Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sfântul Vasile cel Mare către tineri 

Sfântul Vasile cel Mare către tineri 

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Lidia Popiţa Stoicescu - 05 Feb, 2021

Măsurătoarea timpului, vorbim de timpul liturgic, deci calendarul creștin-ortodox,  a rânduit ca anul acesta praznicul Sfinților Trei Ierarhi ai Bisericii noastre: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, să preceadă cu trei săptămâni Începutul Triodului. Prăznuirea celor trei mari sfinți marchează pragul unui răgaz de trei săptămâni până la momentul intrării creștinilor în perioada de meditație lăuntrică și profundă rugăciune, îngăduindu-le să pășească astfel în Sfântul și Marele Post al Pătimirii, Morții pe Cruce și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. 

Subliniind perioada liturgică de care ne apropiem, Triodul, se cuvine, cred, să invocăm una din valorile morale pe care suntem chemați să o „lucrăm” în acest binecuvântat timp și care se constituie în prima treaptă a unui urcuș duhovnicesc, deloc ușor, dar posibil aducător de acea trăire unică, pe care o poate cunoaște sufletul nostru: nădejdea mântuirii. Este vorba despre smerenie...

Cu învățătura despre această temă vom începe să reflectăm asupra cuvintelor ziditoare adresate tinerilor de către primul dintre cei Trei Sfinți Ierarhi, Sfântul Vasile cel Mare, cuvinte care traversează, iată, două milenii până la noi, fără a îndrăzni să intervenim cu comentarii, ci doar pentru a face cât mai unitară și lesne de reținut învățătura sa îmbrăcată într-o splendidă metaforă: „Când gândirea noastră e rostită, atunci este purtată de cuvânt ca de o luntre, străbate aerul și trece de la cel ce grăiește la cel ce aude. Dacă e tăcere adâncă și liniște, cuvântul poposește în urechile ascultătorilor ca într-un port liniștit și nebântuit de vânturi; dacă, însă, zgomotul făcut de ascultători suflă împotriva lui ca o furtună cumplită, atunci cuvântul naufragiază, risipindu-se în aer. Faceți așadar, prin tăcere, liniște cuvintelor mele. Poate că vă vor părea folositoare unele din gândurile aduse de cuvintele mele”. Tema cuvintelor Sfântului Vasile o constituie una dintre patimile care-l fac adesea pe om să se rătăcească pe cale, şi anume mândria, despre care rostește câteva mustrări, dar și povețe părintești minunate.

„Spune-mi, deci, pentru ce te mândrești cu faptele tale bune ca de propriile tale fapte, în loc să mulțumești pentru aceste daruri Celui ce ți le-a dat? (...) Nu te mândri, dar, niciodată față de nimeni, nici față de cel mai mare păcătos. Adesea smerenia mântuiește pe cel cu multe și mari păcate. Nu socoti niciodată că tu ești mântuit și celălalt pierdut. Niciodată! Dacă tu, cu gura ta, hotărăști că ești mântuit, vei fi osândit de judecata lui Dumnezeu. (...) Fii îndatoritor cu prietenii, blând cu slugile, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăstuiți, cercetează pe cei bolnavi; nu privi de sus pe nimeni, (...) vorbește cu blândețe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fii binevoitor cu toată lumea; (...) ascunde pe cât poți faptele tale bune; (...) privește cu înțelegere pe cei ce greșesc și ridică-i duhovnicește din păcatul lor (...). Pe scurt, urmărește atât de mult smerenia ca și cum ai fi îndrăgostit de ea. Îndrăgește-o și te va slăvi (...). Hristos (...) te va slăvi, dacă vei fi următor smereniei Lui, a Celui Care a spus: «Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre!» (Mat. 11, 29).”

Voi începe prin a constata uimitoarea actualitate a observației privind, de la bun început, relația între generații, respectiv distanța în ani dintre cel ce vorbește și cei care ascultă. Sfântul Vasile simte oportun să se motiveze pe sine și sfaturile sale în fața unui auditoriu mult mai tânăr, cu o duioșie și dragoste cuceritoare: „Multe sunt, copiilor, pricinile care mă îndeamnă să vă vorbesc despre lucrurile pe care le socot cele mai bune și le cred a vă fi de folos dacă le veți urma. Care sunt acelea? Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut și participarea din destul și la bucuriile și la neplăcerile vieții, care mi-au fost dascăli în multe privințe, m-au făcut să am experiența lucrurilor omenești, așa că sunt în stare să arăt și celor care acum își încep viața care-i cea mai bună cale (...)”. Îl vor fi ascul­tat, oare, și, mai ales, îi vor fi ascultat sfatul? Nu cumva vor fi fost plictisiți și, poate, refractari, chiar dacă nemărturisit, tocmai la argumentul prim: diferența de vârstă, dar și la îndreptățirile argumentate ale Sfântului Ierarh? Atunci, poate nu, dar astăzi... aproape sigur...! Reacția ar fi fost, chiar la vedere!, exprimată prin grimase de agasare sau respingere în sine a adevărului enunțat.

