Sfânta Scriptură trebuie să fie în fiecare casă

Întrunit cu scopul de a trezi un nou interes pentru Sfintele Scripturi, Sinodul Episcopilor, care s-a desfăşurat la Vatican în perioada 5-26 octombrie, cu tema „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii“, a prezentat documentul final. Care sunt cele mai importante propuneri şi probleme abordate?

Părinţii sinodali au intervenit în cadrul celor 23 de congregaţii generale, s-au întrunit în cercurile minore (pe limbi) pentru a reflecta asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi au făcut propuneri. Documentul final, care însemnă 55 de propoziţii, este redactat în limba latină şi-i va sluji Papei Benedict al XVI-lea la elaborarea unui alt document numit exortaţie postsinodală.

În document este prezentă mai întâi dorinţa ca toţi credincioşii să devină din ce în ce mai conştienţi de valoarea Cuvântului lui Dumnezeu, de puterea Sa mântuitoare, dar şi de necesitatea ca Biserica să-şi întărească vocaţia misionară.

Dar cum trebuie procedat pentru a face cunoscut mai bine Cuvântul lui Dumnezeu? Sinodul a privit la problemele lumii moderne, la provocările pastorale şi s-a gândit la dublul aspect al misiunii: atât spre cei care încă nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi spre cei care L-au cunoscut, dar apoi L-au uitat.

Documentul final acordă un spaţiu larg necesităţii de a răspândi Sfânta Scriptură la toate popoarele. Evident, sunt necesare traduceri ale Bibliei în limbile locale. Dar, în munca de a face cunoscută Scriptura, familiile, misionarii şi mijloacele de comunicare socială (internetul, radioul etc.) pot fi de mare ajutor. Datoria misionară de a duce Vestea cea Bună este a tuturor celor botezaţi, ucenici ai lui Iisus Cristos.

Este subliniată apoi legătura dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi arta liturgică, în special în Biserici, şi legătura dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi cultură.

De asemenea, este prezentă tema dialogului cu evreii, cu musulmanii, cu celelalte religii, dialog bazat pe valorile comune promovate de Biblie, în contextul libertăţii religioase şi respectării drepturilor omului. Spaţiu se acordă şi unităţii creştinilor, cu mulţumiri Patriarhului ecumenic Bartolomeu I pentru prezenţa sa la Sinod.

Este reafirmată legătura dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi Liturghie, precum şi importanţa omiliilor sau a predicilor inspirate din Cuvântul divin, ţinându-se cont de cei cărora li se adresează. În acest sens, Sinodul doreşte elaborarea unui „Îndrumător pentru omilie“, care să ajute predicatorii în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu.

În Sinod s-a insistat ca Sfânta Scriptură să aibă un loc vizibil în Biserici şi ca rolul lectorilor să fie studiat şi aprofundat, ţinând cont şi de noile tehnici ale comunicării şi de folosirea unor instalaţii sonore adecvate.

De o importanţă mare, se spune în document, sunt comunităţile bisericeşti în care se poate asculta, studia şi medita Cuvântul lui Dumnezeu. Se cere încurajarea lecturii comunitare a Scripturilor însoţite de rugăciune, care să conducă la implicarea credincioşilor în activităţi caritative. Se insistă ca formarea celor botezaţi să continue, să nu se reducă doar la administrarea Sfintelor Taine. Una dintre recomandările importante este şi aceea ca în fiecare casă să existe Sfânta Scriptură, să fie citită şi meditată.

Se cere exegeţilor să nu se îndepărteze de unitatea întregii Scripturi şi de tradiţia vie a Bisericii, pentru a nu crea o ruptură între exegeză şi teologie. Există şi o punere în gardă împotriva unor interpretări fundamentaliste ale Scripturii.

Părinţii sinodali îşi exprimă preocuparea şi pentru fenomenul sectelor, un fenomen ce trebuie studiat pentru a-l înfrunta în mod corespunzător.

Propoziţii speciale sunt rezervate tinerilor şi preoţilor. Pentru cei bolnavi există urarea ca Sfânta Scriptură să-i facă să descopere, cu ajutorul credinţei, că suferinţa înseamnă participare la suferinţa răscumpărătoare a lui Cristos.

De ce anume avem nevoie pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu? De tăcere, răspunde părintele iezuit Marko Ivan Rupnik, teolog, participant la lucrările sinodale în calitate de expert: „Tăcerea a devenit astăzi practic inexistentă. Îmi amintesc că l-au întrebat pe regizorul rus Andrei Tarkovsky ce anume recomandă tinerilor din Europa, iar el a răspuns: «Să înveţe tăcerea». Altfel spus, glasul lui Dumnezeu este cel mai silenţios pentru că este cel mai blând, cel mai puţin violent. Dacă vom îmbrăţişa zgomotul continuu al lumii, e clar că nu vom înţelege niciodată care este Cuvântul lui Dumnezeu şi vom alerga în urma atâtor lucruri, botezându-le ca şi cum ar fi ale lui Dumnezeu, dar ale lui Dumnezeu ele nu sunt. În schimb, călugării, mamele, bunicile, atâtea persoane simple care ştiu să facă tăcere, ne pot da o mână de ajutor şi, în comuniune cu ele, să învăţăm şi noi să ascultăm bătăile inimii“.