Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Liga Tinerilor Ortodocși din Dej și din Asociația Tinerilor Ortodocși din Gherla, au pus în scenă o piesă de treatru, sub îndrumarea actriței Dana Cavaleru, în care reliefează drama deţinuţilor politici de
Parohia Petrești I, Protopopiatul Sebeș, a organizat pe 9 aprilie, concertul caritabil de Florii „Ajutorul meu de la Domnul”. Părintele Marius Slevaș a prezentat cazurile sociale pentru care s-a organizat acest
În Duminica Floriilor, Biserica „Sfânta Treime” din Dej a găzduit un concert de pricesne organizat de Protopopiatul Dej și Primăria Municipiului Dej. Protopopul Ioan Buftea a rostit un cuvânt de
Întâlnirea tinerilor ortodocși din municipiul Blaj, intitulată „Cunoaşterea Creatorului și a Creației Sale” a fost organizată de Grupul de inițiativă cu tinerii al Protopopiatului Blaj. La evenimentul
În Duminica Floriilor, credincioșii din Parohia Săbolciu, Protopiatul Oradea, au participat la vernisajul expoziţiei de icoane realizate de copiii și tinerii din grupul de cateheză al parohiei, cu prilejul „Anulu
În prima zi din Săptămâna Patimilor, membrii Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca au distribuit pachete cu ajutoare materiale Centrului de Îngrijire și Asistență „Sfântul Nicolae” din Mociu,
La Centrul eparhial din Sibiu a avut loc vineri, 7 aprilie, evaluarea celor mai bune portofolii de lucrări alcătuite de elevii participanți la Concursul Național de Creație „Icoana și Școala Mărturisirii”.
Credincioşii din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, întâmpină praznicul Sfintelor Paști, atât prin rugăciune, post şi participarea la sfintele slujbe, cât și prin
Muzeul Cetății și Orașului Oradea găzduiește, începând de luni, 10 aprilie, o expoziție dedicată Sfântului și Marelui Post al Paștilor și marelui praznic al Învierii Domnului, în organizarea căreia s-au
Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Protopopiatul Beiuş, Parohia Roșia și Primăria Comunei Roșia, a organizat ediția a IX-a a Festivalul de pricesne
În judeţul Bihor, vineri 7 aprilie, s-a desfășurat cercul pedagogic al profesorilor de religie pe semestrul al II-lea. Tema cercului din acest semestru stabilită în cadrul Consiliului Consultativ al disciplinei a
Numeroase concerte corale de muzică religioasă transmit trăirea duhovnicească specifică acestei perioade prepascale. Unele concerte au şi un scop caritabil, astfel încât credincioşii au posibilitatea de a oferi
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, în Duminica a şasea din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, credincioşii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie săvârşită în locaşele de cult, iar ma
Hristos a înviat! Acesta este adevărul care străbate cerul şi pământul de 2000 de ani. Pe acest mare şi dumnezeiesc adevăr s-a întemeiat Biserica lui Hristos. În Biserica lui Hristos, „pe care porţile
Mănăstirea „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, judeţul Cluj, a sărbătorit cel de al doilea hram, Sâmbăta lui Lazăr. La Biserica „Schimbarea la Față și Naşterea Maicii Domnului” a Schitului
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche), a fost oficiată pentru prima dată de către un ierarh Liturghia bilingvă (română-romani). Înaltpreasfinţitul Andrei,
Credincioşii au întâmpinat sărbătoarea Floriilor, participând, în Sâmbăta lui Lazăr, la pelerinaje şi procesiuni, precum şi la slujba Vecerniei, oficiată în locaşele de cult. Procesiunile de Florii
În Parohia Vale, Protopopiatul Săliște, a fost inițiat, în Postul Mare, proiectul social-filantropic şi duhovnicesc „Să nu uităm pe cei bătrâni şi bolnavi ai noştri”, coordonat de parohul de la Vale,
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat joi, 6 aprilie, vizite canonice în cinci parohii din Protopopiatul Aiud, în comunitățile din Gura Arieşului, Războieni, Unirea II, Decea şi
La Târgul de carte „Gaudeamus” ediţia a XVIII-a, de la Cluj-Napoca, Editura „Renaşterea” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a lansat volumele „Compasiunea Tatălui” de Boris Bobrinskoy şi
La Academia Evanghelică din Sibiu a avut loc joi, 6 aprilie, lansarea edițiilor transliterate ale Telegrafului Român din perioada ianuarie-august 1853. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a opta Conferințe
Într-una din epistolele sale, Sfântul Apostol Pavel menționează faptul că „Dumnezeu nu este al neorânduielii” (I Corinteni 14, 33), de aceea trebuie să fim conștienți că în ceea ce privește relația Lui
Filantropia Ortodoxă Dej organizează o campanie de colectare a unor alimente de bază, dulciuri, jucării, hăinuţe pentru copii, ce vor fi oferite unor familii defavorizate. „Misiunea noastră nu este una ușoară
În Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din orașul bihorean Aleșd, s-a desfășurat ediția a II-a a Festivalului de pricesne „La umbra Crucii Tale”, organizat de Episcopia Oradiei, Inspectoratul
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la


