Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Competiţie şi educaţie

Competiţie şi educaţie

Un articol de: Constantin Cucoș - 11 Iul, 2011

Să nu uităm încă un aspect: învăţarea se poate face nu numai pe bază de competiţie, ci şi pe bază de schimb, întrajutorare, comuniune - de idei, de acţiuni, de trăiri.

Trăim într-o lume marcată de diferenţieri şi denivelări, de incitări de tot felul pentru a ne depăşi pe noi înşine şi, mai ales, pe alţii. Ni se propun reţete mai mult sau mai puţin miraculoase de a avansa, de a-i lăsa pe semeni în urma noastră, de a-i da eventual la o parte. Suntem învăţaţi încă de mici să fim "ambiţioşi", să ne cultivăm "personalitatea", să fim "fruntaşi". Dispozitivele de evaluare din şcoală sunt concepute mai tot timpul în această optică - de a scoate în faţă pe cei buni, de a gratifica reuşita şi de a sancţiona eşecul. Şi, mai ales, de a ratifica şi pune etichete, şi nu de a-i face pe copii să evolueze spre mai bine. Modelele de succes, livrate prin toate canalele comunicaţionale de tip nou, sunt construite pe presupoziţia că celălalt este un reper ce trebuie depăşit, adumbrit, marginalizat, chiar eliminat.

Competiţia presupune o confruntare între două sau mai multe persoane care consideră că, din anumite puncte de vedere, nu sunt egale, nu sunt echipate cu aceleaşi atribute, calităţi, competenţe (desigur, la un moment dat). A pune faţă în faţă două sau mai multe persoane şi a le compara la modul global, a face o ierarhizare generală, indistinctă, constituie un nonsens şi o întreprindere negativă prin însăşi presupoziţia de la care se pleacă: că oamenii pot fi uşor triaţi, aşezaţi pe o scară a valorii fără a se ţine cont din ce perspectivă se face clasificarea, sub ce aspect, pentru ce, cu ce consecinţe etc. Să ne înţelegem: nu ne exprimăm pentru o societate otova, nediferenţiată, întemeiată pe egalităţi false. Milităm însă pentru o meritocraţie plurivalentă, diferenţiată, denivelată, în funcţie de ceea ce este sau poate să devină fiecare.

Din perspectivă creştină, oamenii sunt diferiţi ca entităţi bio-psihice şi dotări iniţiale, dar egali ca potenţialitate, avându-se în vedere posibilitatea perfecţionării şi îmbunătăţirii lor, perspectiva urcuşului spre încorporarea unor comportamente şi valori deosebite. Suntem diferiţi, între noi, dar egali în faţa chemărilor lui Dumnezeu. Nimeni nu este "condamnat" la prostie, răutate, netrebnicie. Premisa aceasta ar fi: nici un om nu este "clasabil" definitiv, fixat pentru totdeauna într-un palier existenţial care să nu îi îngăduie un avans într-o anumită direcţie; dacă avem răbdare, fiecare dintre noi are (şi) o parte bună, prin care se intră şi este pusă la treabă, pentru ca … bunătatea să iradieze în toată fiinţa sa. Fiecare poate, pe măsura lui, să înainteze într-un sens sau altul, pe o dimensiune sau alta. Fiecare persoană este preţioasă prin unicitatea ei şi printr-o propensiune particulară de a se înălţa spiritual în vederea mântuirii.

Aşa încât, nu trebuie instituită şi profesată o competiţie generalizată, stearpă, de dragul competiţiei, ci una care să prefigureze ceea ce are mai bun fiecare dintre noi. Nu toţi suntem la fel de capabili la matematicile superioare, scrierea de eseuri sau prelucrarea metalelor prin aşchiere, dar, cu siguranţă că fiecare are o zonă de perfectibilitate care merită să fie valorizată, marcată, recunoscută de ceilalţi. Noi, ceilalţi (şcoala, societatea), ar trebui să instituim cadre nimerite de valorizare a fiecăruia, şi nu să îi judecăm pe oameni "la grămadă", fără a se ţine cont de particularitatea fiecărui ins, de posibilităţile lui de manifestare, de afirmare.

Să nu uităm încă un aspect: învăţarea se poate face nu numai pe bază de competiţie, ci şi pe bază de schimb, întrajutorare, comuniune - de idei, de acţiuni, de trăiri. Competiţia poate conduce la respingere şi agresivitate, pe când schimbul procură bucurie şi dorinţă de împlinire prin celălalt. Competiţia mă distanţează de altul, comuniunea presupune apropiere şi luarea în seamă a semenului. Spiritul de competiţie conduce la egoism şi însingurare a sufletului, starea de comuniune creează deschidere şi un flux spiritual integrator. Competiţia conduce la algoritmicitate acţională şi şablonism în gândire, comuniunea la nuanţare procedurală şi deschidere interpretativă. În competiţie celălalt este un duşman pe care îl invidiez, în comuniune celălalt devin un prieten căruia mă dăruiesc.

Competiţia trebuie convertită într-o ocazie care să cultive şi să înmulţească în fiecare dintre noi "talanţii" cu care am fost înzestraţi, astfel încât la întâlnirea cu alţii să ne putem bucura şi preţui, prin reciprocitate, de ceea ce fiecare dintre noi purtăm prin unicitatea prezenţei noastre în lume.

Fiecare copil poartă cu sine ceva bun, ce aşteaptă şi merită a fi scos la iveală.

Este în stare şcoala, prin evaluările şi examenele ei, să ţină cont de această stare de fapt?