Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sfântul Mormânt

Sfântul Mormânt

Un articol de: Cornel Cadar - 30 Mai, 2009

Vizita la Sfântul Mormânt din ultima zi a pelerinajului Papei Benedict al XVI-lea la Locurile Sfinte a reprezentat, fără îndoială, pentru mulţi, o bună ocazie de a relua istoria şi semnificaţia acestui spaţiu, martor al evenimentului central al creştinismului.

Sfântul Mormânt este locul înmormântării lui IIsus. Mormântul ca atare a fost distrus. Locul a rămas şi este sigur. Evangheliile relatează că, atunci când a murit Iisus, a avut loc un mare cutremur. Săpăturile recente au scos la iveală o mare crăpătură în stâncă.

Intrând înăuntru, pelerinul descoperă marile mistere ale mântuirii care s-au petrecut acolo şi poate medita la slava lui Cristos înviat.

După intrare, spre dreapta, o scară conduce la Capela Calvarului, la 5 metri deasupra nivelului bazilicii. O parte este în proprietatea catolicilor (franciscani) şi comemorează răstignirea lui Iisus, în cealaltă parte, proprietate a grecilor ortodocşi, este locul Crucii lui Cristos şi a crucilor celor doi condamnaţi împreună cu El.

Sub Calvar se găseşte Capela lui Adam, care aminteşte de tradiţia conform căreia sângele lui Cristos a curs pe craniul primului om, răscumpărându-l. Acest simbolism a făcut ca în reprezentările Răstignirii să se pună un craniu la picioarele Crucii.

O altă scară, paralelă cu cea dinainte, permite coborârea în atriul bazilicii, unde poate fi văzută o lespede de piatră de culoare roşiatică, împodobită cu lămpi şi candelabre: „piatra ungerii“. Conform tradiţiei, aici a fost depus trupul mort al lui Iisus pentru a fi „înfăşurat în giulgiuri, cu uleiurile aromatice, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei“ (Ioan 19, 40).

La 40 de metri distanţă de ridicătura Golgotei, în centrul Rotondei „Anastasis“, se află mormântul lui Cristos. Înalt de aproximativ 6 metri, înconjurat de candelabrele diferitelor confesiuni creştine, a fost ridicat în anul 1810 de ortodocşii greci. Locul aminteşte de ceea ce este notat în Evanghelia după Ioan: „În locul unde fusese răstignit Iisus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou în care nu fusese pus nimeni, niciodată. Aşadar, pentru că era ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, L-au pus pe Iisus acolo“ (Ioan 19, 41-42). Înainte de a intra în mormântul propriu-zis, este un vestibul numit Capela Îngerului. O uşă mică, înaltă de 1,33 metri, dă spre locul în care a fost aşezat Iisus. O lespede de marmură acoperă stânca pe care a fost depus trupul lui Cristos de vineri seara până în zorii zilei de duminică.

Vizavi de mormânt este nava centrală a bazilicii, numită Corul Grecilor, care forma odinioară grădina lui Iosif din Arimateea. De jur împrejurul său se află diferite capele care comemorează diferitele evenimente din pătimirea şi moartea lui Iisus. Pe partea stângă este capela catolicilor numită „a Preasfântului Sacrament“, în care este păstrată şi o „coloană a biciuirii“.

În absida Corului Grecilor, o scară coboară spre Capela „Sfânta Elena“, în proprietatea armenilor. Din aceasta, o altă scară conduce spre capela catolicilor, care aminteşte de locul unde Sfânta Elena a găsit Crucea.

Catolicii, ortodocşii şi armenii împart Bazilica Sfântului Mormânt după un statut codificat la mijlocul secolului la XII-lea. La 8 februarie 1852, sultanul Abdul Magid a emis firmanul Statu-quo care prevede că latinii, grecii şi armenii au reşedinţă la Sfântul Mormânt cu drepturi asupra propriilor lor capele şi cu drept de coproprietate asupra locurilor esenţiale ale bazilicii, unde se rânduiesc pentru celebrările liturgice.

Până în anul 1831, cheia de la intrare era în proprietatea familiei musulmane Joudeh, în timp ce deschiderea era încredinţată, la fel ca astăzi, unei alte familii musulmane, cea a lui Nusseibeh. Se spune că sultanul ar fi dorit să încredinţeze cheia consulului francez. Acesta s-a simţit jicnit. „Eu nu sunt sacristan“, ar fi răspuns el. Sultanul, înfuriat, a dat cheia unei familii de musulmani.

Pe vremea lui Iisus, Calvarul şi Sfântul Mormânt se aflau în afara zidurilor cetăţii. Această zonă a fost înglobată în interiorul cetăţii pe vremea regelui Irod Agripa (41-44 d.C.).

Peste aceste Locuri Sfinte, împăratul roman Adrian (76-138) - pentru a şterge orice urmă a cultului creştin - a ridicat temple închinate divinităţilor păgâne. Sfânta Elena, în anul 326, a identificat locul Calvarului şi al mormântului lui Iisus. Împăratul Constantin a construit o biserică, sfinţită în septembrie 335. A fost apoi deteriorată în anul 614 de invazia persană şi în anul 638 - de cucerirea arabă. În anul 1009, califul Al-Hakim, rege al Egiptului şi al Palestinei, a dărâmat-o aproape în întregime. În primii ani ai ocupaţiei lor, cruciaţii au ridicat un edificiu imens care găzduia în interiorul său nu numai Sfântul Mormânt, dar şi Calvarul. Bazilica a fost consacrată la 15 iulie 1149. Este ceea ce, cu aproximaţie, se poate vedea astăzi.

La Mormântul Domnului nu poţi să nu rămâi extaziat de mântuirea adusă de jertfa lui Cristos. „Aici - a spus Benedict al XVI-lea, în recentul pelerinaj - Cristos a murit şi a înviat pentru a nu mai muri. Aici istoria umanităţii a fost schimbată în mod definitiv. (…) Aici, Cristos, noul Adam, ne-a învăţat că niciodată răul nu are ultimul cuvânt, că iubirea este mai tare decât moartea, că viitorul nostru şi cel al omenirii este în mâinile unui Dumnezeu prevăzător şi fidel.“