Sfântul Vasile cel Mare este foarte actual, modern, dacă vreți, considerând că tinerii fac bine că folosesc știința profesorilor sau țin legătura cu „bărbații celebri din vechime, prin scrierile pe care aceștia le-au lăsat”. Dar, „nu trebuie să dați cu totul acestor bărbați cârma minții voastre, cum ați da cârma unei corăbii și nici să-i urmați oriunde v-ar duce, ci să promiți de la ei ce vă este de folos și să știți ce trebuie să dați la o parte”. Este vorba, deci, despre dorința de informare, de cunoaștere a scrierilor din vechime, dar și de un înțelept discernământ informațional. Sfântul este de părere că cea mai mare atenție trebuie dată lucrurilor ce folosesc la pregătirea pentru viața cea veșnică! Nu intră în detalii explicative, doar precizează că „toate bunurile din această lume sunt mai prejos ca valoare decât cel mai mic dintre bunurile celeilalte lumi; și sunt tot atât de departe unele de altele cât de departe sunt umbra și visul de lucrurile reale (...)”. Prioritatea o are informația din literatura profană. Și din nou, metafora: „După ce ne-am obișnuit să privim soarele în apă, putem să ne-ndreptăm privirile și spre lumina lui”. Valorile care țin de adevărul în sine nu exclud valorile categoriei frumosului: „(...) tot așa și cu sufletul: fructul lui este, mai cu seamă, adevărul; dar nu-i lipsit de frumusețe dacă-i împodobit cu înțelepciunea profană, (și iar metafora!) așa precum frunzele (unui pom) oferă fructului înveliș și înfățișare frumoasă!”

Vorbind despre virtute, Sfântul Vasile cel Mare face referință la implicarea tinerilor la aceasta: „Nu mic este folosul sădirii în sufletele tinerilor a unei înrudiri și obișnuințe cu virtutea, pentru că din pricina frăgezimii vârstei, învățăturile unor astfel de oameni (ex. filosofii) se înfig adânc și rămân pentru totdeauna. (...) Singurul bun care nu se pierde este virtutea; rămâne atât celui în viață, cât și celui căruia i s-a sfârșit viața”.

O altă temă: raportarea la supralicitarea valorii proprii, în sine dar și în lauda celorlalți: „Omul înțelept trebuie să fugă cât mai mult de dorința de a trăi pentru glorie și de a face pe placul mulțimii; trebuie să-și facă rațiunea conducătoare a vieții, încât chiar de ar fi să se împotrivească tuturor oamenilor, chiar de ar fi să rămână fără glorie și să-și pună viața în primejdie pentru bine (...). În ce s-ar deosebi oare cel care nu are o purtare ca aceasta de acel sofist egiptean  (Proteu, n.n.) care, ori de câte ori voia, se prefăcea în plantă, animal, apă și orice altceva? Unul ca acesta va lăuda acum dreptatea înaintea celor ce o prețuiesc, iar mai târziu, va vorbi împotriva ei, când simte că nedreptatea este aprobată. Așa fac lingușitorii! Și după cum polipul ia culoarea pământului pe care stă, tot așa și un om ca acesta își schimbă gândirea după plăcerile celor cu care stă de vorbă”.

Și acum, invocarea unei valori incomensurabile pentru viața noastră: Timp versus Veșnicie; Existență în lume versus Împărăția lui Dumnezeu. Timpul, incomensurabil dar care se va sfârşi totuși cândva, versus nemurirea sufletului: „chiar dacă ai măsura tot timpul de când sunt oameni pe pământ, aș râde ca de niște păreri de copil, gândindu-mă la timp, cât este de lung și fără de bătrânețe, al cărui sfârșit nu ni-l putem închipui, după cum, nu mai puțin, nu poți pune sfârșit sufletului nemuritor”.

Concluzia sublimă a Sfântului Vasile cel Mare: „Pentru această viață veșnică v-aș îndemna să strângeți merinde, mișcând, după cum spune proverbul, orice piatră de unde ați putea avea folos. E rușinos să pierdem prezentul, iar mai târziu să rechemăm trecutul, când căința nu ne mai folosește”. Solu­ția: „Cei care au o boală ușoară, merg singuri la doctor; cei cuprinși de boli mai mari cheamă pe doctori la ei; dar cei care au o boală care în nici un chip nu se poate vindeca nu primesc nici pe doctori, chiar dacă vin la ei...!  Să dea Dumnezeu  ca voi să nu fiți cu­prinși  niciodată de această boală, ca să fugiți de oamenii cu gânduri bune...”

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Vasile cel Mare