Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Luni, 12 noiembrie, la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, a avut loc conferinţa preoţească a preoţilor din Episcopia Covasnei și Harghitei. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu au organizat luni, 12 noiembrie, un concert caritabil de muzică patriotică și folclorică intitulat „Fil
Statuile care îi reprezintă pe Episcopul Nicolae Ivan şi pe Mitropolitul Bartolomeu Anania, sunt realizate în bronz și vor fi amplasate în spațiul pietonal din fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Ele
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat luni, 12 noiembrie, la deschiderea lucrărilor simpozionului naţional dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, care s-a
Primele două conferințe preoțești de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului au avut loc luni, 12 noiembrie, la Brașov și marți, 13 noiembrie, la Sibiu. Preoții au avut posibilitatea să asculte referate despre
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a semnat în „Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri”, la Centrul eparhial, în prezența lui Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba,
La Catedrala mare din Târgu-Mureș a avut loc sfințirea unui drapel de dimensiuni mari - 16 metri lungime și trei metri lățime, după oficierea Sfintei Liturghii, duminică, 11 noiembrie. Ceremonia a avut loc în
În Parohia Merișor, Protopopiatul Târgu-Mureș, a avut loc duminică 11 noiembrie, prima ediție a sărbătorii „Fiii satului” din localitate. Au avut loc numeroase manifestări, care au început
Biserica „Înălțarea Domnului” din Reghin, a găzduit duminică, 11 noiembrie, evenimentul „Centenarul unirii tuturor românilor”, organizat de dr. Florin Bengean, istoric și teolog. După slujba Vecerniei
Parohul din Vâlcele, Protopopiatul Cluj II, Sorin Buș, împreună cu câţiva enoriaşi din cadrul parohiei, s-au deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj pentru a dona sânge. Aceasta este cea de-a doua
În Târgu-Mureș avut loc sâmbătă, 10 noiembrie, festivitatea de încheiere a cursurilor de asimilare pentru cântăreți bisericești, organizate de către Arhiepiscopia Alba Iuliei, în județul Mureș. Cu
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj-Napoca (ASCOR) organizează în perioada Postului Nașterii Domnului serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Ciclul serilor
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc vineri, 9 noiembrie, susținerea publică a tezei de doctorat „Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR). Începuturi,
Mai multe delegații din Republica Moldova și Ucraina au vizitat sediul Protopopiatului Ortodox Huedin, Cantina Socială a protopopiatului și Catedrala Moților din Huedin. Aceste delegații au participat la proie
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Parohia Chiuza, Protopopiatul Năsăud, în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Soborul celor 13 preoţi
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Parohia Parva din Protopopiatul Năsăud, în Biserica „Naşterea Maicii Domnului”. Soborul celor 12 preoţi sluji
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Buduș, comuna Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud, și-a sărbătorit ocrotitorii spirituali. La hram a participat eclesiarhul Catedralei Mitropolitane
Biserica „Sfântul Ilie” şi „Sfântul Mucenic Mina” din Sibiu-Turnişor a sărbătorit duminică, 11 noiembrie, cel de-al doilea ocrotitor. De asemenea, a fost hram și la Biserica „Sfântul Mare Mucenic
Un nou sfânt lăcaș se va ridica în Parohia Hidișelu de Jos, Protopopiatul Oradea. Cele 30 de familii ortodoxe din localitatea Hidișelu de Jos, păstorite de părintele Roman Bereteu, se roagă în vechea biserică
Luni, 12 noiembrie, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul preoților din cele cinci protopopiate din cuprinsul județului Mureș, cu prilejul conferinței pastoral-misionare de
Luni, 12 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfinţilor Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Bichigiu, județul Bistrița Năsăud, Sfânta Liturghie a fost oficiată de
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, a avut loc, pe 8 noiembrie, de praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, premierea, după Sfânta Liturghie, a
În Duminica a 25-a după Rusalii, 11 noiembrie, la Sfânta Liturghie a fost citită Pilda samarineanului milostiv. De asemenea, credincioșii au prăznuit pe Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitor al numeroase locașuri
În Sala „Patria” din Brașov a avut loc sâmbătă, 10 noiembrie, un concert pentru susținerea construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Concertul a fost organizat de mai multe instituții brașovene:
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la


