Răspunsuri duhovniceşti: Scopul suprem al căsătoriei: stimularea reciprocă pentru mântuire

Ce loc acordaţi prieteniei tinerilor cu fetele? Îi sfătuiţi să investească foarte mult în această problematică sau să fie mai distanţi?

Şi să te implici e de discutat, şi să te ţii la distanţă, iarăşi e de discutat. Întâi de toate, o dată cu vârsta cresc şi sentimentele. Există un obicei - mai mult a devenit tradiţie - să ai un iubit. Acum nu i se mai spune iubit, i se spune prieten. E un paravan acesta; nu există prietenie între băiat şi fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc, pe intimităţi, iar prietenia e cu totul altceva - fară nici cel mai mic interes. Deci nu e bine spus prietenie. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat şi o creştere a puterii raţionale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă şi la 13 ani - citeam acum într-un ziar că o fată a născut la 11 ani chiar, pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Începe să se meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare, vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Şi dacă tu eşti erou într-un fel, te-a ochit. Cunosc un băiat foarte deştept, student. Era şi băiat serios, nu-şi pierdea vremea - toate la vremea lor. Şi o fată, mediocră, din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip - îi scria scrisori, stătea în calea lui... Şi a întrebat-o o colegă: „Ţie nu ţi-e ruşine?“ Ea i-a răspuns: „Vreau să văd cum reacţionează un om deştept la astfel de propuneri“. Dacă acel băiat era mai puţin stăpân pe el, punea mâna pe el; ei îi convenea această luptă şi într-un sens şi în altul. Dacă este deştept, este deştept peste tot, şi atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor“.

Mai este şi altceva, o problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulţi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri mai întâi, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu naşterea de copii e scopul suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Naşterea de copii e o consecinţă. Sigur că ai să te bucuri şi de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere şi o viaţă de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi şi viitorul. Aşadar, este o greşeală să construieşti o relaţie pe nişte motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutăţile binecuvântate ale căsniciei.

Vă mai spun ceva: mama naşte, mama renaşte; ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă, din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil, orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar, în întâlnirea cu prietenii, el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu, puiul mamei, tu eşti împărat, tu ai să cucereşti lumea!“. Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost. Eu sunt foarte bucuros că Dumnezeu mi-a dat ocazia în copilărie să întâlnesc o carte scrisă de regina Elisabeta - Carmen-Silva, soţia regelui Carol I. Acolo am găsit următoarea poezie: „De veţi auzi de un erou care a cucerit războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună;/ De veţi auzi de un erou care a viersuit, şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună“ - şi tot aşa, cam vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim! Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat şi o fată, acesta trebuie să o cultive, să-i semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc - pentru că trupeşte, cum am spus, nu e o problemă. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întreţii cu orice chip, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum; dacă eşti o personalitate - dacă încearcă, dă greş. Ea rămâne pe poziţia ei de mamă şi de soţie. Am cununat odată pe cineva şi când am ajuns la rugăciunea aceea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat“, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa şi-a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt şi am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi!“. Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau una de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început - când poţi să judeci, pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii. Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, când a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seama, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor. (pr. Arsenie PAPACIOC, Dialog cu tinerii)