Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
La Parohia Ortodoxa Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, duminică, 19 iunie a avut loc premierea participanților la Concursul literar-religios
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare”, în sala „Sfinţii Martiri Brâncoveni”,
La praznicul Pogorârii Sfântului Duh credincioşii au fost prezenţi la slujbele speciale săvârşite în locaşurile de cult, apoi au participat la procesiuni purtând spice de grâu sau ramuri înverzite. Ierarhii
La sediul Consiliului Județean Cluj (CJ) a avut loc festivitatea de premiere a elevilor și școlilor din judeţul Cluj care au participant la concursul de creaţie artistică lansat în cadrul proiectului „Pentru Rom
Asociația „Episcop Vasile Coman” de la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Brașov-Cetate și Asociația „Șaguniști pentru Șaguniști”, au finalizat joi, 16 iunie, un proiect caritabil
Un grup de 50 de copii cu rezultate bune la învăţătură, proveniţi din centrele de tineret din Arhiepiscopia Sibiului, a participat într-o tabără socială în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, prin
Asociația Social-Culturală „Suflet Transilvan” organizează pe 9 și 10 iulie ediția a II-a a Festivalului – Concurs de Tradiții Populare „Vatra Satului”. Festivalul va avea loc în curtea Căminului
În cadrul manifestării „Zilele credinței și culturii la Deva”, aflate la cea de a treia ediţie, au loc mai multe manifestări cultural-bisericești. Primul eveniment, simpozionul internațional pe teme de
Preoţii din Protopopiatele Fărăgaş I, Făgăraş II şi Rupea au avut bucuria de a se întâlni joi, 16 iunie, cu arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr. de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei
Campania „Donează sânge, salvează o viață!” a ajuns și în orașul Agnita, județul Sibiu, unde peste 30 de preoți, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și
La Deva a avut loc cea de a V-a ediție a Festivalului Luminii, eveniment pregătit de Organizația „Cercetașii României” - Centrul Local Deva, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, Asociația „Steaua C
Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat la Cluj-Napoca, la 127 de ani de la moartea sa. La festivitatea organizată de municipalitate la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional au participat preoți, scriit
Ploile abundente căzute în ultimele zile în județul Hunedoara au produs inundații de proporție, provocând imense pagube credincioșilor din numeroase localități ale județului, în special în zonele limitrofe
A doua zi de Rusalii, luni, 20 iunie, când se prăznuiește Sfânta Treime, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare găzduiește un eveniment pentru copii: „Micul Biciclist Creștin” – ediția a
La 37 de ani de la trecerea la cele veșnice a Veturiei Goga, miercuri, 15 iunie, în Mausoleul din Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea a avut loc o slujbă de comemorare și a fost depusă o coroana de flori
La Muzeul „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului a avut loc luni, 13 iunie, dezvelirea plăcii comemorative a renascentistului bulgar dr. Petar Beron. La eveniment au participat membri ai Ambasadei
În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei „Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, a avut loc primul Concurs de interpretare muzicală bizantină intitulat „Ziua Învierii” ,
Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Andrei,
Arhiepiscopia Sibiului a încheiat un parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu privind derularea unei campanii
Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice la disciplina religie „Luminarea neamului românesc prin Biserică şi Şcoală – rolul educaţiei religioase şi al ierarhului tipograf Antim Ivireanu”, a avut
În cadrul manifestării „Zilele credinței și culturii la Deva”, aflate la cea de a treia ediţie, se va organiza în această perioadă un ciclu de manifestări cultural-bisericești. Primul eveniment, organizat
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului organizează expoziţia „Cartea veche - Mărturie vie a spiritualităţii neamului românesc”, care va fi deschisă mâine, 17 iunie, la ora 13.00, la Catedrala Episcopală
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părinții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a avut loc întâlnirea credincioșilor care colaborează la foaia parohiei, intitulată „Troița”. Au
În orașul Beiuș a avut loc concursul interjudețean „Avram Iancu - Crăișorul munților”, organizat de Asociația „Avram Iancu” - Beiuș în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Bihor și primăria
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau


