Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
În Salonul oficial al Centrului eparhial, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat, marți, 15 ianuarie, slujba de binecuvântare a complexului Catedralei arhiepiscopale, în urma amplelor
Preoții din Protopopiatul Ortodox Cluj II, care slujesc în parohiile din municipiul Cluj-Napoca, s-au întâlnit marți, 15 ianuarie, în cadrul primei ședinței administrative lunare din anul 2019. La această
Preoții de la parohiile arondate Protopopiatului Sibiu au participat miercuri, 16 ianuarie, la prima ședință administrativă din acest an. Ședința de lucru a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Laurențiu,
Credincioșii parohiilor arondate la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Sibiu au participat și în acest an în număr mare la hramul locașului de cult din ziua de 17 ianuarie. Sfânta Liturghie din ziua
De Ziua Culturii Naționale, când s-au împlinit 169 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, au fost organizate mai multe manifestări culturale, artistice și duhovnicești. De asemenea, în
În Parohia Nou Român, judeţul Sibiu, a avut loc joi, 10 ianuarie, o activitate social-filantropică, prin care au fost oferite alimente şi articole de îmbrăcăminte mai multor familii defavorizate din
Voluntarii Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov, împreună cu părintele Ciprian Nistor, coordonatorul lor, au participat la două activități prin care au corelat slujirea aproapelui cu
Ziua de 15 ianuarie, data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), a fost declarată drept Ziua Culturii Naţionale începând cu anul 2010. Astfel, Ziua Culturii Naţionale a devenit o
Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat la începutul acestui an cartea „Gândirea religioasă a lui Mihai Eminescu”, semnată de regretatul profesor și preot de la Sibiu, Aurel Jivi. Cartea
În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), credincioșii au primit binecuvântarea arhierească, participând la Sfânta Liturghie. De asemenea, credincioșii au fost îndemnați de ierarhi
Joi, 10 ianuarie, Parohia Senereuș, Protopopiatul Sighișoara, reprezentată de părintele Ștefan-Gabriel Caraș, a organizat o excursie gratuită în municipiul Târgu-Mureș. Beneficiari ai acestei activități au
Preoții din Protopopiatul Ortodox Gherla s-au întrunit vineri, 11 ianuarie, în ședința lunară, prima din acest an. Activitatea a început cu săvârșirea Acatistului Domnului Iisus Hristos. În deschiderea ședin
La Editura Mega, Cluj-Napoca, a apărut volumul „Fiul Omului în Sfintele Evanghelii. O contribuție la dezvoltarea Hristologiei noutestamentare”, de Andrei Tudor Moldovan. Lucrarea este teza de doctorat
Duminică, 13 ianuarie, la Parohia „Nașterea Domnului” Cluj-Napoca, unde este paroh este Nicolae Buda, au continuat manifestările care se înscriu în seria de evenimente intitulate „Luna credincioșilor”, proi
În perioada 11-17, în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, au loc mai multe evenimente organizate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. O parte
Protopopiatul Ortodox Român Huedin, Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin și Fundația Cultural-Filantropică „Protopop Aurel Munteanu” au sărbătorit 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Huedin și
La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent lucrarea „Imaginea SUA în lumea ortodoxă transilvăneană între 1853 și 1910, zugrăvită în paginile Telegrafului Român”. Lucrarea este
La iniţiativa Sectorului Teologic-Educațional din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în toamna anului 2016 a fost
Fotografiile vizitei generalului Berthelot în Alba Iulia, sunt exponatele lunii ianuarie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Expoziția a fost deschisă miercuri, 9 ianuarie și este organizată de Muzeul
Muzeele care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean (CJ) Cluj, respectiv Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă și Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea anunță cifre record, în
Pe parcursul anului 2018, la mai bine de trei ani de la înființare, Grupul bizantin „Theologos” al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, condus de arhid. Adrian Dobreanu, a desfășurat o in
La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent volumul „Casa de la Ierihon. Omilii și Cuvântări Bisericești”, o reeditare a lucrării cu același titlu apărută în 1917 laArad, avându-l
Miercuri, 9 ianuarie, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Slatina, Ucraina, cu ocazia
coala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, instituţie culturală aflată în subordinea Consiliului Judeţean, organizează marţi, 15 ianuarie 2019, începând cu ora 17.00, în Sala „Şantier” de pe strada Fa
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


