Auzind cuvintele părintelui nostru Pahomie, am tras mare folos duhovnicesc, deștep­tân­du-ne spre râvna faptelor bune. Văzând apoi că și când tace viața lui vorbește, am fost uimiți și ne spuneam unii altora: Socoteam că toți sfinții sunt făcuți de Dumnezeu încă din pântecele maicii lor, sfinți și nestră­mu­tați, fără voință proprie, iar păcătoșii nu pot trăi evlavios, întrucât așa au fost creați. Acum vedem limpede bunătatea lui Dumnezeu prin părintele nostru, fiindcă, deși grec, a devenit foarte credincios, îmbrăcându-se în toate poruncile lui Dumnezeu. Așadar, și noi, cu toții, îl putem urma, așa cum el i-a urmat pe sfinți. Căci este scris: Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Să murim și să trăim împreună cu omul acesta, care ne conduce drept la Dumnezeu”.

Primul gând care atrage atenția aici este observația că viața avvei Pahomie avea forță de iradiere, care trece dincolo de cuvinte. Simpla lui prezență era edificatoare, pentru că din ea strălucea harul. Dar apoi devine și mai interesant ce spune avva Psenthaisios, pentru că demască un gând pe care, probabil, mulți dintre noi îl nutrim în adânc. Anume, că sfinții sunt predestinați la sfințenie, că „nu au voință proprie” care să îi conducă la păcat. Și, în același timp, păcătoșii nu pot trăi altfel decât păcătos, pentru că au fost creați în felul acesta. Un asemenea gând este profund demobilizator pentru viața spirituală, pentru că te condamnă la stagnare, la înghețul în starea în care te găsești. Un asemenea gând are ceva atrăgător în el: te scapă de povara responsabilității. E un gând care te scuză de orice efort: nu are rost să încerci ceva, pentru că oricum nimic nu se poate face.

Împotriva unui asemenea gând se ridică avva Psenthaisios, când zice că bunătatea lui Dumnezeu se arată prin faptul că este alături de oricine, indiferent de neamul din care vine, indiferent de originea și viața lui de până atunci și îl susține pe drumul către sfințenie. În cazul despre care vorbim acum, trebuie să ne amintim că Patericul se naște în Egipt, iar Pahomie fusese un grec păgân, convertit la creștinism, care a ajuns pe culmile sfințeniei.

Putem extinde și mai mult gândul acestui ascet, subliniind ceva esențial în învățătura ortodoxă. Avva Psenthaisios spune că, dacă a fost posibil ca un grec precum Pahomie să devină sfânt, atunci același lucru îl pot face și alții. Noi putem spune chiar mai mult: dacă cel puțin un om a putut deveni sfânt, pe urmele lui Hristos, atunci oricine poate să își sfințească viața. Iar calendarul Bisericii, cu puzderia de sfinți, confirmă cu asupra de măsură tocmai această posibilitate, care ne rămâne fiecăruia în parte să o împlinim.