Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Tulburi vremuri ne sunt date să trăim și greu încercați suntem cu vorbe adânc meșteșugite spre a suna din coadă și a ne sminti în numele unei democrații și al unei globalizări, cărora, dacă există,
Credincioşii din Mitropolia Olteniei s-au împărtăşit de bucurie duhovnicească în ziua prăznuirii Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej au fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti la Mănăstirea
Sâmbătă, 30 ianuarie, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, enoriașii din Văleni-Barcane, comuna Păușești, județul Vâlcea, au prăznuit hramul bisericii parohiale. Ca în fiecare an, acest eveniment
Arhiepiscopia Craiovei organizează astăzi examenul de ocupare a postului vacant de preot II la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Protoieria Târgu Jiu Nord,judeţul Gorj. Astfel, de la ora 7:30,
De praznicul Întâmpinării Domnului, IPS Părinte Mitropolit Irineu a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Jitianu, judeţul Dolj. Aşezată la câţiva kilometri de municipiul Craiova, lavra
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit în cea de a 32-a Duminică de după Rusalii la Altarul Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Gheorghe“-Vechi din
Facultatea de Teologie din Craiova a organizat sâmbătă, 30 ianuarie, mai multe evenimente şi activităţi festive, închinate celor trei ocrotitori ai săi, Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan. Praznicul Sfinţilor
În fiecare an, la 1 februarie, Biserica noastră îl pomeneşte pe Sfântul Mucenic Trifon. Sfântul s-a născut în satul Lampsac din Frigia (Asia Mică), în apropierea oraşului Apomeea, din părinţi creştini,
Constantin Brâncuși va fi comemorat anul acesta în Arhiepiscopia Craiovei prin mai multe activități de înaltă ținută academică. Agenda evenimentelor dedicate marelui artist cu rădăcini oltenești va fi
Arhiepiscopia Craiovei organizează în perioada 1-2 martie o nouă sesiune pentru examenul de capacitate preoțească. Evaluarea se adresează fiilor duhovnicești ai Mitropoliei Olteniei, absolvenți de studii universi
După aproape unsprezece veacuri de creștinism, în vremea împăratului bizantin Alexie Comnenul (anul 1081), calendarul ortodox se îmbogățește cu încă o sărbătoare, împreună-prăznuirea Sfinților Trei
Copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” au fost la sfârșitul săptămânii trecute în vizită la Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu” unde, împreună cu elevi ai clasei a IX-a și profesori
„Înfăptuirea misiunii bisericești în parohie și mănăstire” este titlul celei mai noi apariţii la Editura Mitropolia Olteniei. Semnată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al
Sub coordonarea Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Râmnicului, prin osteneala preotului paroh Luca-Georgian Sîia, Parohia Valea Bisericii din comuna Orlești, județul Vâlcea,
Personalul medical şi cei aflaţi la tratament în Spitalul Judeţean Mehedinţi au trăit duminică, 24 ianuarie, clipe de bucurie duhovnicească, prilejuite de Sfânta Liturghie săvârşită de PS Părinte
Copiii Centrului Social Multifuncţional din Grădinari, judeţul Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei, au organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în sala de festivităţi, o serie de
Piaţa „Alexandru Ioan Cuza” din Craiova a găzduit duminică, 24 ianuarie, un ceremonial dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. Câteva sute de craioveni au înfruntat vremea geroasă pentru a marca
În cea de a 31-a Duminică după Rusalii, închinată minunii vindecării orbului din Ierihon, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit la Altarul Catedralei
Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și-a serbat hramul luni, 25 ianuarie. Programul special dedicat cinstirii ocrotitorului spiritual a debutat cu slujba Sfintei și Dumnezeieștii
Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei a găzduit sâmbătă, 23 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai
Un alt nume pentru apologetica creştină a primelor veacuri este Atenagora Atenianul. Nu ne sunt date prea multe detalii biografice despre dânsul. Se ştie însă că, înainte de a deveni creştin, a scris împotriva
În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, au fost programate pentru acest an mai multe
Latura social-filantropică a slujirii aproapelui a constituit o prioritate în activitatea Arhiepiscopiei Craiovei, în anul 2015. Pe lângă proiectele începute în anii anteriori, au fost iniţiate noi
Seminarul Teologic Liceal din Craiova îşi va sărbători ocrotitorul spiritual luni, 25 ianuarie, în ziua de prăznuire a Sfântului Grigorie Teologul. Cadrele didactice şi elevii seminarişti ai acestui străvechi
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


